Evantaiul este unul dintre cele mai misterioase obiecte folosite de-a lungul timpului cu o istorie bogată, dar și plină de enigme.
Poate fi mic, elegant, pliabil sau nu, din hârtie, pene, mătase, voal sau dantelă, pictat sau brodat, înnobilat cu pietre sau metale prețioase, armă, detaliu al modei, accesoriu care te poate apăra de căldură, obiect de artă sau formă de comunicare.
Iată că vremurile pe care le trăim acum au dus la interzicerea folosirii lui. Organizatorii Festivalului de la Salzburg au cerut iubitorilor muzicii clasice să nu îl utilizeze pe perioada derulării concertelor.
Criza pandemiei de covid 19 ne-a determinat pe noi oamenii să ne lăsăm obiceiurile și tradițiile deoparte, pentru o perioadă. Dar, cred că o incursiune în povestea acestui delicat și diafan obiect, ne va face tuturor o reală plăcere.
La început, evantaiul era folosit de regalități și mai marii societății pentru a-i apăra de insecte și căldură. Erau confecționate din frunze de palmier, pene de struț sau păun, așezate în semicerc, de care erau atașate cozi lungi, iar slujitorii mișcau evantaiele pentru a crea stăpânilor un plus de confort.
Primele atesări documentare despre evantai sunt cu mii de ani în urmă. Însă, cu exactitate, nu se cunoște epoca când acesta a apărut. Cu atât mai puțin, nu se știe cine este inventatorul lui. Probabil, că la un moment dat, omul a luat o frunză lată și a folosit-o pentru o adiere răcoroasă de vânt. Sau poate că, privind aripile păsărilor cum se strâng și cum fâlfâie în zbor producând curenți de aer, s-a gândit că asta îi poate aduce un plus de plăcere în zilele toride ale verii. Cine poate ști?
Cert este că cel mai vechi evantai care s-a păstrat provine din China. Confecționat din bambus, era pentru chinezi un privilegiu și semn al statutului social.
Călugării Buddhiști îl întrebuințau în ceremoniile religioase din templu. Se pare că, însuși Budha îl folosea în timpul predicilor sale pentru a-și acoperi fața... și astfel, evantaiul a obținut autoritate spirituală.
În Grecia antică, începând cu secolul al IV-lea î.H., evantaiul a fost descoperit în săpăturile arheologice. Se numea rhipis. Iar, în Egiptul antic, în mormântul faraonului copil Tutankamon au fost găsite evantaie din aur împodobite cu pene de struț. Pasărea fiind emblema Themei, zeița justiției.
În India, Persia și Asiria, evantaiul era folosit în ritualuri și procesiuni religioase, dar și pentru conservarea ofrandelor (erau apărate de insecte sau praf).
Nici astecii sau incașii nu erau stărini de acest minunat obiect. Se știe că, Conchistadorului Cortes, cuceritorul Imperiului Aztec, i-au fost dăruite șase evantaie din pene.
Dar micul și delicatul evantai, nu era doar un semn al poziției sociale sau folosit în ritualuri religioase.
Primele evantaie pliabile au fost realizate în Țara Soarelui Răsare. Tot pe tărâm nipon, evantaiele au fost folosite de samurai în luptele lor pentru apărarea onoarei și dreptății. Erau confecționate din metal și cu ajutorul lor, cunoscuții războinici parau loviturile sau îl foloseau ca și armă.
Cu toate acestea, în timp, evantaiul a devenit apanajul frumuseții și delicateții feminine. Nu puțini sunt cei care, atunci când se gândesc la figura unei chinezoaice sau japoneze văd acei ochi negri migdalați care apar după un evantai.
Considerat simbol al norocului și generozității, evantaiul a pătruns și în Europa, adus se pare de cruciați prin secolul al XIII-lea. A fost folosit și de bărbați pentru a-și etala statutul în societate. Câteva veacuri mai târziu, când libertatea de exprimare a femeilor era îngradită, micul și firavul obiect a reprezentat forma cea mai la îndemână pentru a comunica. Și asftel, a apărut codul evantaiului, astazi de mult uitat. Jumătate închis, larg deschis, ținut lângă inimă, lipit de o anumită parte a feței sau lăsat să cadă, evantaiul comunica în locul doamnelor și domnișoarelor. Iar domii știau ce au de făcut !
Astăzi, evantaiul este folosit mai mult ca un obiect funcțional sau accesoriu al modei. Chiar dacă este așa, cu siguranță mica noastră incursiune în istoria delicatului evantai, nu a făcut altceva decât, să aducă, poate, o răcorire binemeritată în zile caniculare de vară.
Surse foto: takumi.ro și pexels.com
***
. Un articol de Alice Săceanu
