loader
Foto

Film de Oscar la TVR 2: Hoţul de orhidee, cu Nicholas Cage în rol dublu

RECOMANDARI

Duminică, 27 martie, de la 22.10, la Filmul de artă este programată una dintre cele mai titrate producţii cinetografice realizate în anii 2000, un film cu 65 de premii şi alte 100 de nominalizări.

 

HOŢUL DE ORHIDEE (ADAPTATION - SUA, 2002)
Regia: Spike Jonze
Cu: Nicolas Cage, Meryl Streep, Chris Cooper

Unul dintre cele mai titrate filme din anii 2000, vine la TVR 2. Hoţul de Orhidee are 65 de premii şi alte 100 de nominalizări, cele mai importante fiind premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (Chris Cooper), alte trei nominalizări la premiile Oscar – pentru actor în rol principal (Nicolas Cage), actriţă în rol secundar (Meryl Streep) şi pentru scenariu, marele Premiu al Juriului – Festivalul de Film de la Berlin 2003, două premii Globul de Aur – pentru cea mai bună actriţă în rol secundar (Meryl Streep) şi cel mai bun actor într-un rol secundar (Chris Cooper), premiul BAFTA pentru scenariu

După succesul filmului "În mintea lui John Malkovich", scenaristul Charlie Kaufman este într-o mare încurcătură: nu găseşte o idee salvatoare pentru noul său scenariu. Venită pe neaşteptate, oferta de a adapta romanul scris de Susan Orlean, "Hoţul de orhidee", povestea adevărată a unui horticultor fanatic, i se pare salutară. Însă planurile lui Charlie întâmpină un obstacol major: fratele său geamăn, Donald, cu care seamănă ca două picături de apă (însă doar fizic), se instalează în casa lui, hotărât să devină la rândul lui un scriitor de succes.

Tema filmului porneşte de la situaţia reală a scenaristului Charlie Kaufman. Cu adevărat el este cel care a semnat scriptul filmului "În mintea lui John Malkovich", iar oferta de a adapta romanul scris de Susan Orlean, "Hoţul de orhidee" a fost, la fel, cât se poate de reală. Doar că spre surprinderea tuturor, Charlie a concentrat întreaga poveste asupra lui şi a eforturilor sale de a ieşi din blocajul creativ. Ştiind că producătorii filmului ar respinge din start ideea unui asemenea scenariu incredibil, el nu le-a spus despre noua abordare decât când acesta a fost gata scris. Scriitoarea Susan Orlean a fost şocată şi a respins categoric ideea, producătorii la fel, doar regizorul Spike Jonze a susţinut întreg proiectul. Rezultatul a fost unul neaşteptat – un film care, în loc să încheie carierele celor implicaţi, le-a legat de o producţie de top – filmul fiind unul dintre cele mai premiate şi titrate din generaţia sa.

 

 

Deși apartenența României la Uniunea Europeană a adus beneficii incontestabile, o disonanță profundă persistă.

Fronturile pe care se va desfășura lupta pentru alegerea unui nou Papă

Un conclav format din 135 de cardinali ar putea alege pe cineva foarte diferit de Papa Francisc.

Timișoara - oraș al florilor, al Revoluției, al palatelor, dar şi al delicateselor și al oamenilor cu bun simț

Pe 27 aprilie, cu echipa „Exclusiv în România” dăm o nouă raită prin Timişoara şi în apropierea oraşului de pe Bega. Ca de obicei, Cristian ...