Interviu realizat în cadrul Campaniei „Cu România în suflet”.

George Roca trăiește, de peste patruzeci de ani, la un capăt de lume. În Australia. Gândurile și dorurile i se adună uneori în versuri șoptite… menite să străbată într-o clipă distanța dintre inimă și România de acasă. Vă invităm să citiți un interviu la distanță plin de emoție și de adevăruri dureroase scrise de George Roca - un român din Australia.

„M-am născut acol’ departe/ Într-o urbe din Ardeal/ Și-am să mor printre străini/ Pe-al Pacificului mal// Dorul mă macină-ncet/ Și-mi aduc cu drag aminte/ De strada copilăriei/ De o vorbă de părinte// (…)// Aș vrea să mă-ntorc acasă/ Să găsesc ce am pierdut/ Dulcea mea copilărie/ Și s-o iau de la-nceput// Simt că asta nu se poate/ Mă învinge depărtarea/ Și puterile mă lasă/ Căci se stinge lumânarea…// Dacă o fi să mor aici/ Pe-al Pacificului mal/ Sufletul meu să se întoarcă/ Tot acolo în Ardeal!//”.

Așa își începe povestea George Roca, idealizând orașul Huedin, unde s-a născut și unde locuiau bunicii lui. La poalele Munților Vlădeasa din județul Cluj.

„Mama s-a dus să mă nască acolo deoarece situația după război era destul de precară si cu multe lipsuri. Părinții mei locuiau la Oradea, așa că după 3 săptămâni eram și eu un mic orădean! Acolo a fost strada copilăriei mele, acolo au fost primi ani de școală, și liceul... Apoi Facultatea de Filologie, secția Limba si literatura română... Dorul de aventură și cunoaștere m-a îndrumat spre București, unde m-am (mai) perfecționat profesional, făcând un curs de trei ani, organizat de Ministerul Culturii si Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC). M-am  specializat în Arta actorului si mânuiri păpușilor, după care am fost repartizat la Teatrul de Stat din Ploiești. Făceam aproape zilnic naveta de la București. Dar totul avea farmec atunci. Bucureștiul avea parfumul lui, oamenii erau dornici să citească, să-și cultive educația. Eram și eu acolo, o picătură printre ei! Și mă consideram bucureștean... aproape get-beget! Vorbeam ca ei, umblam ca ei, gândeam ca ei, vizionam aceleași spectacole de teatru sau de operă, mergeam la aceleași expoziții, aceleași cenacluri literare, mă bucuram sau sufeream împreună cu ei. Până azi mi-a rămas în memorie dezastrul creat de cutremurul din 1977! Apoi, prin 1979, din motive subiective sau chiar de necaz, mi-am depus actele pentru a emigra la capătul lumii! La Antipozi, în Australia!”

Plecare din țară a venit odată cu despărțirea de tot ce însemna ACASĂ- de prieteni, de casă, de rude și chiar de părinți. Departe de ei fiind, George Roca nu a putut participa nici la înmormântarea lor...

„Așa a fost să fie. Așa a fost destinul. În schimb am avut parte de multe lucruri interesante. Nu am devenit nici bogat, dar nu am ajuns nici sărac. Am cunoscut însă lumea. Am făcut vreo 6 tururi in jurul globului. Am vizitat zeci de țări. Am cunoscut culturi noi, obiceiuri, datini și chiar noi forme de supraviețuire umană. Am vizitat orașe necunoscute, am văzut forme de relief neînchipuite de mine până atunci. Am bătut Pământul pe multe meridiane si paralele.”

Dar dorul de ceea ce însemna ACASĂ a fost mai puternic decât „minunățiile lumii”.

„Întotdeauna simțeam că identitatea mea este... românească”, își continuă povestea George Roca. „Adică purtam  cu mine, peste tot...România în suflet! Apoi, m-am întors... Într-o vizită, la Oradea, m-am căsătorit cu o fată de pe strada mea – Strada Mihai Eminescu - am încropit o familie, avem un băiat, născut aici, cu care ne mândrim... Și astfel, viața a mers înainte. Sunt stabilit la Sydney de 40 de ani. Ne-am acomodat, ne-am integrat, am suferit sau ne-am bucurat. Am lucrat ani în șir în Turism. Am urmat cursurile unei facultăți de profil la Sydney. M-am specializat în Marketing. De  câțiva ani am ieșit la pensie și... nu îmi pare rău! Am avut posibilitatea, astfel, să mă reîntorc la literatură - literatura română, desigur. Am început să scriu, să public cărți, să creez reviste în limba română, nu numai aici la Sydney, ci și la Melbourne, la Dallas în Texas, la Stuttgart și Nürnberg, în Germania, la Madrid, în Spania, și desigur, în România... Am încercat să fiu „impresar” (promotor cultural) pentru mulți debutanți într-ale scrisului. Mi-am făcut o mulțime de prieteni pe plan literar... ”

Pandemia a venit cu restricții, cu distanțarea socială, cu dor de România, dar și de toate călătoriile care au rămas dor la stadiul de proiect pentru George Roca. Dar, bun prilej să te întorci în timp și să-ți povestești începuturile într-o țară nouă. Într-o cultură nouă cu alte reguli decât cele pe care le urmai deja.

„Schimbările de orice fel nu fac bine nici fizicului, nici minții. Te-ai născut într-o zonă geografică a Pământului, pe o anumită paralelă și meridian, acolo de unde vin și strămoșii tăi. Ai respirat același aer cu ei, ai mâncat aceleași alimente, ai evoluat în timp ca toți cei originari din aceeași zonă, mușchii ți s-au format într-un anumit fel; ai fost la sapă sau la coasă, ai urcat munți, sau ai tras la rame zilnic... și, dintr-odată, trebuie să îți schimbi mecanica corpului, să stai încorsetat într-un jilț la computer sau să stai nemișcat și să rupi bilete la un cinematograf, să schimbi soarele cu o ceață londoneză perpetuă sau cu poluarea dintr-o mare metropolă. Să folosești metroul în loc de cal, să mănânci ingrediente nenaturale, surogate sau modificate genetic. Că deh, profităm de avantajele oferite de o țară... mai sofisticată ca aceea din care am plecat  pentru un trai mai bun și pentru ceva mai mulți bani. Să nu mai vorbim de traumele psihice de la startul dezrădăcinării: suferință, necaz, traume de acomodare, distanțe mari de locurile natale... Îndepărtare de matcă... Nu tu limbă, nu tu prieteni, nu tu obiceiuri... Nu tu recunoștința societății pentru ceea ce ai studiat sau pentru pregătirea ta profesională de până până atunci. Până la urmă, dacă lupți din răsputeri, sau ai noroc, și poți demonstra că ești și bun de ceva, că poți concura în pregătire sau meserie, cu domniile lor... cei care cred că vrei să le iei pâinea de la gură sau cei care ar vrea să te exploateze, reușești. Dar dacă nu reușești, vei rămâne toată viața, domnule inginer sau doctor, poate un felceraș printr-un spital sau un administrator de bloc, un chelneraș printr-un restaurant obscur sau un simpatic șofer de taxi. Deseori vei visa la locurile de unde ai plecat, la rudele și la prietenii tăi rămași acolo, departe... în fosta ta țară. De obicei sunt vise frumoase! Căci așa e făcut omul, să-și amintească în general de lucrurile bune din viață, nu și cele rele care l-au afectat uneori. Dacă ai plecat singur, cauți să îți faci o familie, să ai și tu pe cineva în momentele dificile... Dacă ai noroc, îți iei un partener sau o parteneră de origine română. Atunci se dezvoltă, acolo, în familia ta, o mică Românie... Seara ai și tu cui spune în limba strămoșilor tăi somn ușor sau durerile  pe care le ai în suflet”  ne mărturisește George Roca.

Viața este mai grea atunci când dorurile și necazurile de peste zi ar trebui să le spui în limba țării în care ai ales să trăiești, este de părere George Roca.

”Trebuie sa te adaptezi, să ajungi la un compromis. Să păstrezi ambele obiceiuri și tradiții. Copiii - in marea majoritate a cazurilor - nu vor vorbi limba părinților decât vag, nu vor păstra moștenirile pe care le-ai adus tu în suflet și, în scurt timp, vor ajunge să fie asimilați de țara în care ai emigrat. Sunt pesimist, dar ăsta e adevărul! Puțini sunt cei care se acomodează în totalitate și își vindecă traumele create de emigrare... Mulți îmi vor reproșa: De ce nu te reîntorci, dacă zici că ești atât de traumatizat!? Nu se mai poate! Dacă nu te repatriezi în primii ani de la plecare... acolo mori, unde te-ai stabilit. Îți construiești un sălaș, ai un serviciu care îți aduce un bănuț.  Copiii, la rândul lor... merg la școală, la facultate și nu prea înțeleg cu ce se pot vindeca  durerile tale. Se căsătoresc și ei și se leagă și mai tare de noua glie. Și tu ce faci!? Îi părăsești ca să îți vindeci rănile sufletului!? Îi lași acolo și pe ei și pe urmași, nepoți, strănepoți... Și dacă te reîntorci totuși la matcă, vei constata că nu-i mai găsești pe cei dragi. Părinții au plecat la Ceruri, împreună cu multe rude. Prietenii vechii de asemenea... Și atunci sufletul devine traumatizat din nou. Suferința se întețește!”

Departe de România, fiecare român devine, uneori fără să vrea, „ambasador fără portofoliu” al țării sale. George Roca, românul plecat de peste 40 de ani în Australia, ne spune cum stau de fapt lucrurile.

„Nu întotdeauna poți reprezenta cu fală România. Unii nu te înțeleg, alții nu au timp... de România ta! Dar, dacă reușești, încet încet le (re)prezinți o Românie curată, frumoasă, vie... vor deveni interesați și chiar impresionați de țara aceea minunată. Am stat ani și ani ascunși după Cortina de Fier. Mulți străini nu știu nici măcar unde e situată această țara a noastră, ce limbă se vorbește acolo, cum sunt oamenii, care le sunt obiceiurile, ce atracții turistice îi pot ademeni... Dar când o descoperă cu adevărat rămân impresionați. De aceea imaginea României trebuie promovată prin toate mijloacele și în orice parte a lumii. De cele mai multe ori presa internațională nu ne prezintă în culori prea roz! Posibil că mai sunt necazuri, probleme sau neajunsuri în România! Și chiar greșeli! Dar cine este, oare, perfect? Care țară nu e criticată? Eu spun: E ușor a lansa critici vehemente și chiar mincinoase, când ai un public de creduli, fraieri sau necunoscători! Deseori, mult zgomot pentru nimic! Multe țări și-ar dori să-și schimbe „prosperitatea” cu România. Chiar dacă nu e de primă mână! Conform indicelui de prosperitate, România se afla pe locul 47 din 167 de țări. Deci între primele 50 de țări prospere ale lumii! Și se fac eforturi să ajungem și mai sus pe listă! Nu suntem bogați, dar ne zbatem să devenim prosperi! Noi nu am avut nici imperii, nici colonii și nici nu ne-am însușit, prin război, bogățiile altora.”

George Roca nu este singurul român din Australia. Comunitatea de români este numeroasă și răspândită cam peste tot pe continent. Numai în Sydney sunt în jur de 15.000. Se întâlnesc mai mult la nunți, botezuri, picnicuri, înmormântări sau când mai ajunge câte un spectacol cu artiști din România în Australia. Românii din Australia își doresc un Institut Cultural Român și mai mult sprijin din partea României.

„Și totuși ne zbatem din răsputeri să promovăm cultura și arta, tradițiile și frumusețile României. De-a lungul timpului au funcționat la Sydney peste 10 asociații și societăți românești. Din 1986 până in prezent am avut la îndemână peste 14 publicații. La 6 dintre ele am fost redactor sau redactor șef. În prezent coordonez două reviste internaționale de limbă română: „Confluențe literare” (https://confluente.org/) și „ProLitera” (http://prodiaspora.de/V5/index.php/revista-prolitera). În 2014, s-a înființat Academia Româno-Australiană pentru Cultură (ARAC). Sub umbrela acesteia s-au  organizat mai multe spectacole literar-artistice, lansări de carte, celebrări ale unor evenimente de anvergură naționale românești, expoziții de pictură, sculptură și de carte, dansuri populare, picnicuri, evenimente religioase și multe altele. Acestea s-au bucurat de aprecieri - mai ales din partea unui numeros public de origine română, dar și de alte nații! Românii sunt dornici să se întâlnească, să socializeze. Ne facem cunoscută țara natală, România, prin scris, prin imagini sau prin mass-media. Căutăm să construim in Australia o Mică Românie, civilizată, erudită, cu o imagine bună și plăcută. Facem cunoscute frumusețile meleagurilor de unde venim... Să se știe de noi chiar și la Antipozi!”

Încheiem această poveste de viață, scrisă cu emoție și cu franchețe de George Roca din Sydney-Australia tot cu o poezie. O poezie numită România, care cuprinde dorul veșnic de ACASĂ!

„Stau pe gânduri la fereastră/ Şi privesc spre zarea albastră/ Printre florile din glastră/ Şi le spun că-mi este dor/ De Ţara Străbunilor.// Ochii mi se umezesc/ Când acolo mă gândesc.../ Ţara mea indepărtată/ Ce-aș vrea s-o mai văd o data!// Flori mici de «Nu mă uita»/ Parcă murmură ceva.../ Despre plaiuri, despre munţi/ Despre moşii mei cărunţi// Despre icoane cu sfinţi/ Şi de dragii mei părinţii/ Care-şi dorm somnul de veci/ În mormintele lor reci!// Mi-e dor de-o fată cu ie/ De un nai, de-o «Ciocârlie»/ De Zamfir, de Porumbescu,/ De Creangă, de Eminescu,/ De Brâncușiul din Hobița/ De-o horă, de «Perinița»/ De faimoșii călușari/ De-un chiolhan cu lăutari/ Și de-o sticlă de Cotnari!//.”

***

Interviu realizat de Aura Dobre – producător TVR Internațional