Sunt profesionişti în domeniile alese, dar au pasiuni puternice şi în afara lor. Mesajele pe care le transmit sunt autentice și merită să fie cunoscute. În această ediție #creativ, Claudia Spătărescu i-a avut invitați pe regizorul Daniel Sandu și pe arhitectul și scriitorul Tudor Ganea.
S-a pregătit să devină preot. A decis apoi că vrea să spună poveşti filmate. A scris scenarii pentru 250 de episoade de comedie TV. A regizat pentru televiziune, a făcut scurtmetraj, iar în 2017 a apărut primul său lungmetraj, „Un pas în urma serafimilor”, un film autobiografic, care îl are în rol principal pe Vlad Ivanov. Filmul a fost foarte bine primit de public, dar şi de critici. Regizorul Daniel Sandu, unul dintre tinerii regizori români în plină afirmare, acordă o mare importanţă umorului în filmele sale.
Şi în acest episod #creativ, montajul este aparte: un fragment din interviu a fost realizat în două locuri cu alură cinematografică (deasupra unui platou de filmare şi într-un foişor pitoresc, înconjurat de stuf, din Delta Văcăreşti), iar trecerile de la un spaţiu la celălalt creează un moment viu şi captivant.
M-am bucurat nespus că am reuşit să facem portretul lui Daniel Sandu în emisunea „#creativ”, pentru că, pe lângă traseul său extrem de interesant şi harul lui de a spune poveşti, antrenat cu fiecare scenariu din sutele scrise, am avut şansa unică de a ilustra momentele povestite de el cu fragmente din filmul autobiografic ”Un pas în urma serafimilor”, spunea Claudia Spătărescu despre invitatul său.
***
Tudor Ganea a fost atras din copilărie de artă, în special de literatură, muzică şi desen. La 15 ani lua primul premiu de literatură, la un concurs interliceal din Constanţa. A absolvit facultatea de Arhitectură. La 27 de ani era deja architect senior, iar la 31 de ani era Project Manager într-un birou de arhitectură. În 2016, volumul său de debut, ”Cazemata”, a fost ales spre publicare, dintre sute de manuscrise. A luat premiul „Tânărul prozator al anului 2016”, iar în 2017 a apărut al doilea roman al sau, ”Miere”.
„Interlocutorul meu este genul de artist pur şi simplu talentat. Cred că putea la fel de bine să facă pictură, muzică sau fotografie la cel mai înalt nivel, dacă nu alegea să fie scriitor. Are o uşurinţă extraordinară când vine vorba de exprimare artistică în orice domeniu. Spre exemplu, cântă la chitară electrică foarte bine, dar face şi fotografii excelente, deşi menţionează că cele două sunt doar hobby-uri.”, adaugă Claudia Spătărescu, realizatoarea emisiunii.
La finalul fiecărei ediţii, gazda emisiunii, Claudia Spătărescu Picard, află de la fiecare invitat ce sfat le-ar da tinerilor dornici să facă meseria lor. Ediția #creativ s-a redifuzat duminică, 15 septembrie, de la ora 10:00, pe TVR Cultural.
Realizator: Claudia Spătărescu Picard
*Edițiile s-au difuzat în premieră în noiembrie-decembrie 2017, la TVR 1.
.