loader
Foto

Ediţii speciale de Crăciun ale emisiunii „Brilliant”, la TVR INFO | VIDEO

Părintele Protosinghel Arsenie Irimiea, Starețul Schitului Darvari din București, „privighetoarea cântecului bucovinean”, Sofia Vicoveanca, şi campioana olimpică și multipla campioană mondială la gimnastică, Andreea Răducan i-au fost parteneri de dialog Loredanei Negrilă pe 24 decembrie, ora 14.30 şi pe 25, respectiv 26 decembrie, ora 19.00, la TVR INFO.

 

„Ca antidot pentru o lume mecanică, vă invit, de Crăciun, la o discuție sinceră, ca o porție de viață despre puterea credinței, a memoriei și a iubirii. Un monah, în mijlocul Bucureștilor, care vede întregul univers ca pe o vastă expresie simetrică a puterii și a iubirii divine, pe măsură ce sufletul i s-a îmbogățit în cunoaștere spirituală. Atât de plenar și de incontestabil, încât, umil și copleșit de această conștiință a unei prezențe unice, eterne, omniprezente și desăvârșite, și-a arborat misiunea de a sluji, povățui, dedica și chiar de a-și sacrifica mult doritul confort pentru binele celor care-l caută pentru un sfat sau o vorbă de mângâiere într-un oraș care nu mai are timp.” Astfel îşi prezintă Loredana Negrilă invitatul ediţiei speciale „Brilliant” din Ajunul Crăciunului, părintele Protosinghel Arsenie Irimiea, Starețul Schitului Darvari din București. Emisiunea s-a difuzat pe 24 decembrie, de la 14.30, la TVR INFO.

(w882) staretul A

„Crăciunul este o invitație să ne oprim din alergare si să ne lăsăm iubiți de Dumnezeu”, spune cu înţelepciune părintele stareţ, îndemnându-ne ca, măcar în această perioadă, să ne oprim din alergare, pentru a ne apleca şi asupra lucrurilor cu adevărat importante.

Discursul său emționează și înnobilează. Despre rolul preotului care vesteşte Naşterea Domnului din casă în casă, despre iertare şi milostenie, dar şi despre Crăciun, dragoste şi darul lui Dumnezeu pentru oameni – în dialogul părintelui Arsenie cu jurnalista TVR Loredana Negrilă.

„Să trăim sărbătoarea Crăciunului ca și cum ni se naște un frate mai mare”, ne îndeamnă el. Cu ce gând mai potrivit ne-am putea începe Crăciunul?...

(w882) staretul A

„Eu cred că Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi ceva unic” – Sofia Vicoveanca la „Brilliant”, de Crăciun

Supranumită „privighetoarea cântecului bucovinean”, Sofia Vicoveanca şi-a luat numele de scenă de la comuna Vicovu de Sus, unde locuieşte din copilărie. Una dintre artistele cele mai longevive ale folclorului românesc, Vicoveanca s-a remarcat prin timbrul vocal cu totul special şi prin culegerea de folclor muzical din zona Bucovinei.

Iubitoare de tot ce înseamnă port popular, artista a construit în satul său un mic muzeu etnografic, cuprinzând o expoziție de costume țărănești și obiecte de artă populară. Mai mult decât o artistă completă, culegătoarea de cântece străvechi este o povestitoare cu har, care a reușit să transmită spiritul și esența Bucovinei românilor de pretutindeni. Ni le transmite şi nouă, în ediţia specială de Crăciun a emisiunii „Brilliant”. Un dialog emoţionant al Sofiei Vicoveanca alături de Loredana Negrilă  a fost difuzat în 25 decembrie, de la ora 19.00, la TVR INFO.

(w882) Vicoveanca

Născută în Ucraina, în fosta regiune a Bucovinei de Nord, și refugiată încă din copilărie în România, Sofia Vicoveanca a avut o copilărie grea, la sat, acolo unde mama și Dumnezeu i-au fost călăuze sfinte. „Am crescut cu valorile primite de la mama mea”, spune artista, completând: „Drumul meu în viață a fost croit de Dumnezeu”.  Şi tot pe seama proniei divine pune şi talentul de a scrie poezii. „Eu cred că Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi ceva unic”, e convingerea Sofiei Vicoveanca. Spre exemplificare, invitata ne şi recită câteva versuri proprii, cu care mărturiseşte că rezonează la fiecare Crăciun: „Să ne iubim! Să ne iertăm! / De-aici cu noi nimic nu luăm. / Doar sufletul împovărat / Şi chinuit de greu păcat. / La Judecată vom sta rând: / Sătulul lângă cel flămând, / Preaplinul lângă suferinţă, / Răsfăţul lângă umilinţă, / Egali, cum n-am fost pe pământ, / Toţi vom depune jurământ / În faţa Domnului, la Judecată, / Va trebui să dăm socoată.”

„Fără exagerare, artista a cărei poveste vă invit s-o urmăriţi la Brilliant în Sfânta zi a Naşterii Domnului poate fi considerată un autentic bun de patrimoniu. Dar mai presus de toate acestea, veți descoperi o femeie virtuoasă, de o simplitate înălţătoare, al cărei patrimoniu sufletesc a devenit mai bogat cu fiecare Crăciun.” Loredana Negrilă ne aşteaptă, aşadar, cu emoţie şi bucurie la ediţia de Crăciun a emisiunii „Brilliant”, alături de unul dintre simbolurile sufletului românesc.

(w882) Vicoveanca

Andreea Răducan: „N-am avut curaj nici să visez că într-o zi voi reprezenta România.”

Într-o lume dominată de cotidian și slăbiciunile proprii, o pledoarie pentru pasiunile și valorile care ne însoțesc de-a lungul unei vieți este nu doar binevenită, ci și necesară pentru promisiunea statornică a demnității și a nobleței umane. Pe 26 decembrie, am retrăit, la „Brilliant”, de la ora 19.00, drumul spre glorie al uneia dintre cele mai apreciate şi iubite sportive din istoria României: campioana olimpică și multipla campioană mondială la gimnastică, Andreea Răducan.

Munca și sacrificiile au fost esențiale în lunga ei călătorie spre glorie, încă de la o vârstă fragedă. Andreea a început gimnastica la vârsta de patru ani, iar acest sport a fost întreg universul ei până la 19 ani, când și-a încheiat cariera. „Am fost privilegiată să trăiesc la o intensitate atât de mare iubirea pentru țara mea", spune cu mândrie gimnasta, mărturisind că este recunoscătoare pentru iubirea și respectul oamenilor.

(w882) Andreea Ra

În invitaţia pe care ne-o face să îi fim alături şi în ediţia specială „Brilliant” din 26 decembrie, de la ora 19.00, Loredana Negrilă punctează că vom urmări „un dialog pe care Andreea l-a dus cu zâmbetul pe buze, de dragul celor care o iubesc, o respectă și-i recunosc meritele, dar și stringent de sincer, așa cum îl merită publicul și ea însăși. Despre sacrificiile în gimnastică, momente de neuitat cu multe medalii câștigate pentru Romania, dar și reversul lor, alături de fata de aur a gimnasticii românești”.

Discuţia acoperă tematici intense și profund intime, precum speranța, recunoștința, competiția, fidelitatea, iubirea, moderația, bunătatea, frica, modestia, politețea, deznădejdea. Dar niciodată ezitarea.

(w882) Andreea Ra

Cum ne-a obişnuit, jurnalista Loredana Negrilă ne propune, la interviurile „Brilliant”, inițiative şi portrete ale unor români din domenii cât mai variate: IT, medicină, sport, turism, agricultură organică, ecologie, comerț online, învățământ la distanță, asistență socială, asistență pentru problemele diasporei românești, voluntariat, arte (teatru, muzică, dans, artă, film, literatură), al căror unic numitor comun este curajul de a fi ei înşişi, de a-şi prețui visurile și de a le pune în practică, spre binele propriu și al societății. De Sărbătoarea Crăciunului, în ediţiile speciale „Brilliant”, îi descoperim într-o lumină caldă şi atmfosferă primitoare, pe părintele Protosinghel Arsenie Irimiea, Starețul Schitului Darvari din București, pe „privighetoarea cântecului bucovinean”, Sofia Vicoveanca, dar şi pe campioana olimpică și multipla campioană mondială la gimnastică, Andreea Răducan. Urmărim interviurile Loredanei Negrilă pe 24 decembrie, ora 14.30 şi pe 25, respectiv 26 decembrie, ora 19.00, la TVR INFO.

Logo

 
Scheciuri memorabile cu Toma Caragiu, Jean Constantin, Horaţiu Mălăele, Amza Pellea, în noaptea dintre ani, la TVR 1

Coca Andronescu şi Octavian Cotescu ne reamintesc celebrul „Revelion în doi“ (Tanţa şi Costel), Jean Constantin, Valentin Uritescu, Nae ...

Pe final de an, tarafuri tradiţionale în „Tezaur folcloric”, la TVR 1

Ediţia din 29 decembrie a emisiunii „Tezaur focloric” este dedicată Festivalului Naţional de Tarafuri Ion Albeşteanu. Ceata lui Streaţă din ...

„O țară de râs, într-o lume nebună!” Râdem la Gala premiilor Eroii Comediei 2024, de Revelion, la TVR 1

Toni Grecu semnează scenariul show-ului de comedie programat de TVR 1 de la ora 0.30, în noaptea de Revelion. Printre protagonişti – Cătălina ...