Dan Nica şi Paul-André Baran au fost invitaţii lui Dan Cărbunaru la talk-show-ul de vineri, 8 noiembrie, ora 18.50, la TVR 1.
Ediţia din 8 noiembrie este disponibilă online pe TVR +
Orice progres al societăţii informaţionale înseamnă inovaţie şi cercetare, dar şi economii şi servicii publice mai facile. Viaţa poate fi mai simplă pentru fiecare dintre noi, dacă avem acces la plata online a impozitelor şi taxelor, dacă beneficiem de semnături digitale şi identitate digitală protejată. Digitalizarea este prezentă şi în domeniile tradiţionale. Agricultura, de exemplu, nu se mai face doar cu creionul. 43.000 de fermieri au făcut cereri pentru subvenţii agricole, folosindu-se de programul Biblionet, care oferă acces la internet şi calculatoare în 300 de biblioteci din România.
Despre agenda digitală pentru Europa şi despre implementarea ei în România discută jurnalistul Dan Cărbunaru vineri, 8 noiembrie, de la 18.50, la Calea europeană, cu invitaţii săi – ministrul Comunicaţiilor şi al Societăţii Informaţionale Dan Nica şi Paul-André Baran, directorul Programului Biblionet, campionul digital al României. Emisiunea este în direct la TVR 1 şi online, pe www.tvrplus.ro.
Dan Cărbunaru prezintă la TVR 1, în fiecare vineri, de la ora 18.50, Calea europeană, o dezbatere despre cum aparteneţa la Uniunea Europeană ne influenţează viaţa. Miniştri, parlamentari, jurnalişti şi analişti, personalităţi ale lumii politice, culturale, economice sau sportive oferă informaţii utile pentru orice cetăţean european. Săptămânal, telespectatorii emisiunii Calea europeană pot participa la un concurs cu premii. Pe pagina de Facebook a emisiunii, cei care postează cea mai interesantă întrebare pentru invitaţii din săptămâna următoare vor câştiga, pe lângă premiul de a fi adresată întrebarea invitatului, şi câteva cadouri surpriză.
Calea europeană este emisiunea de vineri din tronsonul de dezbateri programate de luni până vineri, de la 18.50, la TVR 1 în această toamnă. În aceeaşi serie de talk-show-uri pe teme sociale, politice şi economice de actualitate se regăsesc Întrebări şi răspunderi cu Radu Preda (luni), Interes general, cu Sorin Burtea (marţi), La vârf, cu Mihai Rădulescu (miercuri), Ora de business, cu Moise Guran (joi).