Cine poate cere divorțul în instanță și care ar fi motivele legale invocate? Cât durează procedura și ce sunt cererile accesorii? Când se poate renunța la judecată? Ce este taxa judiciară de timbru? Răspunsul, în ediţia de luni, 23 decembrie, a emisiunii ,,Oamenii și legea”.
De la ora 13:00, invitata Mihaelei OLARU este Ionela VASILE, avocat.
Potrivit legii, în fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție judecătorească, are reședința în străinătate sau se află într-o altă asemenea situație, care îl împiedică să se prezinte personal; în astfel de cazuri, cel în cauză se va putea înfățișa prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator.
Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă aceștia nu au avut o locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuință în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.
Ne puteţi trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133, precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.
Moderator av. Mihaela OLARU
Echipa redacțională: Raluca AMZĂR, Liliana VĂDUVA
Producător Mihaela GRECU
***
Credit foto: Arhiva emisiunii „Oamenii şi legea” - Raluca AMZĂR