Art.1 (1) Consiliul de Administraţie al SRTv precizează că, prin reorganizarea dispusă prin Hotărârile nr. 102/2008 şi, respectiv, nr. 106/2008, s-a realizat, logic şi legic, odată cu desfiinţarea Departamentului Producţie Editorială şi desfiinţarea postului de Director al Departamentului Producţie Editorială, postul de Director al Direcţiei Editoriale fiind un post neidentic şi nesimilar cu postul desfiinţat (Director al Departamentului Producţie Editorială), datorită atribuţiilor semnificativ diferite şi extinse ale acestuia.
(2) Ca urmare a celor menţionate la alin. 1, reintegrarea pe postul deţinut anterior, de Director al fostului Departament Producţie Editorială, nu mai este posibilă.
(3) Ocuparea postului nou înfiinţat de Director al Direcţiei Editoriale urmează a se realiza numai prin concurs, conform art. 28 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 41/1994.
Art. 2 De punerea în aplicare a prezentei hotărâri a Consiliului de Administraţie împreună cu HCA nr. 102/2008 şi a HCA nr. 106/2008 a căror interpretare şi aplicare prezenta o asigură, răspunde domnul Alexandru Sassu - Director General.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea art. 26 din Legea nr.41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.