loader
Foto

Galerie foto

Emisiunea TVR 2 „Drag de România mea!”, moderată de Paul Surugiu Fuego, premiată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Revista Actualitatea Muzicală

Cea de-a 33-a ediție a Galei Premiilor anuale ale revistei "Actualitatea Muzicală", publicație ce apare sub egida Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, și-a ales câștigătorii - personalități care au marcat scena muzicală românească în perioada 2022-2023.

 

Paul Surugiu-Fuego a fost distins la categoria muzică de divertisment, pentru contribuția sa constantă la promovarea muzicii ușoare prin emisiunea "Drag de România mea", difuzată de TVR 2.

Evenimentul de elită a avut loc într-un cadru festiv, în salonul oficial al Ateneului Român și a fost moderat de Mihai Cosma, redactor-șef al publicației, și de Octavian Ursulescu, redactor al revistei.

(w882) TVR

În cei șase ani de când se află alături de telespectatorii săi, emisiunea „Drag de România mea!” s-a dovedit a fi un promotor al muzicii și valorilor autentice românești, realizat cu decență și profesionalism de o echipă de oameni dedicați.

Este cel de-al doilea premiu pentru emisiunea „Drag de România mea!” din partea UCMR, primul fiind acordat în anul 2019, pentru debut și pentru calitate și decență. De asemenea, emisiunea TVR 2 a fost premiată și nominalizată de mai multe ori, pentru cea mai bună emisiune de divertisment din România, la Premiile TV Mania, Premiile Radar de Media sau Premiile Revistei “Literatură și Arta!” din Republica Moldova.

(w882) TVR

„Dragii mei, am trăit o dublă bucurie! Printre multele mele activități și concerte pe care le am la acest final de an, iată că am fost premiat!

În Ateneul Român, am fost fericit să știu că munca mea și a unei echipe întregi de la Televiziunea Română este răsplătită! Avem peste șase ani de când suntem pe post, am ajuns la sezonul 13 și cred că am reușit să arătăm oamenilor că se poate face divertisment clasic, de calitate, cu muzică românească, în anii pe care-i trăim! Cumva, aceste confirmări înseamnă că fac bine ceea ce fac, că eforturile sunt vizibile și că tot ce întreprind în plan artistic și cultural are ecouri puternice! Le mulțumesc și lor și vouă pentru încredere! Acum 6 ani am pus bazele proiectului ”Drag de România mea!”. Am vrut să arătăm că se poate face divertisment și altcumva, ca altădată, cu frumos, cu multe vorbe speciale, cu lejeritate și muzică. Mulți blamează Televiziunea Publică. Eu nu intru în astfel de polemici și nici nu sunt apărător sau contestatar. Pot spune doar că programele televiziunii publice, fie că vorbim de TVR 1, 2, 3 sau de TVR Cultural sau filiala din Moldova, sunt calitative, sunt pline de informații, de diversitate, de lucruri din care avem ceva de învățat. Televizorul nu trebuie să fie doar distracție și relaxare, trebuie să fie și un mijloc de informare, de îmbogățire a cunoștințelor proprii, de revelații și, de ce nu, de construire a unui sistem de valori. Cred că misiunea aceasta este îndeplinită și se pot găsi, dacă se vrea, momente pentru toate generațiile, filme bune, oameni remarcabili și programe muncite mult. Noi, la DRAG DE ROMÂNIA MEA, suntem clasici, da. Dar nu ne dezicem de la asta. Suntem atenți la aspect, la imagine, la ce iese pe gură, la ce oferim, la ce trebuie să apară în fața oamenilor. Mulțumesc vouă că ne urmăriti, multumesc întregii echipe a Televiziunii Române care robotește la acest proiect. Toți cei de aici, cei care nu se văd, muncesc de zor, pun suflet, se implică și trăiesc alături de mine, de șase ani, această poveste, pentru că această emisiune este o mare familie, una a spațiului românesc. Vă iubesc, vă aștept de Crăciun la TVR 2, pe 25 decembrie și de Revelion, în noaptea dintre ani, cu FUEGOVELION, tot aici, la TVR 2!”, a spus Paul Surugiu Fuego.

(w882) tvr

Logo

 
Masa de sărbători: Salată aperitiv cu pește afumat. Bonus: Rețeta clasică franțuzească de maioneză

Mesele din perioada sărbătorilor încep cu feluri care colorează camera și momentul festiv de care ne bucurăm cu toții. Aperitivul de astăzi este ...

Filmul eveniment al anului, în premieră absolută pe micile ecrane la TVR 1!

Televiziunea Română oferă telespectatorilor un cadou cinematografic unic în luna decembrie: "Anul nou care n-a fost", un film regizat, scris și ...

Despre libertate și alegerile noastre din 1990 și până astăzi - o dezbatere necesară, la

Duminică, 22 decembrie, pe TVR Cultural, la ora 17.00, jurnalistul Rafael Udriște împreună cu invitatul său, antropologul Marian Munteanu, vor ...