Cu Iuliana Marciuc - marţi, 20 iunie, de la ora 21.00, la TVR 2 - într-o ediţie în care îi mai cunoaştem pe actorul Armand Calotă şi pe activista Cosmina Grigore.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+.
Marţi, 20 iunie, de la ora 21.00. Iuliana Marciuc vă prezintă alţi trei noi eroi ai emisiunii "Destine ca-n filne". Este vorba despre Armand Calotă, actor al Teatrului Naţional Bucureşti ne va destăinui cum continuă destinul teatral al mătuşii iar Cosmina Grigore, cunoscuta activistă pentru un stil de viaţă sănătos, va povesti cu emoţie încercările prin care a trecut când a aflat diagnosticul de cancer. În aceeaşi ediţie o vom recunoaşte pe doamna Sonia Iovan care a scris istorie pentru gimnastica românească.
Sonia Iovan are 81 de ani şi este una dintre cele mai valoroase gimnaste ale ţării pe care însă puţini români o cunosc – chiar dacă o sală de gimnastică din Cluj îi poartă numele. A participat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice iar de la două (Melbourne şi Moscova) s-a întors cu medalii, cele mai importante ale carierei ei. În plus, la prima ediţie din istorie a Campionatelor Europene, organizată la Bucureşti în 1957, România a cucerit 6 medalii – dintre care trei i-au revenit Soniei Iovan. A intrat în echipa naţională în 1954, când a devenit studentă. Şi a rămas în lot 10 ani. Alături de colegele de lot a adus României prima medalie olimpică la gimnastică, în 1956. Are trofee mondiale, olimpice, europene, din ani în care nu aveai voie să învingi URSS. Odată cu retragerea, a trecut prin antrenorat, a fost asistent şi, apoi, profesor universitar la ASE şi a acordat prioritate familiei. În anii ‘90, viaţa i s-a schimbat.
Actorul Armand Calotă la 54 de ani este tatăl a trei fete şi un băiat şi puţini dintre cei care îl urmăresc pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti cunosc faptul că el este nepotul marii actriţe Elvira Godeanu. A decis să se facă actor cu câteva minute înainte de cutremurul din ‘77 şi glumeşte că “decizia mea a cutremurat pământul”. La 25 de ani de la moartea actriței Elvira Godeanu, supranumită „marea doamnă a teatrului românesc“, nepotul ei, actorul Armand Calotă, a pus în scenă „Amanta“, de A.D. Hertz, îndeplinind ultima dorinţă a acesteia. Premiera a avut loc în septembrie 2014 la Centrul Cultural Bucureşti şi de atunci a fost jucată pe multe alte scene.
La 27 de ani, Cosmina Grigore a aflat că are cancer la sân. După ce s-a vindecat cu prețul pierderii sânului, a devenit prima persoană din România care este Patient Coach, consultant al bolnavilor de cancer. Este mama unei fetiţe de 7 ani, fapt care a motivat-o şi mai mult în lupta cu boala. În perioada convalescenței a pus bazele proiectului ”Lasă cancerul să te vindece”, adresat celor suferinzi ce această boală, dar şi celor care vor să o prevină. A evoluat de la o pagină pe Facebook la o serie de seminarii prin toată țara, sub titlul ”Noul Pacient cu Cancer” şi a ajuns să fie supranumită: “fata care iubeşte cancerul” pentru că, aşa cum declară ea, “cancerul a fost, probabil, cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. M-a învăţat lecţia iubirii necondiţionate, faţă de mine şi faţă de viaţă, aşa cum este corpul meu, aşa cum sunt eu’’. Cosmina are acum 31 de ani şi este convinsă de faptul că această încercare teribilă i-a arătat că misiunea ei în viață este aceea de a-i susține pe pacienții cu cancer în lupta lor cu boala, de a conştientiza care sunt înţelesurile profunde ale acestei afecţiuni atât de complexe din punct de vedere fiziologic, emoţional, spiritual.