Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la momentul decembrie 1989. Moment care pentru unii este „Revoluția din 1989”, pentru alții a căpătat un alt nume, dar, pentru toată populația României, este clipa în care oamenii au spus: „Gata! Destul!”
Și pentru asta au ieșit în stradă, au luptat, au murit.
Încercăm, prin montări care vorbesc despre anomaliile unui sistem absurd, să ne amintim un episod din istoria recentă a României. Pe care nu avem dreptul să îl uităm, pe care trebuie să îl înțelegem, pentru că: „Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.” (Nicolae Iorga)
***
„Canalul”, în regia lui Cornel Mihalache
Duminică, 24 noiembrie, ora 20.00*, la TVR 3
Filmul a fost realizat după textul lui Kincses Elemér, text ce a câştigat în anul 2001, la Gala UNITER, „Premiul pentru cea mai bună piesă".
Distribuția (în ordine alfabetică): Radu Amzulescu, Claudiu Bleonţ, Richard Bovnoczki, Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Isabela Neamţu, Marian Râlea
Decor și costume: Carmen Raszovski, Gheorghe Raszovski
Sunet: Valentin Bartolomeu, Cătălin Putinianu
PPS: Răzvan Ionescu
Ilustrator muzical: Tudor Stănescu
Montaj: Robert Kallos
Imagine: Dan Constantinescu jr, Andrei Lupu
Asistenţi: Adrian Maranca, Grigore Stoica
Producător: Ana Preda
Organizator producţie: Sorin Cristea
Regia: Cornel Mihalache
„E foarte greu ca astăzi să fii om, să fii om întreg. Această poveste vorbeşte despre acest chin de a rămâne om şi când eşti atacat în România ta.” - Kincses Elemér
„Textul lui Kincses Elemér vorbeşte despre un spaţiu concentraţionar în care patru deţinuţi supravieţuiesc prin cultură, amintire şi prietenie. Puterea încearcă şi reuşeşte să distrugă această fundamentală prietenie dând unuia dintre ei o pătură nouă. Construcţia începe să se dărâme. Suspiciunea ia locul credinţei, frumuseţea prieteniei dispare în spatele urii şi neîncrederii. E un film negru, fără speranţă.” - Cornel Mihalache
„Am simţit ce univers tulburător a însemnat experimentul Piteşti, puşcăriile comuniste, unde un grup de oameni decide ca alt grup de oameni trebuie exterminate.” - Claudiu Bleonţ
„M-am emoţionat imaginându-mi aceste poveşti care au fost foarte reale şi într-un fel sunt. Şi asta nu cred că are cum să te lase indiferent.” - Antoneta Cojocaru
***
Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR.
Producător coordonator: DEMETER András István
***
* Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.