loader
Foto

Festivalul „Teatru sub lună” a debutat cu... lună plină, în 20 iulie, în București

RECOMANDARI

La acest sfârşit de săptămână, festivalul de artă „Teatru sub lună” îi aşteaptă cu surprize plăcute pe cei dornici să aleagă alternativa culturală la serile toride de vară. Şi, ca şi cum toate lucrurile bune s-ar fi vorbit, evenimentul a debutat sâmbătă, 20 iulie, într-o seară cu lună plină.

 

Eveniment de tradiţie, ajuns la cea de-a IX-a ediţie, Festivalul „Teatru sub lună” se va desfăşura între 20 şi 28 iulie. Aşa cum ne-am obişnuit, şi în acest an oferta artistică este bogată pentru cei care caută relaxarea și delectarea cu spectacole de teatru în aer liber, concerte, expoziții de pictură, sculptură și fotografie sau seri de muzică şi poezie.

Invitat în emisiunea „Ora de vară cu Bogdan si Kyrie”, la TVR 2, actorul şi regizorul Bogdan Gagu, director al Teatrului InDArt şi al festivalului, a spus că va aduce în faţa publicului bucureştean peste 100 de artiști.

„Spectacolele de teatru din acest an sunt producţii marca InDArt, iar printre actori îi veţi recunoaşte pe Silvia Gagu, Maria Costeschi, Dorin Enache şi Răzvan Răduţă. Vom avea şi un concert al trupei Adenium, cu rock simfonic, iar în serile de pictură, fotografie şi în cea de muzică şi poezie va urca pe scenă muzica folk, cu artiştii Ilie Stoian şi Dana Florian. În seara dedicată fotografiei, vom putea admira imaginile surprinse de Florian Gîndilă, Conu Marius şi Mihaela Agarici care au realizat imagini din spectacole şi portrete ale actorilor InDArt”, a arătat Bogdan Gagu, la TVR 2.

(w882)

 
Vinerea Patimilor  Domnului Iisus Hristos, zi de post negru si rugăciune

Vinerea Mare ne amintește de Patimile Mântuitorului pentru păcatele omenirii, de răstignirea pe Cruce care nu era practicată de evrei, ci de ...

Remix junior: Nicolae Covaci și PHOENIX: trecut, prezent, viitor

Ediție specială  Remix Junior : Ultimul interviu Remix cu Nicolae Covaci / Phoenix merge mai departe: ...

Pătrundem „Secretele istoriei” şi îl cunoaştem pe „Rafael Sanzio, copilul-minune al Renaşterii”

Om, artist, semizeu. Urmărim la TVR Cultural sâmbătă, pe 26 aprilie, de la ora 20.00, un documentar ce înfăţişează personalitatea, parcursul şi ...