loader
Foto

Galerie foto

Fotbal şi handbal, în primele transmisiuni TVR de la Jocurile Olimpice

Cu două zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, TVR Sport transmite în direct două partide de fotbal de la Paris 2024. Şi două meciuri de handbal feminin sunt printre primele întreceri de la JO difuzate în direct de TVR Sport.

 

Paris 2024 reprezintă a 28-a ediție în care fotbalul face parte din familia olimpică. 16 echipe luptă pentru titlul olimpic la fotbal la JO din acest an. Echipele sunt formate din jucători U-23, născuți după 1 ianuarie 2001, cărora li se adaugă câte trei fotbaliști de echipă, fără limită de vârstă.

La ediţia din acest a JO, lipsește Brazilia, campioana ediției trecute, care nu s-a calificat. Sunt 4 grupe de 4, meciurile urmând a se desfăşura în 7 orașe, în perioada 24 iulie-9 august. În grupa A se întrec Franța, SUA, Guinea și Noua Zeelandă, în grupa B joacă Argentina, Maroc, Irak și Ucraina, în grupa C apar Uzbekistan, Spania, Egipt și Republica Dominicană, iar în grupa D evoluează Japonia, Paraguay, Mali și Israel. Primele două din fiecare grupă ajung în sferturile de finală, iar meciul pentru medalia de aur se va desfăşura pe stadionul Parc des Princes.

(w500)

„Franţa, Spania și Argentina au loturile cel mai bine cotate, cu jucători ca Lacazette, Mateta, Olise, Abel Ruiz, Fermin Lopez, Alex Baena, Sergio Gomez, Juan Miranda, Nicolas Otamendi și Julian Alvarez. Ultimii doi sunt membri importanți ai echipei campioane mondiale din 2022”, ne-a spus Emil Hossu-Longin, comentatorul partidelor de fotbal de la JO Paris 2024.

Ceea ce vom vedea la JO la capitolul dedicat fotbalului „e, practic, un campionat foarte puternic de tineret, cu echipe care apar rar sau aproape deloc în turneele finale, dar cu atât mai ofertante pentru piețele din Europa, America de Nord și Zona Golfului”, mai punctează Emil Hossu-Longin, corespondent TVR la Paris 2024.

Transmisiunile TVR de la JO Paris 2024 încep chiar înaintea ceremoniei de deschidere, miercuri, 24 iulie, când TVR Sport difuzează în direct partidele de fotbal Argentina – Maroc (ora 16.00) şi Franţa – SUA (ora 22.00).

(w882)

Iar joi, 25 iulie, tot la TVR Sport, vedem live meciurile de handbal feminin Slovenia – Danemarca (ora 10.00) şi Norvegia – Suedia (ora 22.00).

(w882)

Jocurile Olimpice de la Paris se desfăşoară în intervalul 26 iulie – 11 august, iar Jocurile paralimpice au loc în perioada 28 august – 8 septembrie 2024. Un număr de 10.500 de sportivi participă în cele 19 zile ale competiţiei olimpice, la 329 de evenimente dedicate, pe durata celor 754 de sesiuni ce reunesc atât competiţiile cât şi ceremoniile de premiere.

(w882)

Televiziunea Română  transmite Jocurile Olimpice de la Paris – cel mai grandios eveniment sportiv la nivel mondial, pe TVR Sport, TVR 1, TVR 2 şi TVR Moldova. Telespectatorii TVR urmăresc emisiuni dedicate: legendele, prezentul şi viitorul olimpismului românesc se întâlnesc la TVR în seriile „Învingătorii”, „Eroii” și „Speranțe”. Ana Maria Brânză şi Costin Deşliu moderează la TVR 1 emisiunea „Vis la Paris”, la care participă sportivi calificaţi la JO Paris 2024 şi antrenori ai acestora. Iar partenerii de dialog ai Irinei Păcurariu ne demonstrează cât de departe se poate ajunge prin „Forţa unui vis”.

Logo

 
Împărăteasa KI, jocul dragostei și al puterii

Împărăteasa KI, jocul dragostei și al puterii

publicat: Miercuri, 18 Septembrie 2024

„Împărăteasa Ki” este un personaj inspirat de una dintre cele mai influente figuri politice ale Dinastiei chineze Yuan. A devenit ...

Cercetătorul Flavius Martin, la „Dincolo de alb şi negru”

Flavius Martin, un om de știință care lucrează cu succes, de peste 20 de ani, în industria biotehnologică mondială, este invitatul Mihaelei ...

Andreea Dinklage: carieră de succes la Barcelona (II) / VIDEO

Andreea Dinklage, o tânără ambițioasă de 24 ani, născută în România, dar plecată în Germania de când avea 4 ani, a ajuns, prin muncă și studiu ...