Nu doar oamenii își schimbă comportamentul de-a lungul vieții, ci și cele mai puternice furtuni din lume. Iar pentru a ne adapta celor mai distructive uragane, trebuie să știm cum se modifică acestea.

 

Alimentate de căldura provenită din apele oceanice, uraganele sunt uneori cunoscute drept motoarele cu aburi ale naturii. Pe măsură ce mătură oceanele, transformă căldura acestora în energie cinetică brutală, care aplatizează insule și inundă orașele de coastă.

Temperaturile oceanelor depășesc acum toate recordurile, iar aceste „motoare” reacționează în consecință, croindu-și drumuri diferite peste ocean, încetinind și devenind mai puțin previzibile și mai periculoase, notează BBC.

Evident, se va pune întrebarea: De ce se întâmplă asta?

Un sezon mai lung

În Atlantic, uraganele au un ciclu sezonier distinct: sunt foarte puține spre deloc în timpul iernii și înregistrează un vârf de „trafic” în septembrie. Un început puternic și timpuriu al sezonului uraganelor este în concordanță cu ceea ce ne-am aștepta de la schimbările climatice, spune James Kossin, cercetător în domeniul climei și atmosferei din cadrul Administrației Naționale Oceanice și Atmosferică (NOAA) din SUA.

„Uraganele în sine răspund pur și simplu mediului în care se află”, spune Kossin. „Astfel, dacă mediul din iunie seamănă cu mediul care ar fi în mod normal în august sau septembrie, atunci uraganele se vor comporta pur și simplu ca și cum ar fi august sau septembrie. Ele nu au un calendar”.

Condițiile oceanice extraordinar de calde pe care le vedem în prezent sunt determinate de schimbările climatice, deși există și alți factori care fac ca acest sezon să fie deosebit de activ, cum ar fi tranziția actuală de la El Nino la La Nina, care tinde să stimuleze activitatea furtunilor.

„Într-un climat care se încălzește, ne putem aștepta ca apele să ajungă mai devreme la gradul de căldură necesar uraganelor”, spune Kristen Corbosiero, profesor asociat în cadrul departamentului de științe atmosferice și de mediu de la Universitatea din Albany, New York. „Așadar, este cu siguranță posibil să vedem sezoane mai timpurii și sezoane mai lungi de uragane în viitor”.

Începutul intens și timpuriu al sezonului 2024, cu uraganul Beryl, este în conformitate cu ceea ce oamenii de știință din domeniul climei s-ar putea aștepta de la schimbările climatice, dar este prea devreme pentru a observa o schimbare consistentă de sezon. „[Nu este] ceva care să apară clar în date încă”, spune Suzana Camargo, profesor de fizică oceanică și climatică la Universitatea Columbia.

„Forfecarea este fatală”

Una dintre cele mai puternice furtuni care s-au format recent în Atlantic a avut loc în condiții care ar fi trebuit să împiedice formarea unui uragan, spune Hugh Willoughby, profesor de cercetare în domeniul pământului și mediului la Universitatea Internațională din Florida.

În septembrie 2023, la apogeul sezonului din Atlantic, uraganul Lee s-a intensificat rapid, devenind o furtună de categoria a cincea. În acel moment, era în vigoare El Niño, care, în general, are un efect înăbușitor asupra furtunilor din Atlantic, din pricina unei forfecări mai mari a vântului și a stabilității atmosferice.

„Forfecarea este fatală pentru uragane”, spune Willoughby. Forfecarea verticală a vântului reprezintă schimbarea vitezei și direcției vântului la înălțimi diferite - forfecarea masivă a vântului perturbă structura unui uragan. „Imaginați-vă că aveți un motor cu turbină - forfecarea scoate din funcțiune unele dintre palete”, spune Willoughby.

Așadar, formarea unui uragan de categoria 5, precum Lee, în ciuda unei forfecări considerabile, a fost „o surpriză neplăcută”. Potrivit lui Willoughby, există o explicație: căldura extraordinară a oceanelor din septembrie 2023 este posibil să fi depășit cumva influența forfecării, deși nu este foarte clar de ce.

„Noi, teoreticienii, trebuie să ne gândim la asta”.

Intensificare mai rapidă

Marea majoritate a uraganelor care se formează în Atlantic nu își ating potențialul, spune Willoughby. În constrângerile bazinului Atlantic, o furtună va atinge adesea țărmul înainte de-a atinge intensitatea maximă sau se va confrunta cu o forfecare puternică a vântului, care ajută la disiparea furtunii.

Există „o grămadă de dovezi” potrivit cărora ratele de intensificare cresc pe măsură ce oceanele devin mai fierbinți, furnizând mai mult combustibil furtunilor, spune Kossin.

„Totul se reduce la cantitatea de combustibil disponibilă”, spune el.

Intensitatea maximă a uraganelor a crescut, de asemenea, odată cu schimbările climatice. Într-un studiu din 2020, Kossin a constatat că intensitatea furtunilor între 1979 și 2017 a crescut cu aproximativ 6% pe deceniu. În prezent, furtunile au cu 25% mai multe șanse decât acum 40 de ani să atingă pragul de 111 mph (180km/h) necesar pentru a fi clasificate drept uragan major.

În general, proporția ciclonilor tropicali de categorie 3 sau mai mare este probabil în creștere, potrivit Grupului internațional de experți privind schimbările climatice (IPCC).

„Temperatura oceanului definește intensitatea maximă pe care o poate atinge uraganul”, spune Willoughby.

În mai 2024, o analiză a BBC a arătat că temperaturile oceanelor lumii au doborât recorduri în fiecare zi a anului precedent.

Încetinirea

Chiar dacă viteza vântului în interiorul unui uragan crește, mișcarea uraganelor de-a lungul traiectoriilor lor pe ocean și pe uscat încetinește.

Într-un studiu din 2018, Kossin a constatat că uraganele din apropierea SUA au încetinit cu aproximativ 17% de la începutul secolului XX. Ciclonii tropicali din vestul Pacificului de Nord au încetinit cu până la 20%.

Se crede că motivul încetinirii este modul inegal în care schimbările climatice încălzesc planeta, Arctica încălzindu-se de aproape patru ori mai repede decât restul lumii. Ca urmare, diferența de temperatură dintre Arctica și tropice se reduce.

Uraganele pot fi privite ca un dop de plută într-un curent, spune Kossin. „Pur și simplu merg încotro le poartă vântul”. Iar dacă încetinești vânturile, vei încetini și furtunile.

Așteptați-vă la mai multă ploaie

Un uragan care se deplasează lent are mai mult timp la dispoziție pentru a împrăștia ploaie într-un anumit loc. Gândiți-vă la diferența dintre a uda rapid cu furtunul de grădină un strat de flori și a ține furtunul deasupra florilor mai mult timp. Furtună de categoria unu cu deplasare deosebit de lentă, uraganul Debby ar fi trebuit să aducă până la 76 cm (30in) de ploaie și inundații catastrofale, în Georgia și Carolina de Sud, în timp ce se deplasa spre nord de coasta Golfului Florida, la 5 august 2024. „Ceea ce va aduce cu adevărat multă ploaie este încetinirea acestor [furtuni]”, spune Kossin. „Când se opresc, sau ceea ce noi numim stall out, totul devine pur și simplu devastator, pentru că ești supus inundațiilor zile întregi.”

De asemenea, pagubele provocate de vânt cresc odată cu durata acestuia - cu cât suflă mai mult asupra structurilor, cu atât este mai mare probabilitatea de a le dărâma.

Apele învolburate oferă mai puțină protecție

Pe lângă temperaturile foarte ridicate din stratul superior al oceanului, lucrurile se agravează și atunci când straturile inferioare încep să se încălzească. Dacă stratul superior cald este puțin adânc, atunci, la trecerea uraganului, apa mai rece de dedesubt este agitată și se amestecă, spune Corbosiero, răcind apa de suprafață.

„Dar dacă această apă caldă se extinde la un strat mai adânc pe măsură ce uraganul trece și agită apa, apa [de suprafață] va rămâne încă caldă”, spune Corbosiero, permițând furtunii să continue cu forță.

Acestea sunt condițiile pe care le vedem în Atlantic. „În plus față de apele calde de suprafață, avem și ape calde foarte adânci în acest moment”, spune ea. „Astfel, [uraganele] pot să se intensifice mai rapid și să nu se oprească din intensificare, deoarece nu dau de apă rece”.

Uraganele își schimbă traiectoria

Există pericolul unei viziuni-tunel atunci când analizăm modul în care se schimbă uraganele, spune Kossin, concentrându-ne exclusiv pe putere și intensificare. „Oamenii nu vorbesc suficient despre traiectorie”, spune el. „Și cred că este de departe cel mai periculos detaliu”.

Într-o lucrare din 2014, Kossin și colegii săi au constatat că, în emisfera nordică, furtunile s-au deplasat spre nord cu 53 km (33 mile) pe deceniu. În emisfera sudică, acestea s-au deplasat spre sud cu 62 km (39 mile) pe deceniu. În total, uraganele s-au îndepărtat de tropice cu aproximativ un grad de latitudine pe deceniu.

Acest lucru ar putea expune comunitățile la furtuni extreme în regiuni care nu au mai fost afectate anterior de acestea. Kossin atrage atenția asupra migrației ciclonilor tropicali în Pacificul de Vest, unde a măsurat o ușoară scădere a riscului în jurul Filipinelor, dar o creștere la nord, în apropierea Japoniei.

Bariera de protecție a SUA cedează

Schimbările climatice modifică, de asemenea, modelele de forfecare a vântului deasupra Atlanticului.

„Există un model de forfecare a vântului care seamănă cu două ținte”, spune Kossin. O țintă se află în regiunea principală de dezvoltare (MDR), o fâșie a tropicelor prin care se deplasează și se intensifică uraganele. A doua țintă se află chiar în largul coastei de est a Floridei și se extinde până în Carolina.

„Cele două au un fel de efect de oscilație”, spune Kossin. „Când forfecarea este ridicată în MDR, tinde să fie scăzută în largul coastei de acolo și invers.”

Forfecarea în MDR este legată de temperatura suprafeței mării - apele mai calde de aici înseamnă, în general, o forfecare mai mică. La rândul său, acest lucru înseamnă adesea o forfecare mai mare în largul coastei SUA, rezultând un scut de vânturi turbulente care acționează ca o „barieră de intensificare”, după cum a descoperit Kossin în 2017.

Deși, din păcate, această barieră nu poate slăbi furtunile pe măsură ce acestea lovesc comunitățile din Caraibe, ea totuși oferă Statelor Unite o anumită protecție.

Dar această barieră protectoare nu pare să fie un element permanent. Într-o lucrare semnată de Kossin și Camargo și de colegii lor de la Universitatea Columbia, cercetătorii au analizat ce i-ar putea rezerva viitorul acestei bariere.

„Se pare că veștile sunt întotdeauna proaste, nu?”, spune Kossin. „Nu sunt niciodată bune. Ar fi putut fi bune. Am fi putut descoperi că schimbările climatice măresc bariera. Dar nu este așa. O erodează”.

Sursă foto: Triff/Shutterstock