loader

Cove, „degustător de lucruri fine” în bucătăria lui Dinescu

RECOMANDARI

Simpaticul actor şi om de televiziune a fost invitatul lui Mircea Dinescu duminica aceasta, la „Politică şi delicateţuri”. Emisiunea s-a difuzat pe 21 mai, de la ora 15.00, la TVR 1 şi TVR+, iar de la 20.00, la TVR HD.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Pentru că nu are invitaţi la masă de ziua Sfinţilor Constantin şi Elena, Gabriel Coveşeanu – alias Cove – a ales să accepte el invitaţia, duminica aceasta, la o masă îmbelşugată, pregătită în bucătăria lui Mircea Dinescu. Dar, pentru că poetul are nevoie şi de ajutor în prepararea delicateţurilor pe care le serveşte, invitatul său nu se dă în lături să pună mâna la treabă. Politică şi delicateţuri poate fi văzută pe 21 mai, de la ora 15.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+, iar la TVR HD, tot duminică, de la 20.00.

(w882) Dinescu si

Cum Cove mărturiseşte însă că nu se pricepe prea bine la gătit, îi rămân rolurile de... „degustător de lucruri fine” şi de „ajutor nespecializat”, la ambele pricepându-se de minune. Astfel, simpaticul invitat gustă cu poftă din jambonul de la Cetate şi din dulceaţa de ardei iute a poetului şi se descurcă bine la tăiatul şi mărunţitul ingredientelor.

(w882) Dinescu si

Dinescu prepară un muşchiuleţ de viţel cu un sos din care nu lipseşte celebrul său vin, iar la felul a doilea, o altă invenţie a sa, o vânătă înfăşată într-o „cămăşuţă” de aluat de clătite şi stropită cu zeamă de portocală.

(w882) vitel

(w882) vanata

De această dată, Constantin Lătăreţu e cel care le descreţeşte frunţile cu muzica sa plină de viaţă, iar musafirul şi gazda pun ţara la cale într-un dialog plin de umor.

(w882) crama

***

Gabriel Coveşeanu s-a născut pe 4 septembrie 1974, la Bucureşti. A absolvit Academia de Teatru şi film din Bucureşti, după care s-a angajat la teatrul Ion Creangă. Actorul Gabriel Coveşeanu a cunoscut celebritatea la începutul anilor 2000, când a fost angajat ca asistent al Andreei Marin, la celebra emisiune Surprize, Surprize, de la TVR. După încheierea contractului, Cove s-a mutat la postul Kanal D şi apoi la ProTV, unde prezintă emisiunea Vorbeşte lumea.

(w882) Dinescu si

***

Din primăvara lui 2014, duminica este, pentru telespectatorii TVR, prilej de întâlnire cu emisiunile pline de savoare marca Mircea Dinescu. Săptămânal, poetul, pamfletarul şi masterchef-ul Dinescu realizează şi moderează Politică şi delicateţuri la TVR 1, TVR HD, TVRi şi online, pe TVR+. Pasionat de arta culinară şi la curent cu dedesubturile jocurilor politice, Mircea Dinescu încearcă să scoată din banalitate ideea de bucătărie românească, asortând-o cu un vin bun şi cu muzică lăutărească veche. Alături de el se află, de fiecare dată, o personalitate din actualitatea românească, o vedetă, un politician, un artist, un filosof sau un medic celebru. Pentru doritori, masterchefi şi gurmanzi, toate reţetele prezentate de Mircea Dinescu se găsesc pe site-ul TVR, în secţiunea dedicată emisiunii, sub titlul „Reţetele lui Dinescu".

 
„Fata cu părul roșu de la Auschwitz”, la Mozaika | VIDEO

Publicarea în limba română a volumului „Fata cu părul roșu de la Auschwitz” reprezintă o contribuție semnificativă la păstrarea memoriei ...

Folosirea dronelor în agricultura românească: O analiză a beneficiilor și provocărilor | VIDEO

Interesul crescând al fermierilor români pentru tehnologia dronelor în agricultură reflectă o schimbare fundamentală în abordarea practicilor ...

Florile și doamnele

Florile și doamnele

publicat: Sâmbătă, 08 Martie 2025

A oferi flori presupune eleganță , finețe și cunoaștere, ținând seama de cultura țării în care sunt dăruite doamnelor flori , de ...