De 1 Iunie „Copiii cuceresc televiziunea”!
Proiectul are o componentă editorială – cu producţii dedicate, filme şi ediţii speciale ale programelor consacrate ale Televiziunii Române, dar şi una interactivă.
Pe parcursul zilei de 1 iunie, două grupuri de micuţi - Creatorii şi Inovatorii – vor porni la vânătoare de „comori” în incinta televiziunii. Întreg programul de sâmbătă va fi o expediţie plină de aventuri, de descoperire a unor comori vii ale României, copii cu talente, aptitudini şi calităţi speciale, precum şi locurile emblematice ale televiziunii.
În dimineaţa de sâmbătă, prima cucerire a copiilor va fi pupitrul emisiunii „Weekend Matinal”.
La această expediţie cu premii consistente pot participa şi telespectatorii din întreaga ţară. Fiecare comoară descoperită va avea câte un indiciu afişat pe ecran, în intervalul orar 8.00 – 19.00, în cadrul programelor „Copiii cuceresc televiziunea”, de la TVR 1. Regulamentul concursului „Vânătoarea de comori” este disponibil pe site-ul TVR http://tvr.ro/televiziuneacopiilor. Numele câştigătorilor vor fi comunicate pe 2 iunie, în Telejurnalul de la ora 20.00, precum şi pe celelalte canale oficiale de comunicare ale SRTv.
În preambulul proiectului, pe 22 mai, Televiziunea Română a lansat concursul „Telejurnalul copiilor”, dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, care se va desfăşura on-line, pe TikTok, Facebook şi Instagram. În premieră, doi dintre participanţi vor avea şansa să prezinte, alături de jurnalistul Mihai Rădulescu, o ediţie specială a Telejurnalului principal de la TVR 1.
Toţi cei care doresc să intre în cursa pentru „prezentator de o zi” trebuie să înregistreze un material video citind unul dintre cele 10 texte publicate pe site–ul tvr.ro şi să-l posteze pe paginile personale de TikTok, Facebook sau Instagram, însoţite de hashtag-ul #televiziuneacopiilor, în perioada 22 – 29 mai 2024, pâna la ora 24:00.
Câştigătorii vor fi desemnaţi de un juriu format din profesionişti din mass media. Regulamentul şi toate detaliile acestui concurs pot fi accesate pe site-ul TVR: http://www.tvr.ro/regulament-concurs_45882.html.
Pentru a afla mai multe informaţii despre proiectul „Copiii cuceresc televiziunea” şi despre alte concursuri pe care le-am pregătit, rămâneţi aproape de TVR!