loader
Foto

Istorii peste care s-a aşternut praful, redescoperite de „Exclusiv în România”

Povestea viilor de la Cotnari, faimosul oraş al Moldovei medievale, la „Exclusiv în România”, la TVR 1, pe 20 decembrie, ora 17.00. | VIDEO

 

Duminică, la TVR 1, cu echipa Exclusiv în România am mers într-o călătorie în zona Cotnarilor. Nu doar pentru a asista la culesul viei din această renumită regiune viticolă a României, ci şi pentru a redescoperi câteva istorii peste care s-a aşternut praful.

(w882)

Ştiaţi că în perioada medievală, Cotnari a fost unul dintre cele mai importante oraşe medievale din Moldova, rivalizând cu oraşele Riga sau Luebeck. Aici, la iniţiativa lui Despot Vodă (da, da, este vorba despre acel sângeros domn al Moldovei!) a luat fiinţă, în secolul al XVI-lea, Școala Latină, prima şcoală umanistă din această zonă.

(w882)

(w882)

De asemenea, realizatorii ne vor spune povestea viilor de la Cotnari, despre care se pare că nu au fost distruse de Burebista, fiind prea valoroase: prima sămânţă de strugure descoperită aici are o vechime de peste 3000 de ani!

(w882)

(w882)

La Exclusiv în România, Cristi Tabără şi echipa lui ne vor povesti despre podgoriile unde se cultivă doar soiuri româneşti de struguri, şi vom afla de ce vinul produs la Cotnari era pe placul lui Ştefan cel Mare, dar şi al lui Dimitrie Cantemir. „Iar la final, vom face o degustare de vinuri liniştite, dar şi spumante, şi vă vom arăta cea mai veche sticlă de vin produsă la Cotnari în anul 1956 şi care costă acum peste 2000 de euro” (Marin Găbudean, producător Exclusiv în România).

(w882)

(w882)

Logo

 
Țăst Show – Storceag de cegă și tocăniță de mistreț, la Runcu | VIDEO

Emisiunea "Țăst Show" de la TVR Craiova ne oferă o incursiune delicioasă în gastronomia tradițională românească, cu un episod dedicat ...

Ziua Națională a Vinului: O sărbătoare a tradiției și calității | VIDEO

„Vinul nostru uimitor de bun” este sloganul sub care se va desfășura, în acest an, Ziua Națională a Vinului din Republica Moldova, un eveniment ...

1944, anul de răscruce din istoria Iașului | VIDEO

1944, anul de răscruce din istoria Iașului | VIDEO

publicat: Duminică, 22 Septembrie 2024

Anul 1944 reprezintă un moment crucial în evoluția orașului Iași, un an marcat de devastarea și transformările profunde cauzate de conflagrația ...