Comedie într-un act, scrisă în anul 1880 și numită simplu de către Caragiale, „farsă”. Acțiunea se petrece într-o odaiţă de mahala bucureşteană, într-o noapte de lăsata secului.
Protagoniştii, conul Leonida, pensionar și fost funcționar în metropolă și soția sa, Eftimţa, o savuroasă pereche conjugală din mica burghezie a marelui oraş, de la 1880.
Cu: Radu Beligan, Draga Olteanu Matei, Magda Catone
Scenografia: Ion Olaru
Regia: Nae Cosmescu
***
La cererea telespectatorilor, reluăm pe TVR 2, de la ora 20.40, piesa Romeo și Julieta din 1978.
Căutând materiale de arhivă pentru a ilustra cât mai bine receptarea românească a piesei, regizorul Andrei Măgălie și realizatorul Lucia Constantinescu au descoperit un fragment de spectacol realizat în anul 1978 de către absolvenţii IATC de atunci. O înregistrare care nu s-a difuzat niciodată şi despre care nici protagoniştii nu mai ştiau că există.
Spectacolul a fost prezentat în 1979 la Festivalul Teatrelor Studenţeşti de la Durham, Marea Britanie, iar regizoarea Cătălina Buzoianu împreună cu actorii au fost acoperiți de laude.
Distribuţia era strălucită: Romeo era jucat de Adrian Pintea, iar Julieta de Mariana Buruiană. Alături de ei: Adriana Trandafir, Mirela Gorea, Răzvan Vasilescu, Dan Nuțu, Florin Călinescu. Muzica a fost compusă în doar câteva zile de cunoscutul compozitor Mircea Florian.
În incheierea anului Shakespeare la TVR (2016), Casa de Producție TVR a realizat o emisiune document. Spectacolul de arhivă recuperat a fost prezentat în premieră la UNATC, acolo unde au fost prezenți o parte dintre actorii din distribuție, care au urmarit cu emoție imaginile de acum 38 de ani. Pe ei, cei de atunci. Din păcate, nu le-au mai putut fi alături Adrian Pintea, Dinu Manolache, Șerban Ionescu.
***
Teatrul Naţional de Televiziune este un proiect Casa de Producţie TVR care se difuzează pe canalele TVR şi online pe TVR+.