Carmen Târnovenu s-a reîntâlnit cu Florin Iaru în ediția din 24 aprilie, de la 19.50, la TVR 3 și online pe TVR+.
Cult@Press, unul dintre programele recent lansate în grila canalului TVR 3, inventariază săptămână de săptămână, sâmbăta, de la 19.50, opinii și argumente, în măsură să ne recomande o înțelegere corectă asupra unui subiect despre care, nu doar că nu e necesar, dar nici nu ajută să vorbești pretențios – cultura.
În ediția acestei săptămâni, scriitorul și publicistul, Florin Iaru, în maniera caracteristică, nu și-a ascuns ironia față de emfaza cu care este tratat subiectul – cultură.
„Nu sunt de acord, evident. De ce atâta emfază? Cultura nu e ruptă de viață, nu e un castelș, nu e o pușculiță. Tot ceea ce ne înconjoară este cultură. Toți facem parte dintr-o cultură, cultura română. Absența culturii este sălbăticie. Ceea ce cred eu că pot aduce jurnaliștii culturali în viață, în societate, este inventivitatea și capacitatea de a lega multele cărți pe care le-au citit, pentru a ajunge la concluzii paradoxale sau noi”, spune Florin Iaru în această ediție a emisiunii Cult@Press.
Cu o prezență constantă în domeniul presei, în general, și în domeniul presei de cultură, în particular, Florin Iaru afirmă apăsat că realitatea, în care fiecare încearcă să-și găsească destinul, nu poate fi un teritoriu frecventabil câtă vreme omul, implicit, autorul, creatorul, în funcție de domeniul de activitate, nu va fi recunoscut ca figură centrală a operei prin care restul oamenilor, adică, publicul primește cheia spre un drum unic, dacă nu și singurul pentru care suntem aici, acela al umplerii sufletești, mentale cu înțelegeri care nu ni se pot dezvălui în universul mundan.
Scriitori sunt o prezență constantă la Cult@Press. Ne-am întâlnit succesiv cu Doina Ruști și Matei Vișniec, scriitori români de la care am aflat că poveștile adevărate, fie că le semnăm, fie că le aruncăm în lume sub anonimat, sunt, de fapt, biletul nostru spre libertate – libertatea de a simți, vedea și înțelege mai mult decât liniile și semnele din traficul aglomerat al vecinătății.
„Presa de cultură s-a împrăștiat exact ca firele de păpădie pentru că în urmă cu mai mulți ani, lumea și-a pierdut interesul, nu numai pentru presa culturală, ci, în general, pentru presă. Ne aflăm într-o perioadă în care, cu precădere, fostele reviste s-au reorientat. Ziarele pe care altădată le luai să le citești într-o cafenea, de exemplu, cred că acum sunt doar o amintire”, spune Doina Ruști.
Cu o pledoarie susținută de argumente ușor de probat în favoarea presei de cultură, scriitorul Matei Vișniec, poet și dramaturg român, stabilit în acest moment în Franța și cunoscut, în special, pentru scrierile sale în limba franceză, notează:
„Publicațiile de cultură oferă o alternativă necesară dezvoltării și evoluției oricărei societăți. De la concepte precum libertate sau toleranță până la construirea unui culoar inerent traversării prin această lume, totul înseamnă și cultură sau, mai ales, cultură”.
Suntem la a patra ediție a emisiunii, însă, dacă încă vă întrebaţi ce înseamnă Cult@Press, moderatorul și realizatorul emisiunii, Carmen Târnoveanu răspunde:
„Într-un timp care acum face parte din istorie, adică, demult, undeva pe la începutul experienţei mele în televiziune, era momentul cel mai important acesta, să ai toate ziarele, dimineata la 6, în redacţie, pentru revista presei. Acum, însă, toţi, măcar de câteva ori pe zi, parcurgem toate titlurile, cu un simplu slide de pe telefon. În cazul acesta, ce ar mai însemna astăzi o dezbatere pe tema presei de cultură? Şi încă ceva, în-afară de teatru, film, literatură, expoziţii, despre ce mai scrie presa de cultură? De-aici începe Cult@Press, de la nevoia de a înţelege ce se întâmplă cu noi, iar direcţia spre cultură, oricât de inadecvat ar putea să pară, într-un timp ca acela pe care îl trăim, va determina, în orice context social, calitatea oamenilor cu care interacţionăm, sau care decid pentru noi, sau chiar calitatea oamenilor care putem deveni”.
***
Cult@Press susține și promovează presa de cultură.
Cult@Press formulează întrebări şi caută răspunsuri în şi din publicaţiile de cultură.
Consumul de cultură nu are limită de vârstă şi nici efecte secundare, deci: Cult@Press.
Cult@Press, sâmbăta, de la ora 19.50, la TVR 3.
Moderator și realizator: Carmen Târnoveanu