loader

Eda Marcus şi Elvin Dandel prezintă Cerbul de Aur 2019

RECOMANDARI  TVRI 

Eda este pentru prima dată pe scena de la Braşov. Elvin revine în Piaţa Sfatului după ce, în 1996, a fost unul dintre artiştii invitaţi, iar în 2008 a prezentat Festivalul.

 

Vedetea TVR Eda Marcus şi Elvin Dandel formează un nou cuplu în show-biz-ul românesc. Pe scena Cerbului de Aur 2019!

Dacă Eda, îndrăgita prezentatoare a Televiziunii Române, este pentru prima dată pe scena de la Braşov, Elvin revine în Piaţa Sfatului după ce, în 1996, a fost unul dintre artiştii invitaţi, iar în 2008 a prezentat Festivalul, alături de Alina Sorescu şi Ruxandra Gheorghe.

Eda părăseşte temporar pupitrul Ştirilor sportive TVR pentru a trăi emoţiile Cerbului şi a fi acolo unde a visat mereu să ajungă. „Anul acesta îmi voi serba ziua de naştere în cel mai frumos mod cu putinţă: pe scena Cerbului de Aur!”, mărturiseşte Eda.

(w500) Eda Marcus

„Nu am ratat nicio ediţie şi îmi aduc aminte de momentul în care Cerbul de Aur era câştigat de Monica Anghel, în 1996, iar eu, în vârstă de 14 ani, eram în public. Eram atât de emoţionată şi plângeam de fericire, gândindu-mă timid că poate cândva, când voi creşte mare, voi avea ocazia să fiu şi eu parte din ceea ce înseamnă Cerbul de Aur. Şi am avut! La ani distanţă, am lucrat ca redactor pentru festival, iar acum voi fi pe scenă!”, mai spune frumoasa vedetă TVR.

(w500) Eda Marcus

Actor, muzician, prezentator! După cum se vede, Elvin Dandel a preluat ştafeta de la tatăl său Ricky Dandel în toate domeniile artistice.

„Sunt foarte fericit să fiu pentru a doua oară  pe scena Festivalului în calitate de prezentator, să simt de aproape pulsul acestui eveniment de tradiție", declară Elvin, care își amintește și de prima sa apariție la Cerb, în 1996. „Aveam 15 ani şi am interpretat alături de tatăl meu cunoscuta „Perinița“, într-o prelucrare techno, aranjament care mi-a aparținut, show-ul nostru fiind chiar în deschiderea recitalului lui Tom Jones", spune tânărul Dandel.

(w500) E Dandel

„Faptul că am fost invitat din nou pe scena prestigiosului festival ca prezentator mă onorează. Doresc întregii echipe de organizare și participanților o ediție reușită, care să rămână și peste ani în memoria publicului", încheie Elvin.

(w500) E Dandel

Eda și Elvin vor prezenta cele două zile de concurs din cadrul Festivalului (joi-vineri, 22-23 august) şi Seara de Gală (sâmbătă, 24 august).

A 19-a ediţie a Festivalului va avea loc în perioada 22 – 25 august, în Braşov, şi va aduce pe scena din Piaţa Sfatului mari artişti ai muzicii din România şi din străinătate, primele nume anunţate de organizatori fiind Ştefan Bănică jr. şi Irina Rimes. Urmează şi alte surprize!

Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finalişti ai concursului internaţional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55 de mii de euro.  

Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.    

Biletele pentru Festivalul Concurs Cerbul de Aur 2019 au fost puse în vânzare. Pentru cele patru zile ale Festivalului, organizatorii pun la dispoziţie mai multe categorii de bilete cu preţuri pornind de la 70 de lei. Acestea sunt disponibile pe Eventim.ro, UPC.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Diverta şi Humanitas. De asemenea, biletele se pot cumpăra şi de la casele de bilete Eventim din Cluj - în cadrul Iulius Mall şi din Bucureşti - în cadrul Cinema PRO. Biletele pot fi achiziţionate cu opţiunea de livrare prin curier, ridicare de la casa de bilete, print-at-home (în format pdf) sau în format e-ticket (bilet direct pe telefonul mobil) cu cost 0.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Toate informațiile sunt disponibile pe site-ul oficial cerbuldeaur.ro.

Logo

 
Detoxul energetic: de ce nu este suficient să curățăm doar corpul fizic | VIDEO

Un detox complet nu se oprește la alimentație sănătoasă și la cure de sucuri verzi. Potrivit medicului Mihaela Adina Roșianu, expert în wellness ...

Mentorat şi finanţare pentru antreprenori din HoReCa şi industria alimentară

Ideea şi specializarea unei echipe de proiect la început de drum sunt foarte importante, însă, mentoratul antreprenorilor şi finanţarea atrasă ...

Marcel Iureș, într-o comedie savuroasă după Ion Creangă, la TVR 1. „Moș Nechifor”, în Teatrul Național de Televiziune, la FNT

Un spectacol cu umor molipsitor, o întâlnire cu universul lui Ion Creangă și un Marcel Iureș în formă excepțională. „Moș Nechifor”, în regia lui ...

Sănătatea mintală la vârsta a treia | VIDEO

Sănătatea mintală a vârstnicilor este un subiect adesea umbrit de stereotipuri, dar vital pentru calitatea vieții unei populații care ...

TVR, premiată cu trofeul pentru „Film de televiziune” la Gala UCIN

TVR a fost distinsă cu Premiul pentru film de televiziune, acordat de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), pentru producția „Ioan Petru ...

Cum ar suna muzica pe Marte? Experiment sonor extra-terestru, joi, la „Soundscape”, pe TVR Cultural

Emisiunea prezentată de Kyrie Mendél la TVR Cultural explorează, joi seară, relația dintre muzică și spațiul cosmic și o aduce în prim-plan pe ...

Amza Pellea, profesorul care își fascina studenții. Magda Catone și Mircea Rusu, amintiri emoționante la „Gala umorului – Campionii comediei”

„Pluteam, pur și simplu pluteam” , își amintește actorul Mircea Rusu despre întâlnirile cu marele Amza Pellea, profesorul care a marcat ...

Romanian Creative Week 2026, dincolo de podium: TVR 2 dezvăluie culisele celui mai amplu eveniment dedicat industriilor creative

De la efervescența evenimentelor culturale din Capitală la spectaculoasele prezentări de modă din Studioul Pangrati al Televiziunii Române, TVR ...

Documentarul „Diplomația europeană în acțiune”, o incursiune în culisele puterii europene –în premieră, la TVR INFO

Cum răspunde Uniunea Europeană provocărilor internaționale și ce mecanisme stau în spatele deciziilor sale? Documentarul semnat de Albert Sole ...

Pregătirea psihologică în sportul românesc: De la reticență culturală la abordarea holistică a performanței

În sportul la nivel internațional, pregătirea psihologică a sportivilor reprezintă o componentă a antrenamentului integrat, fiind considerată la ...

Strategia fiscal-bugetară a Guvernului: Între reducerea cheltuielilor și presiunea deficitului

Ajustarea finanțelor publice și menținerea echilibrului macroeconomic reprezintă prioritățile centrale ale Executivului condus de Luca Niculescu.

„Nepieritorii”, la TVR 1: Cornel Bumb, gordunistul care duce mai departe cântecul și tradiția din Câmpia Transilvaniei

Vineri seară, un nou episod al seriei „Nepieritorii” spune povestea lui Cornel Bumb, membru al cunoscutei formații de muzică tradițională Trio ...

O seară memorabilă a romantismului muzical: Chopin și Schubert, în concertul Filarmonicii „George Enescu”, în exclusivitate la TVR Cultural

Sensibilitatea și virtuozitatea muzicii lui Chopin, urmate de amploarea simfonică a creației schubertiene... Pe 30 octombrie, ora 19.30, TVR ...

Moştenirea între două ţări UE

Despre ce este Certificatul European de moștenitor, când este necesar, cine îl poate solicita și de unde se poate obține, aflăm de la avocata ...

„Veșnicia s-a născut la sat”: o zi la Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin | VIDEO

Andrada Gőrőg și Simona Boanță au ajuns la Reghin, în județul Mureș, și vă arată un loc care ne duce înapoi în timp, în lumea feerică a satului ...