Îi urez bun venit Danei Deac în echipa TVR. Ea a demonstrat la interviu că a înţeles care este direcţia canalului TVR 1 şi se va implica în creşterea calităţii acestuia. Mă bucur că un profesionist de talia ei s-a înscris la acest concurs. Este un om foarte serios şi un nume de prestigiu în audiovizualul românesc, a spus Tudor Giurgiu, preşedinte-director general al TVR. La rândul ei, Dana Deac a declarat: În urmă cu mai mult timp, nu aş fi crezut că o să-mi doresc să revin în TVR. Schimbările în ceea ce priveşte programele televiziunii publice mi-au atras atenţia şi au făcut ca postul de director la TVR 1 să devină o provocare foarte interesantă pentru mine.
Dana Deac are 45 de ani şi lucrează în mass-media din 1990. Este licenţiată în Filosofie la Universitatea Bucureşti şi a urmat numeroase cursuri de perfecţionare în domeniul jurnalismului în Marea Britanie, Statele Unite, Belgia, Polonia, Grecia. A fost, pe rând, şef de secţie la Programul 3 al radioului public, Radio în blue jeans, şef secţie Veniţi cu noi pe programul doi, Departamentul Social al TVR 2, redactor-şef la Tele 7 abc, iar din 1998 a fost producător executiv, producător, reporter şi moderator la Antena 1 şi Antena 3. De numele ei sunt legate producţii tv de succes, cum ar fi Prezentul simplu, Cafeaua cu sare, Cutia neagră, 60 de minute cu Dana Deac, Reporter Tele 7 abc. A obţinut patru premii APTR şi un premiu CRP.
Postul de director al canalului TVR 1 a fost ocupat anterior de Irina Radu şi a rămas vacant în 16 octombrie 2006.
Concursul pentru postul de director al Direcţiei Programe, organizat în data de 22 decembrie 2006, a fost câştigat de Horia Romanescu. El a coordonat Direcţia Programe a TVR în perioada 1 februarie 10 iulie 2006 şi a fost numit apoi director interimar al direcţiei în 10 iulie 2006.
Probele de concurs au fost: evaluare psihologică şi managerială, prezentarea unui proiect managerial şi interviu final cu membrii comisiei.
DEPARTAMENTUL COMUNICARE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE