loader
Foto

E necesară o armată proprie a UE? Se supune la vot în „Referendum” | VIDEO

Dacă este suficientă apărarea asigurată de NATO sau se justifică dublarea acesteia, printr-o armată proprie a Uniunii Europene, se votează luni seară, la „Referndum”. Mihai Rădulescu şi invitaţii săi au fost în direct pe 21 februarie, ora 21.00, la TVR 1.

 

Ameninţarea rusă de la graniţele Ucrainei a fost un test de solidaritate pe care europenii şi americanii l-au trecut cu bine până acum. Cel mai bun agent unificator al legăturii transatlantice este Vladimir Putin, au declarat oficialii occidentali prezenţi la recenta Conferinţă pentru securitate de la Munchen.

Într-adevăr, dacă în urmă cu câţiva ani, unii lideri occidentali vorbeau despre irelevanţa NATO, acum nimeni nu se mai îndoieşte că această alianţă militară este principalul factor de descurajare a agresivităţii Rusiei. Dar criza actuală a mai produs un efect în planul securităţii. În cancelarii din vestul Europei se vorbeşte intens despre crearea unei armate comune a Uniunii Europene.

O idee veche, de o vârstă cu Uniunea, niciodată însă pusă în practică. Acum, unii lideri europeni cred că a venit momentul, iar punctul de plecare ar putea fi aşa-numita forţă de intervenţie rapidă, formată din 5000 de militari.

La „Referendum”, telespectatorii români şi, totodată, cetăţeni europeni, au fost invitaţi să răspundă la întrebarea: Consideraţi necesar ca Uniunea Europeană să-şi înfiinţeze propria armată, care să dubleze apărarea asigurată de NATO?

Mihai Rădulescu: „Ameninţarea rusă a reconfirmat importanţa Alianţei Nord-Atlantice, dar e nevoie de mai mult de-atât pentru apărarea Europei? O armată proprie a UE constituie un plus de securitate pentru noi, europenii, sau dimpotrivă? Sunt întrebări care îşi vor primi răspuns diseară, la Referendum. Dar nu sunt singurele, desigur. Ne propunem să evaluăm criza de la frontiera Ucrainei în momentul de faţă, în care se înregistrează bombardamente în regiunile separatiste şi noi mişcări de trupe ruseşti la graniţă. Ce vrea Rusia şi cum e pregătit să răspundă Occidentul? Război sau pace - care e scenariul cel mai probabil acum?”

Invitaţii ediţiei au fost specialişti în relaţii internaţionale şi studii de securitate: Narciz Bălăşoiu, director Centrul de Prevenire a Conflictelor, Valentin Naumescu, profesor relaţii internaţionale, Universitatea Babeş-Bolyai, Ovidiu Nahoi, jurnalist, redactor-şef RFI, George Rîpă, jurnalist şi analist politic, respectiv Alina Grigore, jurnalist senior TVR.

***

Telespectatorii sunt aşteptaţi, ca de obicei, să voteze şi să trimită comentarii sau întrebări pe platformele cunoscute: stiriletvr.ro si hotnews.ro, Facebook Referendum şi Facebook TVR 1. Începând cu ora 21.00, vor putea şi vota DA sau NU, ca răspuns la întrebarea ediţiei. Evoluţia votului va fi prezentată în timpul emisiunii, iar rezultatul final îl aflăm, ca de obicei, în următoarea întâlnire cu „Referendum”.

Sondajul demarat în ediţia precedentă, în care am fost invitaţi să ne spunem părerea referitor la aplicarea amenzilor pe baza filmărilor participanţilor la trafic, continuă încă atât pe stiriletvr.ro, cât şi pe platforma partenerului media hotnews.ro, iar rezultatul va fi anunţat luni seară, la „Referendum”.

***

La „Referendum”, o temă de actualitate este susţinută cu argumente de două tabere cu opinii contrare, iar telespectatorii participă activ, acordându-şi votul pentru una sau cealaltă dintre echipe. Realizator şi gazdă, Mihai Rădulescu, moderator cu experienţă, intervine pentru a asigura echilibrul confruntării. „Referendum” a debutat în grila de toamnă 2021 a principalului post al Televiziunii Române şi se vede în direct, în fiecare seară de luni, de la ora 21.00, la TVR 1. Românii din afara graniţelor sunt şi ei invitaţi la vot: emisiunea se difuzează simultan şi la TVR Moldova, iar de la ora 22.50, tot luni, la TVR Internaţional.

Logo

 
Concursul Internațional „George Enescu”: TVR Cultural difuzează, în direct de la Ateneul Român, finala la pian

TVR Cultural îi invită pe telespectatori să urmărească duminică, 22 septembrie, de la ora 18.00, finala Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului ...

Sirma Granzulea, vocea de aur a aromânilor

Sirma Granzulea, vocea de aur a aromânilor

publicat: Duminică, 22 Septembrie 2024

Cu ocazia aniversării sale, aducem un omagiu uneia dintre cele mai apreciate voci ale cântecului aromân, recunoscută pentru contribuția sa la ...

Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...