loader

GABRIEL GARKO a primit amenințări pentru rolul din „Păcatul şi ruşinea”

RECOMANDARI

Vedetă preferată a telespectatorilor TVR 2, care l-au urmărit în ultimii ani în rolul șefului mafiot Tonio Fortebracci, din serialul „Onoare și respect”, Gabriel Garko ne surprinde din 15 septembrie cu un nou rol magistral.

 

În premieră și în exclusivitate, TVR 2 va difuza din 15 septembrie serialul italian „Păcatul și rușinea” („Il peccato e la vergogna”, 2010). În fiecare sâmbătă, de la ora 22.10, telespectatorii TVR 2 sunt invitaţi să urmărească o poveste din care nu lipseşte intriga, pasiunea, războiul, dragostea și drama. În rolul principal, Gabriel Garko dă viață personajului Nito Valdi, un tânăr fără familie, a cărui fire impulsivă îl împinge la acte de violenţă.

„Din această toamnă voi fi într-un serial nou la Televiziunea Română, „Păcatul și rușinea”, în care joc rolul unui nazist, un personaj foarte rău. Rolul interpretat de mine a reușit să stârnească multe emoții negative, iar în perioada în care l-am jucat pe Nito Valdi am primit scrisori de amenințare, iar fanii au venit acasă la mine, dar nu cu intenții bune”, a povestit Gabriel Garko.

La sfârşitul anilor 1930, în Roma sfâșiată de dictatură și controlată de fascişti, destinul lui Nito Valdi se împleteşte cu cel al frumoasei Carmen Tabacchi (Manuela Arcuri), militantă pentru libertate, de care Nito se îndrăgosteşte cu patimă. Respins de obiectul obsesiei sale, Nito intră în rândurile fasciştilor şi jură să se răzbune pe Carmen şi pe familia ei. Drumurile lor se întretaie pe parcursul a 30 de ani, într-un carusel de intrigi pasionale și alianțe dubioase, timp în care şi Italia trece prin transformări radicale.

 

Deși apartenența României la Uniunea Europeană a adus beneficii incontestabile, o disonanță profundă persistă.

Fronturile pe care se va desfășura lupta pentru alegerea unui nou Papă

Un conclav format din 135 de cardinali ar putea alege pe cineva foarte diferit de Papa Francisc.

Timișoara - oraș al florilor, al Revoluției, al palatelor, dar şi al delicateselor și al oamenilor cu bun simț

Pe 27 aprilie, cu echipa „Exclusiv în România” dăm o nouă raită prin Timişoara şi în apropierea oraşului de pe Bega. Ca de obicei, Cristian ...