loader
Foto

De Crăciun, la TVR 3 trăim bucuria împreună

Într-o săptămână magică, la TVR 3 aveţi, de marţi până vineri, de la orele 13.00, 15.00 şi 17.00, colinde şi tradiţii de Crăciun. De la ora 19.00, puteţi urmări filme, spectacole și concerte ale Filarmonicii din Viena.

 

TVR 3 vă propune să petrecem Crăciunul româneşte cu cele mai frumoase colinde şi tradiţii din toate zonele ţării, în spectacole oferite de îndrăgiţi şi valoroşi artişti. Numai la TVR 3 avem o săptămână magică în care străbatem ţara cu colinda strămoşească, aşa cum cere tradiţia: de la Cluj la Bucureşti, de la Baia Mare la Craiova, de la Tg. Mureş la Iaşi şi până peste Prut. Şi, ca la orice sărbătoare, ne adunăm cu toţii pentru daruri şi colinde, pentru filme de suflet, concerte de gală şi ediţii speciale de sărbătoare.

Iată, pe scurt, câteva dintre programele de Crăciun pe care vi le recomandăm:

Marţi, 24 decembrie

De la ora 12.50 - la Cântec şi poveste urmărim spectacolul de colinde susţinut în Catedrala din Baia-Mare şi petrecem Ajunul urmărind de la ora 17.00 Împreună lângă brad cu cântecele aduse de TVR Iaşi şi de la 23.00 concertul de Colinde Christmas Magic susţinut la Cluj-Napoca de soliştii Mădălina Danciu, Delia Ivan, Ruben Ciungan şi Dan Todea, alături de invitatul special, tenorul Henrick Solera (Suedia).

(oar_w460)

Miercuri 25 decembrie

De la ora 13.00 ne delectăm cu colinde din Moldova Bună vreme, boieri mari, de la 14.05 cu povestea colindelor transilvănene ”Colindăm colinda noastră...”- iar de la 15.00 cu Sărbătoarea Crăciunului care ne aduce cântece şi tradiţii din zona Ardealului şi Banatului interpretate de dansatori şi solişti de muzică  populară  din vestul ţării.

De la ora 20.00, avem o savuroasă comedie americană: E Crăciun în fiecare zi (CHRISTMAS DO OVER – SUA, 2006), regia: Catherine Cyran, cu: Daphne Zuniga, Jay Mohr, David Millbern. Este povestea unui om egoist care, nevoit să-şi petreacă sărbătorile cu fiul lui, fosta soţie şi familia acesteia, se dovedeşte la fel de iresponsabil şi de nepăsător faţă de sentimentele celorlalţi cum a fost toată viaţa. Şi pedeapsa nu va întârzia să apară: eroul nostru retrăieşte ziua de Crăciun în fiecare zi, până când îşi va da seama cât de egoist este şi că trebuie să-şi schimbe viaţa.

(oar_w460)

Melomanii petrec prima seară de Crăciun urmărind, de la ora 21.30, artişti de talie internaţională în spectacolul „Tosca” de Puccini. Sub bagheta dirijorului Vladimir Lungu, Orchestra şi Corul Operei Maghiare din Cluj au acompaniat, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş, artişti aclamaţi pe scenele europene într-un spectacol de elită care a încheiat ediţia din acest an a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”.

Joi 26 decembrie

În a doua zi de Crăciun, de la ora 13.00, Iaca vin colindătorii de la Volovăţ şi Fundu Moldovei, de la ora 16.00 urmărim recitalurile de excepţie susţinute recent pe scena festivalului Maria Lătăreţu de Petrică Mâţu Stoian, Andra Matei, Emilia Dorobanţu, Bogdan Toma, Luciana Ene, iar de la ora 17.00, îndrăgita cântăreaţă Paula Seling ne aduce, şi în acest an, tradiţionalul său concert de suflet Colindar – eveniment caritabil de colinde.

(oar_w460)

Seara, la TVR 3 sunt programate două spectacole de excepţie: de la ora 20.00 Concertul de Gală susţinut la Scala din Milano de Orchestra Filarmonică din Viena - dirijori: Gustavo Dudamel şi Plácido Domingo cu piese de: Giuseppe Verdi; Robert Schumann; Gaetano Donizetti şi de la ora 21.30 Concertul de operă sacră susţinut la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Tg. Mureş în cadrul Festivalului Regal de Operă „Virginia Zeani” 2019.

(oar_w460)

De la ora 23.00, puteţi urmări un film de suflet – Steaua imaginară (Italia, 2006), în regia lui Gianni Amelio, film premiat la Festivalul de Film de la Veneţia şi nominalizat la premiul Leul de Aur

Vineri 27 decembrie

De la ora 13.00 avem colinde vechi româneşti, cu sonorităţi autentice, pline de lumină, puritate şi bucurie interpretate de Ansamblul „Floralia” al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, de la ora 15.00, Grigore Leşe vă aşteaptă cu o ediţie specială de sărbătoare a emisiunii sale Drumul lui Leşe, iar de la ora 19.00 în emisiunea Cântec şi poveste urmărim o selecţie a celor mai bune momente susţinute pe scena Festivalului concurs "Taragotul de aur" 2019 – în memoria lui Dumitru Fărcaş.

(oar_w460)

De la ora 20.00, este programat Concertul susţinut de Filarmonica din Viena la Macao cu Concertul pentru pian, nr. 3 in re minor, op. 30 de Serghei Rahmaninov, dirijor: Andrés Orozco-Estrada la pian: Yuja Wang; iar de la ora 23.05, trecem de la Mozart la death aşa cum ne propune opera Rock „Cruel” scrisă de artistul târgumureşean Molnar Tibor. Îmbinarea stilurilor de rock, clasic şi muzică religioasă dă naştere unei lucrări fusion cu sunet neaşteptat şi unic, inspirat de lucrările lui Mozart, Brahms sau Schubert, dar amintind de punk rock, Nirvana, Dream Theater sau de AC/DC. Opera rock „Cruel” a fost interpretată în premieră mondială în cadrul celei de a treia ediţii a Festivalului Regal de Operă „Virginia Zeani”.

(oar_w460)

 

 

 

 

Logo

 
O ediție ”Transparențe” cu artistul Eugen Moritz

O ediție ”Transparențe” cu artistul Eugen Moritz

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Eugen Moritz este artist vizual, prof. univ. dr. la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Departamentul de Fotografie, Video și ...

Ediție specială FILIT Chișinău

Ediție specială FILIT Chișinău

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, organizat de Fundația KA-TET, va reuni numeroși prozatori, poeți, traducători, editori, ...

Contribuţiile cercetării şi tehnologiilor în sănătate

Prof. dr. Theo Trandafirescu, specializat în medicină internă, pneumologie și terapie intensivă, face parte din Asociația Medicilor Români din ...