.
La un an de la începerea războiului din Ucraina, filosoful şi intelectualul francez Bernard-Henri Levy ne duce în miezul conflictului, prin intermediul acestui jurnal de război realizat în a doua jumătate a anului 2022. De la Harkov, în Donbas şi până la Herson, după eliberarea orașului, acest documentar vorbeşte despre ravagiile cauzate de război prezentând mărturiile soldaților, cronicile frontului și portretele civililor și ne împărtășește lupta poporului ucrainean.
„Acesta nu este un documentar despre jurnalism. Nu este nici un film istoric sau de arhivă. Este un film cu o poziție clară, un documentar manifest, filmat chiar în locul de desfăşurare a unui război care devastează granița Europei. Un război al cărui rezultat va determina viitorul nostru și al generaţiilor care urmează.
Este un film căruia i-am dedicat câteva luni din viața noastră: am mers pe teren cu apărătorii Ucrainei și cu civili bombardați, un teren masacrat, terorizat. În ciuda încrederii noastre în victoria finală a Ucrainei, am fost copleşiţi de furie și tristeţe.
Echipa mea și cu mine am vrut să fim martori ai acestei realităţi”, a mărturisit Bernard-Henri Lévy.
Curând după invazia rusă, Bernard-Henri Lévy împreună cu regizorul Marc Roussel au făcut un film intitulat „De ce Ucraina?”, care a documentat primele luni ale agoniei Ucrainei. Documentarul a fost difuzat de postul ARTE în iunie 2022. Acest nou film, „Slava Ukraini” continuă din punctul unde s-a oprit primul. Sub forma unui jurnal de călătorie din ultima jumătate a anului 2022, filmul cuprinde tot ce echipa de realizare a experimentat: evenimente mari și mici, riscuri, emoţii, reacţii, relatări ale supraviețuitorilor, doliu, rapoarte de pe front și din oraşe bombardate, portrete, chipuri de ucraineni neînfricaţi.
Filmul începe la Harkov, în Donbas. Se termină la Herson, în ziua următoare eliberării orașului. Scenele finale au loc în Oceac, orașul în care unitățile de elită dau ultima bătălie a Ucrainei împotriva ocupației ruse.
Documentarul care „spune povestea adevărată a unui război fără echivalent în ultimele trei sferturi de secol, un război în care am încercat să fim martori cu ochii limpezi”, aşa cum punctează autorul său, Bernard-Henri Lévy, a fost în premieră la TVR 1 joi, 28 septembrie, de la ora 21.00.
Urmăriți-l sâmbătă, 30 septembrie, ora 21.00, și pe TVR INFO!
Echipa de realizare a documentarului include şase persoane: autorul - Bernard-Henri Lévy; co-realizatorul Marc Roussel, doi operatori: Olivier Jacquin şi Yaroslav Prokopenko, apoi vechiul prieten al realizatorului, Gilles Hertzog; François Margolin - producătorul cu care Lévy colaborează de mult timp. Lor li s-a alăturat îngerul păzitor al echipei, care a devenit, de altfel, prietenul acesteia, Serge Osipenko.
Documentarul „Slava Ukraini” a avut premiera la Paris, în februarie 2023
Filmul lui Bernard-Henri Lévy, „Slava Ukraini”, a fost proiectat la Cinema Balzac din Paris în februarie 2023, pentru a marca împlinirea unui an de la începerea războiului barbar al Rusiei împotriva Ucrainei. Tot în februarie a început şi difuzarea lui în cinematografe.
„Slava Ukraini” este o odă adusă poporului curajos și forțelor armate ale Ucrainei și un apel adresat Occidentului de a continua să ofere sprijin necondiţionat Ucrainei și să arate tot mai multă solidaritate cu poporul ucrainean. Filmul îl urmărește pe Lévy pe teren din primele zile ale extraordinarei contraofensive ucrainene în timpul eliberării oraşului Herson, apoi călătorește în toată țara, împreună cu forțele speciale ucrainene şi filmează la Bahmut, Lyman, Harkov. În documentar sunt incluse imagini ale solidarităţii cu cetățenii Kievului în timpul oribilelor atacuri asupra infrastructurii civile; filmări ale evacuării civililor din Donbas; secvenţe cu vitejii eroi în acţiune lângă centrala nucleară Zaporojie, surprinse în subteran, în minele unde lucrătorii se află pe linia frontului.
Despre Bernard-Henri Lévy
Bernard-Henri Lévy este un filozof, regizor, activist francez și autor a peste 45 de cărți și 8 filme. Născut în 1948, Lévy a fost unul dintre pionierii mișcării „Noilor filozofi” și unul dintre cei mai importanți intelectuali din Occident, apărând democrația și umanismul împotriva totalitarismului și fascismului. Printre recentele sale cărţi publicate amintim: The Will to See: Dispatches from a World of Misery and Hope (2021), The Virus in the Age of Madness (2020), The Empire and the Five Kings (2019) și American Vertigo, Travelling America, in the Footsteps of Tocqueville (2005). El este cel care a mers pe urmele reporterului Wall Street Journal, Daniel Pearl, ucis în Pakistan, pentru a scrie cartea Who Killed Daniel Pearl? (2003).
Munca lui Lévy ca intelectual, scriitor și realizator de film se împleteşte în mod unic cu activismul umanitar. În iunie 1992, Lévy l-a convins pe președintele francez François Mitterrand să facă o călătorie surpriză la Sarajevo, pentru a sprijini bosniacii. Timp de patru ani, Lévy a făcut tot posibilul ca Occidentul să intervină și să oprească epurarea etnică și atrocitățile comise de sârbi. A realizat două filme despre războiul din Bosnia: A Day in the Death of Sarajevo şi Bosnia!. După războiul împotriva talibanilor, în 2002, Lévy a fost numit de președintele francez Jacques Chirac trimis special în Afganistan. Descoperirile sale au avut drept rezultat cartea „Rapoarte către președintele și prim-ministrul francez privind participarea Franței la reconstrucția Afganistanului” (2002). A fost publicat pentru prima dată în engleză în iulie 2021, cu o prefață a generalului David Petraeus.
Lévy a jucat un rol esențial în luarea deciziei de a interveni a președinților Nicolas Sarkozy și Barack Obama pentru a proteja populația civilă din Libia împotriva dictatorului Moammar Gaddafi și a publicat o relatare directă a rolului său în acest război sub forma jurnalului unui scriitor (La Guerre sans l’aimer, 2012) și Jurământul de la Tobruk (Selecția oficială Festivalul de la Cannes 2012).
Din 2015, Lévy a fost foarte implicat de partea kurzilor, în lupta împotriva ISIS. Filmul său documentar, Peshmerga, a avut premiera în Selecția Oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul său urmăreşte experienţa alături de forțele kurde care călătoresc şi luptă pe linia frontului (întinsă pe 450 km) împotriva jihadiștilor. În 2016, Lévy a fost împreună cu forțele kurde și irakiene care au eliberat Mosul. Din această experiență unică a rezultat un alt film – Bătălia de la Mosul – de altfel, singura relatare de primă mână a căderii capitalei Califatului.
Filmul din 2021, The Will to See, a fost lansat la nivel național în SUA și a urmărit călătoriile sale în timpul anului pandemic, perioadă în care a străbătut Nigeria, Kurdistanul irakian și sirian, Ucraina, Somalia, taberele de refugiați din Lesbos, Bangladesh, Libia și Afganistan pentru a înregistra şi arăta lumii întregi mizeria și suferința.
De la invazia din 24 februarie și începutul efectiv al acestui lung război, în 2014, Bernard-Henri Lévy a călătorit în Ucraina pentru a fi alături de poporul ucrainean. S-a adresat sutelor de mii de oameni la Maidan în 2014, a reprezentat președintele Franței la comemorările Babi Yar, l-a întâlnit pe Zelensky înainte de a deveni Președinte, s-a înrolat alături de trupe în 2020 și a finalizat un prim documentar TV cu durata de o oră, numit De ce Ucraina?, în primăvara anului 2022. Acest film a fost proiectat la Organizația Națiunilor Unite în octombrie 2022, sub auspiciile misiunilor franceze și ucrainene la ONU. Noul său film, "Slava Ukraini”, a fost lansat la nivel național în SUA pe 5 mai 2023.
Lévy scrie pentru numeroase publicații internaționale, inclusiv The Wall Street Journal, The Washington Post, The New York Times, Tablet Magazine, Foreign Policy, Time Magazine, Suddeutsche Zeitung, Die Welt, La Repubblica, El Español, Expresso, Paris-Match, Israel Hayom, Haaretz și pentru alte publicaţii europene.
***
Sâmbătă, 30 septembrie, ora 21.00, la TVR INFO!