loader

Documentarul „Braşov 1987. Doi ani prea devreme”, în premieră la TVR 1

La împlinirea a 30 de ani de la revolta de la Braşov, pe 15 noiembrie 2017, TVR 1 difuzează documentarul „Braşov 1987. Doi ani prea devreme”. „Un documentar prin care să le povestim tinerilor de azi ce s-a întâmplat atunci, şi care să rămână ca o dovadă” (Liviu Tofan, regizor). Documentarul este la TVR 1 miercuri, de la ora 18.30, iar la TVR 3 şi TVR Moldova de la 23.30.

 

Pe 15 noiembrie 2017 se împlinesc 30 de ani de la revolta muncitorilor din Braşov. De acel moment ne despart atât distanţa unei generaţii, cât şi contrastul extrem al contextului socio-politic. În istoria românilor sub comunism, revolta de la Braşov are o semnificaţie specială. În acea duminică de la mijlocul lui noiembrie 1987, pentru prima oară, mii de oameni s-au alăturat, într-un mare oraş al ţării, unei demonstraţii de protest împotriva regimului comunist.

Dacă la început au scandat „Vrem banii noştri”, „Vrem pâine”, „Hoţii” sau „Căldură pentru copii”, demonstranţii au făcut la un moment dat saltul către ceva nemaiauzit până atunci: „Jos comunismul”, „Jos Ceauşescu”. Furia oamenilor s-a revărsat asupra sediilor de partid (Comitetul Judeţean şi Comitetul Municipal/ Primăria), pe care le-au devastat. Portretele lui Ceauşescu au fost aruncate în stradă şi distruse, şefimea de partid s-a ascuns. Dar, pe cât de important a fost momentul 15 noiembrie 1987, pe atât de puţin cunoscut este el astăzi.

„Manifestaţia din 15 noiembrie 1987 a fost primul protest politic de masă din istoria comunistă a României. Evenimentul este aproape necunoscut. Au trecut de atunci 30 de ani. Populaţia României s-a primenit cu o generaţie ce nu cunoaşte mai nimic despre întâmplările şi pătimirile care au marcat profund această societate şi i-au denaturat destinul. Nevoia recuperării memoriei este acută. De aceea am făcut Braşov 1987. Doi ani prea devreme. Un documentar prin care să le povestim tinerilor de azi ce s-a întâmplat atunci, şi care să rămână ca o dovadă”, declară regizorul Liviu Tofan.

Documentarul a fost proiectat în avanpremieră, în luna august, în cadrul Festivalului de Film şi Istorii Râşnov 2017, iar pe 2 noiembrie a avut loc o proiecţie specială a filmului la Muzeul Ţăranului Român.

(w500)

Scenariu şi regie:  Liviu Tofan

Imagine: Andrei Ţoneş, Dinu Mărgărint

Montaj: Robert Kallós

Desene:  Mihai Grăjdeanu

Fotografii:  Paul Pavel

Muzica: Alexandru Andrieş - La Telejurnal, 1980

Producători executivi: Ionuţ Cărpătorea, Mihai Dragomir

Asistent producţie: Daniel Secărescu

Consultant: Claudia Nedelcu Duca

Documentare: Ilinca Micu

Sunet: George Sandu, Cătălin Putineanu, Radu Paraschivescu, Sergiu Istrate, Valentin Bartolomeu

Asistenţi imagine: Alexandru Bengescu, Gheorghe Dincă, Dănuţ Clopot

Postprocesare sunet: Victor Epure

Montaj adiţional: Vlad Nedelcu, Ionuţ Cărpătorea

Responsabil financiar: Maria Sburlea

Şef de producție: Cătălin Rebengiuc

Producători: Demeter András Istvan, Nicolae Pepene

Au participat: Gheorghe Banciu, Vasile Bădin, Aureliu, Bejenariu, Cătălin Bia, Marius Boeriu, Corina Chiriac, Gheorghe Cotumbeanu, Daniel Croitoru, Ioan Dan, Traian Dârlău, Stana Dobre, Radu Duduc, Petru Enache, Iosif Farcaș, Aurică Geneti, Gheorghe Gyerko, Cornel Haidu, Dănuț Iacob, Alexandru Ionaș, Gheorghe Iosif, Augustin Jeler, Constantin Lungu, Ion Lupu, Marius Neculăescu, Daniel Neghină, Gheorghe Nițescu, Gheorghe Pașca, Sofia Postelnicu, Florin Postolachi, Bogdan Preoteasa, Marian Ricu, Lucian Silaghi, Ion Șerb, Constantin Vasile-Acrivopol

Voice over: Demeter András, Liviu Tofan

O coproducţie Casa de Producţie TVR şi Muzeul Judeţean de Istorie Braşov

Logo

 
„Legendele marelui ecran”, o serie documentară plină de strălucire, la TVR Cultural

Renumiţi critici de film britanici comentează şi reconstituie carierele şi impactul pe care monştri sacri ai cinematografiei din ultimii 90 de ...

Adriana Irimescu: Am redescoperit cât de mult îmi place să fac televiziune...

Până de curând, îndrăgita actriţă Adriana Irimescu a călătorit prin ţară pentru a cunoaşte şi a arăta telespectatorilor TVR realizări ce au ...

Mihai Eminescu, cea mai frumoasă voce poetică a literaturii române

Vă invităm să urmăriți emisiunea „Antidot la uitare. Mihai Eminescu” cu momente din Arhiva de Aur a anilor ’60 a TVR, rememorând opera ...