loader
Foto

Galerie foto

Gosford Park: „un film de Altman e ca o petrecere fără invitaţi plictisitori”

Sâmbătă, 23 iulie, TVR 2 a difuzat unul dintre cele mai premiate filme regizate de Robert Altman: „Gosford Park”. Lungmetrajul, câştigător a 30 de premii, printre care şi un Oscar şi 2 BAFTA, este difuzat de la 22:10, în seria Filmul de Artă.

 

În Anglia anului 1932, uriaşul conac Gosford Park devine neîncăpător pentru participanţii la o sindrofie cinegetică de sfârşit de săptămână. Printre invitaţi se numară o contesă, un erou din Primul Război Mondial, idolul britanic al matineului, Ivor Novello, şi un producător american care realizează filme cu Charlie Chan.

Deşi împărţită în două, deasupra şi dedesubtul scării, societatea din Gosford Park funcţionează ca un întreg: la lumină, în saloanele somptuoase, au loc dineurile celor puţini, sofisticaţi şi plictisiţi, dineuri pregătite în penumbră, la subsol, de armatele de servitori eficienţi, dar în niciun caz terni, care numără riguros tacâmuri, alcătuiesc meniuri, lustruiesc pantofii şi traiul stăpânilor lor.

Dar cele două lumi interacţionează mai mult decât atât, iar acest lucru este evident după ce Sir William McCordle, gazda petrecerii, este omorât. O faptă pentru care ar putea fi acuzat oricine dintre invitaţi sau angajaţi.

 

„Gosford Park este o realizare atât de veselă şi curajoasă încât merită să fie comparată cu filme bune ca MASH, McCabe and Mrs. Miller, Nashville, The Player, Short Cuts şi Cookie's Fortune. Filmul are trăsăturile unui thriller britanic, aşa cum a fost definit de Agatha Christie: invitaţii şi servitorii se adună într-o casă mare, iar unul dintre ei este ucis. Dar Gosford Park este un film tipi Agatha Christie, aşa cum MASH este un film despre război, McCabe este un western, iar Nashville este un musical: Altman se foloseşte de decorul unui film mistery, dar depăşeşte graniţele şi redefineşte ţelul”, scria criticul de film Roger Ebert.

Cu un buget de 20 de milioane de dolari, filmul a avut 72 de nominalizări, câştigând 30. Printre ele se numără: Oscar pentru cel mai bun scenariu (şi alte şase nominalizări la secţiunile cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună actriţă într-un rol secundar-Helen Mirren şi Maggie Smith, cele mai bune decoruri, cele mai bune costume), 2 premii BAFTA pentru cel mai bun film şi cele mai bune costume, Globul de Aur pentru cel mai bun regizor şi Premiul Screen Actors Guild pentru cea mai bună distribuţie.

Ziarul The New York Times descria lungmetrajul lui Robert Altman ca un „tort condimentat englezesc cu 12 straturi care ţi se topeşte în gură”. „Acest film îi va atrage pe toţi care se simt nostalgici faţă de serialul britanic de televiziune Upstairs-Downstairs sau faţă de confortabilele romane poliţiste ale Agathei Cristie. Realizat aproape în totalitate cu staruri britanice, filmul este ca un ansamblu virtuoz care rivalizeează cu lungmetrajul Nashville şi Short Cuts”, adaugă Stephen Holden  pentru New York Times.

Din distribuţia Gosford Park fac parte: Helen Mirren, Maggie Smith, Kristin Scott Thomas, Michael Gambon, Camilla Rutherford sau Charles Dance. O distribuţie pe care Roger Altman a ştiut cum să-i exploateze potenţialul sau, aşa cum spune tot Roger Ebert, „un film regizat de Altman e ca o petrecere fără invitaţi plictisitori”.


***

În fiecare săptămână, TVR 2 aduce Filmul de artă: un adevărat regal cinematografic, unde vom putea urmări filme cu un palmares impresionant la festivalurile de gen din lume, producţii cu mari distribuţii, mari regizori. În plus, regizorul Laurenţiu Damian vine, la fiecare ediţie, cu câte o scurtă prezentare a fiecărei producţii.

De altfel, filmul de sâmbătă, 23 iulie, este precedat de o intervenție a criticului și profesorului de film Laurențiu Damian. El consideră că „filmul de artă şi de autor este acel cinema de elită, încărcat de sens şi semnificaţii în care valoarea conceptului dramaturgic se îmbină cu poetica marilor autori de film. Un cinema pe care îl gândeşti, un cinema cu secvenţe care te obsedează multă vreme, un cinema în care recunoşti autori de geniu: Michelangelo Antonioni, Federico Fellini, Akira Kurosawa, Kim Ki Duk, Lars von Trier, Hou Hsiao Hsien, Ingmar Bergman, Andrei Tarkovski, Orson Welles, Margarethe von Trotta”.

 

Logo

 
”Călător de meserie”, în județul Mureș

”Călător de meserie”, în județul Mureș

publicat: Miercuri, 25 Septembrie 2024

Călătoriile sunt cel mai bun mod de a ne hrăni sufletul și de a ne extinde orizontul. Acceptați provocarea acestei aventuri care să vă aducă ...

Angela Avram: „Pentru noi, sărbătorile şi tradiţiile au fost întotdeauna în familie”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Miodrag Belodedici și performanța sa unică în fotbalul românesc

Este una dintre legendele sportului românesc și singurul fotbalist român care a câştigat de două ori Cupa Campionilor Europeni.