loader
Foto

Grădina botanică regală din Edinburgh

Totul a început, din inițiativa unor medici, de la o mică grădină în care erau cultivate plante medicinale. Grădina botanică regală din Edinburgh era înființată în 1670, în perioada marilor expediţii, când botaniştii străbăteau globul, colectau şi studiau plante şi le prezentau publicului, studenţilor şi amatorilor pasionaţi.

 

Până în secolul al XVI-lea, plantele fuseseră folosite exclusiv în tratarea anumitor boli sau drept hrană, după care au fost colecţionate pentru a fi clasificate şi studiate, astfel punându-se bazele Botanicii.

În acest episod ”Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă” (Jardins d'ici et d'ailleurs, Franţa, 2016) descoperiți cum trăiesc în echilibru de ani întregi specii aduse din toată lumea și de cât de multă pasiune și muncă este nevoie pentru a menține o astfel de grădină.

Este o expediție veritabilă, atât pentru specialiștii care vin aici să studieze anumite specii de plante, cât și pentru cei care vor doar să se relaxeze în natură.

Aflăm de la experții care se ocupă de acest spațiu despre contribuția lui George Forrest (1873 – 1932), botanistul explorator (unul dintre primii exploratori occidentali ai provinciei îndepărtate din sud-vestul Chinei, Yunnan), considerat cel mai prolific colecționar de plante din istorie și vedem plantele pe care le-a adus din călătoriile sale.

Sunt 20.000 de specii de plante ce se întind pe 28 hectare de teren. Grădina este un centru de conservare și de studiu deopotrivă, în care fiecare zonă este dedicată câte unui tip de vegetație. Serele adăpostesc mai mult de 2400 de plante foarte speciale ce provin din zone diferite ale globului, de la munții din Indonezia, la pădurile australiene, la deșert sau pădurea amazoniană.

***

Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă (Jardins d'ici et d'ailleurs, Franţa, 2016)

*Arhitectul peisagist Jean-Philippe Teyssier ne prezintă cele mai frumoase grădini din Franţa şi din întreaga lume. Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale se dezvăluie ochilor noştri.

Realizatorii au vorbit cu artiştii peisagişti care găsesc soluţii inovatoare pentru a oferi spaţii pentru respiraţie şi poezie într-o lume tot mai urbanizată.

Grădina botanică regală din Edinburgh a fost înfiinţată în anul 1670, în perioada marilor expediţii ale Imperiului Britanic, când botaniştii străbăteau globul, colectau şi studiau plante, şi le prezentau publicului, studenţilor şi amatorilor pasionaţi.

Până în secolul al XVI-lea, plantele fuseseră folosite exclusiv în tratarea anumitor boli sau drept hrană, după care au fost colecţionate pentru a fi clasificate şi studiate, astfel punându-se bazele Botanicii.

Regia: Emmanuel Descombes, Aurélia Michon

Documentarul poate fi urmărit vineri, 29 noiembrie, de la ora 14:30, la TVR 2. (R)

Shutterstock: Edinburgh Royal Garden / credit foto: Pamka

Logo

 
Despre „Noaptea Viflaiemurilor” de la Vișeu de Sus, Maramureș / VIDEO

Valorizarea unei tradiții de Crăciun, fără intervenții coregrafice, este prezentă în „Noaptea Viflaiemurilor” de la Vișeu de Sus, în Maramureș. ...

Anul Nou începe cu stil! Concertul de Anul Nou 2025 al Filarmonicii din Viena, în direct la TVR 1

Ca de obicei, în prima zi a noului an, Concertul de Anul Nou de la Viena este transmis în direct de principalul post al Televizounii Române. Ne ...

Andra Soceanu: „Cel mai frumos Crăciun... m-am bucurat că eram cu toții acasă!”

Jurnalişi, vedete, oameni de televiziune povestesc, în cadrul campaniei TVR „Zi-le de Sărbătoare”, despre Crăciunul copilăriei lor, despre ...