Vedeta săptămânii este cel mai probabil Mercur, care din data de 3 își va face simțită energia în semnul Berbecului. Gândirea și comunicarea se înflăcărează și par dificil de controlat. Putem traduce acest aspect ca o nevoie de a spune direct ce ne trece prin cap. Iar Venus, care staționează retrograd tot în Berbec, ne dă indicii că în relații avem ceva de rezolvat, ceva ce nu mai suportă amânare.
Aspectele îndeamnă la prudență în felul în care comunicăm și acționăm, până se mai liniștesc apele. Pentru că tot vorbim de ape, Soarele din Pești și Marte din Rac ar trebui să ne mai domolească puțin impulsurile. Iar faptul că Venus e retrograd ne cere să reflectăm asupra relațiilor înainte de a acționa. Venus privește întregul segment valori-resurse, interioare-exterioare, palpabile și subtile, așa că avem multe de revăzut.
Mercur conjunct cu Nodul Nord în Pești, pe 2 martie, ne poate face să ne simțim magnetizați într-o anume direcție, cel puțin cu gândul, dar nu este încă foarte clar ce avem de făcut concret, luând în calcul și conjuncția cu Neptun. Așa că poate este mai bine, cel puțin pentru moment, să lăsăm intuiția să vorbească și noi doar să observăm. În curând vom avea și claritatea de care este nevoie pentru a merge mai departe. Să nu exagerăm în niciun fel, să nu ne ducem la extreme, să avem răbdare ca lucrurile să se reveleze treptat, să ne dăm timp pentru a regândi ce anume are valoare pentru noi și unde merită să investim mai multă energie în viitor.
Berbec
Vă place să fiți în centrul atenției? Ca un Berbec veritabil, probabil că nu vă pasă deloc ce cred ceilalți. Și totuși, săptămâna aceasta, pentru că simțiți mai puternic energia lui Mercur în semnul vostru, veți fi în mare vervă. Iar cu Venus retrograd în regatul vostru poate veți face și niște schimbări fizice care vor atrage și mai mulți fani.
Taur
Corpul vă transmite un mesaj destul de clar și știe să o facă atât de bine fără cuvinte: pentru a putea face față tuturor proiectelor la care visați e nevoie de odihnă. Ca să nu mai spunem că trebuie să vă dați timp să și reflectați. Ieșirea din ritmul alert nu vă face decât să căpătați și mai multă claritate și vă ajută să vă decideți unde să vă direcționați energia.
Gemeni
Aveți o întreagă echipă de susținere pe casa afirmării, a imaginii publice și autorității profesionale: Soarele, Saturn, Nodul Nord și Neptun. Nu pierdeți energia cu discuții fără rost la locul de muncă sau în grupul din care faceți parte. Comunicați eficient și concentrați-vă pe soluții. Și, mai ales, nu pierdeți din vedere ce doriți să obțineți în carieră.
Rac
Marte în Rac vă poate ajuta să aveți mai mult curaj, să vă afirmați punctele de vedere, să fiți mai hotărâți, să vă lăsați văzuți. Pe de altă parte, poate să vă facă puțin defensiv și să luați totul prea în serios. Cu Mercur pe Mijlocul Cerului peisajul carierei pare să se schimbe dintr-o dată. Acceptați schimbarea, învățați lucruri noi, comunicați mai mult. Nu e loc de timiditate, de amânări și de incertitudini. Acum e momentul vostru să interacționați.
Leu
V-ați întors din vacanță și visați să plecați din nou? Sau pare că, de fapt, cu gândul, nici nu v-ați întors din vacanță. Mai poate fi și altceva: o călătorie surpriză, un nou curs de perfecționare sau ceva care vă stârnește brusc entuziasmul. Este și o perioadă de regenerare, de regăsire a puterii personale și de redescoperire a dimensiunii spirituale a vieții.
Fecioară
O schimbare nu vine niciodată singură și voi știți bine că, în ceea ce vă privește, mereu e vorba de organizare și reorganizare și rereorganizare. De data asta nu vă faceți griji, Mercur în Berbec e eficient, foarte rapid și direct. Așa că terminați mai repede ce aveți de făcut, găsiți motivația interioară, puterea și mai ales soluțiile pentru a rezolva orice.
Balanță
Dacă v-ați propus să vă schimbați rutina, să faceți o cură sau orice fel de ajustare a stilului de viață, o să găsiți exact acele instrumente care să vă ajute să vă ameliorați starea. Pe casa parteneriatelor, lucrurile încep să se complice. E o atmosferă de du-te-vino care vă irită. Nu totul se rezolvă cum vreți și nu totul depinde de voi. E posibil să vă răzgândiți și voi dintr-o dată în privința colaborărilor și contractelor.
Scorpion
Focusul se mută pe locul de muncă și pe sănătate. Fie vi se propun proiecte noi pe care le priviți cu entuziasm, fie vreți să schimbați drastic ceva legat de stilul de viață. Și indiferent cu ce vă surprinde săptămâna asta, rămâneți concentrat, dar păstrați-vă calmul și găsiți-vă timp și pentru relaxare. Creativitatea este secretul care vă poate aduce armonia.
Săgetător
Există o nevoie de schimbare în tabloul sentimental. Pe de o parte, îmbrățișați noul, pe de altă parte, simțiți că nu trebuie să vă aruncați în necunoscut. Relații din trecut își pot face simțită prezența. Iubiți aventura vieții, dar intuiția vă spune că nu tot ce zboară se mănâncă. Vă puteți permite să observați, nu neapărat să acționați, până înțelegeți dacă merită să vă puneți acolo energia. Nici la locul de muncă nu vă plictisiți deloc.
Capricorn
Mercur și Venus se întâlnesc în casa familiei, pentru a vă ajuta să reevaluați relațiile cu cei dragi, dar și aspecte legate de trecutul familiei, de anumite modele perpetuate. Conștientizările din acest plan vă vor ajuta să vă reclădiți structura de bază, să vă reconfirmați cine sunteți, cine vreți să fiți. Sunt în continuare oportunități de creștere la locul de muncă și o extindere a nevoii de a vă schimba stilul de viață. Schimbări contractuale sunt posibile în această perioadă.
Vărsător
Cu casa comunicării și a drumurilor atât de încărcată, puteți simți că nu știți ce să faceți mai întâi. Reflectați asupra felului în care comunicați, gândiți înainte de a transmite un mesaj, rafinați și căutați cea mai bună metodă pentru a spune ce vreți fără să răniți. Revizuiți-vă rutina și toate obiceiurile care vă pot afecta sănătatea. Acum e momentul pentru acțiune.
Pești
Cu Soarele încă prezent în propria casă, vă puteți bucura de energie, dar în limitele impuse de Saturn. Pentru că Saturn vă cere disciplină, maturitate, răbdare în relație cu voi înșivă. Acolo unde puneți voința, culegeți puterea. Cu planetele din Berbec pe casa resurselor, pare a fi un moment prielnic pentru a reconsidera investițiile, cheltuielile, energia implicată în diverse proiecte. Marte în Rac va reorganiza segmentul sentimental și vă poate ajuta să generați schimbări benefice în acest plan.
Foto: Shutterstock/ Zodiac signs/ Colaborator pentru foto: Sarayut_sy
* Interpretările pot rezona atât pentru zodie, cât și pentru ascendent. Pentru o privire de ansamblu asupra felului în care vă pot influența energiile, citiți interpretarea pentru zodia dumneavoastră și cea pentru ascendent.
** Horoscopul este creat pentru divertisment și trebuie considerat ca atare.