loader
Foto

Galerie foto

Descoperim universul lui Thomas Mann, în noul Film de Artă de la TVR 2

Sâmbătă, 30 ianuarie, la TVR 2 ați putut urmări partea a II-a a lungmetrajului „Casa Buddenbrook”, ecranizarea romanului cu acelaşi nume scris de Thomas Mann. Fimul a început de la ora 22:20 cu un argument din partea criticului Laurenţiu Damian.

 

Drama, ecranizare a romanului omonim al scriitorului Thomas Mann (laureat cu premiul Nobel pentru literatură), prezintă saga unei familii burgheze înstărite de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Pentru generaţii întregi ale familiei Buddenbrook, păstrarea poziţiei de vază în oraşul Lubeck, a prestigiului şi a bunăstării, echivalează cu renunţarea la fericirea personală. Consulul Jean, fiica lui, Tony, şi fiii săi Thomas şi Christian, se sacrifică pentru supravieţuirea economică a clanului, dar tânjesc la împlinire şi la dragostea imposibilă. Singurul care va încerca s-o apuce pe altă cale, tânărul şi sensibilul Hanno, ultimul vlăstar al familiei, se va lovi de zidul ridicat de înaintaşii săi.

Casa Buddenbrook a avut premiera în 2008 şi a fost regizat de Heinrich Breloer, cunoscut pentru drama The Deathmaker din 1995. Personajele principale sunt interpretate de Armin Mueller-Stahl (Consul Jean Buddenbrook), Iris Berben (Bethsz Buddenbrook) şi Jessica Schwarz, Mark Waschke şi August Diehl (copiii Tony, Thomas şi Christian Buddenbrook).

Lungmetrajul a avut premiera americană în 2009, la Festivalul Internaţional de Film  de la Seattle şi a câştigat premiul pentru cele mai bune costume la Premiile Filmului Bavarez.

***

În fiecare săptămână, TVR 2 aduce Filmul de artă: un adevărat regal cinematografic, unde vom putea urmări filme cu un palmares impresionant la festivalurile de gen din lume, producţii cu mari distribuţii, mari regizori. În plus, regizorul Laurenţiu Damian vine, la fiecare ediţie, cu câte o scurtă prezentare a fiecărei producţii.

De altfel, filmul de sâmbătă, 30 ianuarie, este precedat de o intervenție a criticului și profesorului de film Laurențiu Damian. El consideră că „filmul de artă şi de autor este acel cinema de elită, încărcat de sens şi semnificaţii în care valoarea conceptului dramaturgic se îmbină cu poetica marilor autori de film. Un cinema pe care îl gândeşti, un cinema cu secvenţe care te obsedează multă vreme, un cinema în care recunoşti autori de geniu: Michelangelo Antonioni, Federico Fellini, Akira Kurosawa, Kim Ki Duk, Lars von Trier, Hou Hsiao Hsien, Ingmar Bergman, Andrei Tarkovski, Orson Welles, Margarethe von Trotta”.

 

Logo

 
Andrei Ionescu: “Se pare că, în faţa lui Dumnezeu unica bogăţie pe care o poţi trece dincolo sunt faptele noastre bune!”

Andrei Ionescu, soţul regretatei actriţe Ileana Stana-Ionescu, s-a alăturat campaniei umanitare TVR “Împreună facem bine!”. În vârstă de 97 de ...

Muzeul Apei

Muzeul Apei "Leonida Truță" din Cluj-Napoca

publicat: Joi, 26 Septembrie 2024

”Acest așezământ are menirea de a-ți reaminti ție, trecătorule, că de la o zi la alta apa este tot mai puțină și noi tot mai  mulți. Drept aceea, ...

Regizorul Silviu Purcărete, omagiat la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova

În cadrul „Săptămânii Purcărete”, iubitorii de cultură se pot delecta cu cinci dintre spectacolele apreciate ale marelui regizor, precum și cu ...