loader
Foto

Galerie foto

De 1 Iunie, la TVR am sărbătorit copilăria | VIDEO

La TVR 1, TVR 2 şi TVR 3 şi TVRi, telespectatorii au putut urmări reportaje, interviuri cu vedete, muzică, filme cu personaje de basm şi ediţiile speciale ale emisiunilor consacrate care ne vor bucura şi da speranţă indiferent de vârstă.

 

A devenit deja o tradiţie de zeci de ani pentru Televiziunea Română să petreacă ziua de 1 Iunie alături de telespectatorii săi. În acest an special, TVR „DĂ RESTART COPILĂRIEI” şi reaminteşte adulţilor că acum, după luni de carantină, trebuie să revenim la normal învăţând de la cei mici cum să trecem cu încredere şi speranţă peste greutăţi.

La TVR 1, TVR 2 şi TVR 3 şi TVR Internaţional telespectatorii vor putea urmări reportaje, interviuri cu vedete, muzică, filme cu personaje de basm şi ediţiile speciale ale emisiunilor consacrate care ne vor bucura şi da speranţă indiferent de vârstă.

De 1 iunie, ediţie specială „Nadine”, la TVR 1. Începând din aceeaşi dată, emisiunea va fi difuzată de la ora 18.00, iar invitaţii vedetei şi ai lui Noah, băiatul său, sunt Diana, Irina şi Răzvan Fodor, o famile cu care prezentatoarea emisiunii e prietenă de 15 ani. „Ce e cel mai greu acum, când eşti copil?”, sau „Cum ai organiza o petrecere de 1 Iunie în perioada de izolare?” se numără printre întrebările la care Diana şi Noah va trebui să răspundă.

Tot la TVR 1, de la ora 11.30, copiii se vor putea destinde în compania lui „Bernie, un delfin special (BERNIE THE DOLPHIN)”. Filmul de aventuri, producţie Canada, 2018, regia Kirk Harris, cu: Lola Sultan, Logan Allen, Kevin Sorbo, este o duioasă pledoarile pentru păstrarea intactă a zonelor naturale în care trăiesc animalele.

Copiii se bucură când primesc jucării, merg la concerte sau aleg şcolile pe care doresc să le urmeze, dar nu întotdeauna lucrurile au stat aşa. Într-o ediţie specială „Adevăruri despre trecut” - difuzată de la ora 13.30 - producătoarea Raluca Rogojină ne reaminteşte de o perioadă în care se făurea „omul nou”. Vor vorbi despre isteria cravatelor roşii, a numerelor matricole, despre crescutul la creşă, despre bătaia „ruptă din Rai” şi despre tot ce a presupus devenirea „omului nou”: Florin Zamfirescu, Dan C. Mihăilescu, Oana Sîrbu şi Lavinia Betea. Îi vedem în premieră pe pionierii Mircea Badea şi Cătălin Oprişan, în anul 1985.

La TVR 2, programe pentru toată familia. Indiferent de vârstă, copiii urmăresc cu plăcere spectacolele de circ. De la ora 13:30 telespectatorii sunt invitaţi la Festivalul Internațional de Circ din Monte Carlo, cel mai mare și mai prestigios eveniment de circ la nivel mondial.

Se spune că elevii învață mai ușor când vizionează acțiunea dintr-un film, deoarece le dezvoltă imaginația și inteligența auditivă. Chiar dacă vă pregătiţi sau nu de examene, de la ora 14.30 sunteţi invitaţi să vizionaţi unul dintre cele mai apreciate lungmetraje pentru copiii, „Dumbrava minunată” (1980). Producţia regizată de Gheorghe Naghi este o adaptare după romanul cu acelaşi nume al scriitorului Mihai Sadoveanu. Scenariul este scris de celebra actriţă Draga Olteanu Matei.

(oar_w460)

Lizuca este o fetiță care este luată din casa bunicilor de către mama sa vitregă. De dorul lor, copila fuge de acasă împreună cu Patrocle, câinele ei drag şi se rătăcește în pădurea ce înconjoară casa bunicilor. Noaptea se adăposteşte în scorbura unui copac, unde adoarme, iar în vis dumbrava se transformă într-o lume fermecată, plină de personaje de basm.

La ediţia specială „România... în bucate”, de la ora 17:00, suntem invitaţi în studioul din Timişoara, unde copiii ne vor fi gazde.

De la ora 20:00, Iuliana Marciuc, Marina Almăşan, Liana Stanciu şi Irina Păcurariu au pregătit o ediție specială în emisiunea „#deacasăimpreună”. Vedetele au ales ca subiect copilăria în contextul pandemiei care ne-a marcat pe toți în interviurile şi reportajele pregătite.

„O droaie de prichindei vor vorbi pe limba lor despre Coronavirus, câteva vedete își istorisesc boroboațele din copilărie, iar Ionuț Dolănescu și Andrei Tudor cântă împreună cu copiii lor talentați, demonstrându-ne că așchia nu sare departe de trunchi”, spune Marina Almășan.

Irina Păcurariu a pregătit un material despre Agnes, o fetiță de 3 ani și 3 luni care a fost izolată în această perioadă cu părinții într-un apartament, la fel cum s-a întâmplat și cu alte milioane de copii din lume. Povestea va fi spusă de mama ei, cunoscuta jurnalistă Sanda Nicola.

De 1 iunie, Liana Stanciu o are invitată pe cea mai tânără artistă care a intrat în Cartea Recordurilor - Cleopatra Stratan. Avea 3 ani și 8 luni când a fost numită copil minune şi nici astăzi, Cleopatra nu se desparte de... Ghiță, chiar dacă a împlinit 17 ani.

Tot pentru copii, Iuliana Marciuc propune un proiect inedit al Asociaţiei Musicando con Adina Sima, care a organizat în plină pandemie un festival internațional de canto online. Copiii și adolescenții aflați în izolare s-au înscris de peste tot din lume, iar finala este o premieră mondială, un spectacol transmis live pe Facebook, în care membrii juriului internațional se conectează cu concurenții pe platforma zoom și decid câștigătorii.

Muzica ne place indiferent de vârstă. De la ora 21.00, telespectatorii TVR 2 vor urmări un concert Monica Anghel. Puţină lume ştie că îndrăgita interpretă este născută chiar pe 1 iunie. Recitalul a avut loc scena Grădinii de Vară din Amara, la cea de-a 51 ediţie a Festivalului Concurs Național de Interpretare a Muzicii Uşoare Româneşti „Trofeul Tinereţii”.

La TVR 3, de la ora 10:00 spunem „La mulţi ani, copilărie!”, iar de la ora 19:00 telespectatorii sunt aşteptaţi la „Remix Junior”.

TVR Internaţional a pregătit un program special pe aproape întreg parcursul zilei dedicat copiilor, oriunde s-ar afla ei.

Dacă în urmă cu 63 de ani, de 1 iunie 1957, Televiziunea Română transmitea prima emisiune pentru copii, de la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti, tradiţia continuă la Televiziunea Română care aduce la TVRi trei spectacole de teatru pentru copii, alături de două filme artistice dedicate lor, de un nou episod al serialului „Toate pânzele sus!” şi de ediţii speciale de Ziua Internaţională a Copilului ale emisiunilor „Femei de 10, bărbaţi de 10” şi „Un doctor pentru dumneavoastră”.

Astfel, de la ora 10.00 este programat spectacolul preluat de la Teatrul Ion Creangă „Războiul bucatelor”, de Ioan Garmacea, după Petre Ispirescu, urmat de la 11.30 de filmul de aventuri pentru copii „Linxy”, în regia lui: Andrei Haiduc şi Laura Tamás. Marina Almăşan şi invitaţii săi speciali vă invită de la 12.00 şi 13.10 să urmăriţi cele două părţi ale emisiunii „Femei de 10, bărbaţi de 10”, după care, de la ora 15.00, este programat un nou spectacol de teatru pentru copii, povestea Albă ca Zăpada, în regia lui Cornel Todea – un spectacol realizat de Casa de Producţie TVR. Episodul 9 al serialului „Toate pânzele sus!” programat la ora 16.30 este urmat, de la ora 17.30, de piesa „Muzicantii din Bremen” – o adaptare de Ema Stere după Fraţii Grimm. Ediţia specială de Ziua Copilului a emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” programată la ora 18.30 este urmată de la ora 21.00 de filmul pentru copii „Străjerii”, producţie 2018, în regia lui Liviu Marghidan. Încheiem Ziua de 1 iunie cu Monica Anghel, artista născută exact în această zi, care ne oferă recitalul său special susţinut la Festivalul Trofeul Tinereţii de la Amara.

Logo

 
Sportul, pilon fundamental al disciplinei mentale și fizice

Sportul, pilon fundamental al disciplinei mentale și fizice

publicat: Miercuri, 20 Noiembrie 2024

Sportul joacă un rol esențial în dezvoltarea disciplinei mentale și fizice, având numeroase beneficii pe termen lung asupra sănătății, oferind un ...

România are cele mai multe mame minore

România are cele mai multe mame minore

publicat: Miercuri, 20 Noiembrie 2024

România rămâne pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește mamele minore. Medicii atrag atenția că o sarcină la vârste atât de fragede ...

NLP, o metodă eficientă de dezvoltare personală

NLP, o metodă eficientă de dezvoltare personală

publicat: Miercuri, 20 Noiembrie 2024

Ioana Mușat, medic stomatolog, este preocupată de tehnici de dezvoltare personală. Este Trainer NLP acreditat ABNLP ( A merican Board of ...