loader
Foto

„Dosar România” completează „Dosarul Revoluţiei”: 21 decembrie - Revoluţia de la Sibiu | VIDEO

34 de ani de la Revoluţia Română din 1989. Sunt încă multe întrebări fără răspuns legate de acest moment-cheie al istoriei României. Într-o ediţie specială „Dosar România”, la TVR 1, am discutat despre grozăvia de la Sibiu şi despre Libertate. Joi, 21.12, ora 21.00.

 

La Sibiu, în zilele Revoluţiei, au murit ucişi de gloanţe aproape 100 de oameni, marea majoritate în 22 decembrie. Un episod sângeros, absolut tulburător, dar mai puţin cunoscut opiniei publice, în comparaţie cu acţiunile similare de la Bucureşti şi Timişoara. Revoluţia de la Sibiu a devenit şi subiect de film artistic. Regizorul Tudor Giurgiu a refăcut cu fidelitate măcelul incredibil petrecut acolo, în lungmetrajul „Libertate”, care a avut premiera în această toamnă.

Într-o ediţie specială „Dosar România”, joi, pe 21 decembrie, de la ora 21.00, la TVR 1, am rememorat evenimentele care au avut loc la Sibiu acum 34 de ani şi care ne pot oferi imaginea de ansamblu a întregii Revoluţii Române. Haos, dezinformări şi manipulări, diversiunea războiului orchestrat între Securitate şi Armată, psihoza teroriştilor – nimic nu putea lipsi din localitatea unde fusese trimis, ca prim-secretar al judeţului, Nicu Ceausescu, fiul cel mic al cuplului dictatorial.

(w882)

Invitaţii lui Mihai Rădulescu la ediţia specială „Dosar România” de joi, 21 decembrie au fost regizorul Tudor Giurgiu; Cătălin Ranco Piţu, procurorul militar care a instrumentat dosarul Revoluţiei Române din decembrie '89; Răzvan Butaru şi Cornel Mihalache, realizatori „Dosar România”, de la TVR, ne-au vorbit despre grozăvia de la Sibiu.

(w882)

„Sper ca filmul acesta să fie doar un început, pentru că Revoluţia e un eveniment insuficient cercetat", a punctat regizorul Tudor Giurgiu, prezent în studioul TVR.

Mergând pe firul evenimentelor din decembrie 1989, invitaţii ediţiei speciale „Dosar România-Revoluţia de la Sibiu” au răspuns la întrebări importante legate de acest moment: cine şi de ce a tras, în ce context, ce s-a întâmplat cu cei cercetaţi în dosar, în frunte cu cel supranumit „călăul Sibiului”, colonelul de armată Aurel Dragomir, care a fost rolul Televiziunii Române şi ce consecinţe au existat.

(w882)

Cornel Mihalache

„Mergând cu filmul prin ţară, aveam multe întrebări legate de spionii ruşi, de o teorie a conspiraţiei pe care oamenii o cred. Da, erau probabil şi agenţi în ţară, aşa cum erau şi turişti, în decembrie ´89. Dar asta nu înseamnă că ruşii au tras toate firele, eu nu cred asta”, a declarat Tudor Giurgiu.

(w882)

La rândul său, realizatorul şi producătorul Răzvan Butaru a afirmat: „Istoria se face cu conspiraţii(...). Sunt lucruri pe care trebuie să le afle toată lumea, trebuie să arătăm cine a profitat de pe urma Revoluţiei.”

(w882)

„Dacă facem apel la istorie, vedem că nicăieri nu a existat o revoluţie pură. Revoluţiile sunt ghidate în aşa fel încât masele de revoluţionari să ajungă într-un moment de fierbere şi să se comporte într-un anumit fel", a adăugat procurorul Cătălin Ranco Piţu.

(w882)

​Moderator: Mihai Rădulescu

Producători: Ioana Mureşan, Răzvan Butaru

 

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
Elisabeta Lipă, la ”Portret de excelență”: ”Am avut numeroase ocazii să rămân afară, în străinătate, dar nu am putut...Nu există țară mai frumoasă ca a noastră”

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 16:00, la  TVR Cultural, Mihaela Olaru va sta de vorbă cu Elisabeta Lipă, cea mai medaliată canotoare din istoria ...

Cancerele osoase se tratează! Dăruiește speranță copiilor care luptă pentru viață!

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 7:00, la TVR 1 și TVR+, vă invităm să urmăriți o ediție de colecție "Un doctor pentru dumneavoastră".

Spectacol muzical de excepție, închinat memoriei marelui Puccini, difuzat în exclusivitate la TVR Cultural, în 18 mai

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 19.00, TVR Cultural transmite în exclusivitate Gala „Puccini”, o seară dedicată îndrăgitelor opere ale marelui ...