loader
Foto

Filmul indian „Zeul elefant” (1979), despre aventurile detectivului Feluda, în 25 iunie, la TVR Cultural

RECOMANDARI

În săptămâna 19-25 iunie, TVR Cultural a difuzat filmele „Trei culori: Albastru” (1993), „Un om la locul lui” (2018) și „Zeul elefant” (1979).

 

Luni, 19 iunie, TVR Cultural a difuzat drama multipremiată „Trei culori: Albastru” (1993), prima peliculă din trilogia lui Krzysztof Kieślowski despre dragoste și destin, alături de „Alb” și „Roșu”.

Filmul spune povestea lui Julie, o femeie care își pierde soțul, pe Patrice, un compozitor celebru, și pe fetița lor, într-un accident de mașină. Inițial, femeia decide să se izoleze de toți cunoscuții și să fugă de fosta ei viață, în încercarea de a-și suprima durerea. Dar, pe străzile Parisului, este imposibil să eviți interacțiunile umane - așa îl reîntâlnește pe Olivier (Benoît Régent), asistentul soțului ei și un vechi prieten, care era îndrăgostit în secret de ea. El ar putea fi cheia prin care Julie să revină la viață, notează Rotten Tomatoes.

(w882) Albastru

Sursă imagine: imdb.com

Filmul a primit Leul de Aur la Festivalul de la Veneția, precum și Premiul pentru interpretare feminină, trei premii César, Premiul Goya pentru cel mai bun film european și a primit trei nominalizări la Globurile de Aur.

(w882) Albastru

Sursă imagine: imdb.com

Cadrele cu Binoche în Paris - mai ales în acest film - au devenit iconice pentru cinema, ca imaginile cu De Niro la New York, când aleargă sau rătăcește pe străzile din Paris, bea o cafea sau urcă scările blocului, imaginea ei este atât de familiară încât este o plăcere să o privești, chiar și în clipele când este vizibil în neregulă - ca atunci când ia pisica unui vecin în apartament, ca să-i omoare șoarecii”, scrie The Guardian, într-o cronică publicată la 30 de ani de la lansarea filmului.

(w882) Albastru

Sursă imagine: imdb.com

Joi, 22 iunie, de la ora 22.00, TVR Cultural difuzează filmul românesc „Un om la locul lui”, o dramă semnată de Hadrian Marcu, din anul 2018.

În rolurile principale: Bogdan Dumitrache, Ada Galeş, Mădălina Constantin, Adrian Titieni.

(w882) Un om la l

Sursă imagine: aarc.ro

Petru (Bogdan Dumitrache) este inginer de foraj într-o companie multinațională - acolo, are o relație cu o femeie căsătorită, Sonia (Mădălina Constantin). În același timp, se pregătește de căsătorie cu iubita sa, Laura (Ada Galeș), cu care așteaptă un copil. Viața sa este dată peste cap atunci când Sonia are un accident și își pierde un picior. Având în vedere că situația este iremediabilă, Petru încearcă să găsească un echilibru imposibil între cele două femei, potrivit sinopsisului, publicat de Aarc.ro. Trailerul filmului este disponibil aici.

(w882) Un om la l

Sursă imagine: aarc.ro

În mod instinctiv, oamenii caută afecțiune, dar afecțiunea vine la pachet cu o altă persoană, ceea ce poate face situația complicată. Câteodată, e de preferat singurătatea, dar aceasta nu este o opțiune pe termen lung. Această contradicție creează pentru unii dintre noi o permanentă stare de conflict. Filmul încearcă să redea lupta interioară a unui bărbat și eșecul acestuia de a se înțelege pe sine. Eșecul de a evolua pe plan personal și degradarea cauzată de repetarea inconștientă a greșelilor”, explica regizorul Hadrian Marcu, în 2018, citat de Hotnews.ro.

(w882) Un om la l

Sursă imagine: aarc.ro

Duminică, 25 iunie, de la ora 20.00, TVR Cultural a difuzat „Zeul elefant” („Joi Baba Felunath”, 1979), cel de-al doilea film al lui Satyajit Ray cu detectivul Feluda, după „Sonnar Kellah” (1975).

În rolurile principale: Soumitra Chatterjee, Santosh Dutta, Siddartha Chatterjee, Utpal Dutt.

(w882) Zeul elefa

Soumitra Chatterjee și Satyajit Ray. Sursă: imdb.com

(w882) Zeul elefa

Sursă: imdb.com

Aflat în vacanţă la Benares, un loc important de pelerinaj pentru hinduşi, detectivul Feluda este nevoit să înceapă o anchetă când o statuie preţioasă a lui Ganesha, zeul cu cap de elefant, dispare dintr-o casă.

Lista suspecţilor e lungă, mai ales după ce un meşteşugar nevinovat îşi pierde viaţa, iar detectivul se confruntă cu diverse personaje dubioase, ca negustorul fără scrupule Maganlal şi un aşa-zis „om sfânt”, care predică pe malul Gangelui.

(w882) Zeul elefa

Sursă: imdb.com

 
Românul care lua prânzul cu Papa Francisc la Vatican

Românul care lua prânzul cu Papa Francisc la Vatican

publicat: Vineri, 25 Aprilie 2025

E vorba despre Petru Tâmpău, pe care îl cunoaştem în documentarul Irinei Păcurariu. Sâmbătă, 26 aprilie, la TVR 1, de la ora 15.30, în ...

Vlad Ungar, trimisul special al TVR la Vatican: „E un eveniment cu atât de mulți oameni și asta face ca totul să fie provocator”

Italia este în doliu timp de 5 zile, în semn de respect și omagiu adus Papei Francisc, atât de iubit nu doar de italieni, ci şi de oamenii din ...

Întâlniri care schimbă destine, în „Francisc – Papă al surprizelor”

Un documentar emoționant și revelator despre omul care, prin gesturi simple și neașteptate, a reușit să marcheze viețile celor care l-au ...