loader
Foto

Concert extrordinar susținut de Lilya Zilberstein, în 19 septembrie, la Ateneu

Lilya Zilberstein, una dintre cele mai cunoscute pianiste din lume și președinta juriului Secțiunii de Pian, în cadrul Concursului Internațional „George Enescu”, concertează la Ateneul Român în 19 septembrie, de la ora 19.o0.

 

(w500)

Din program fac parte suita „Valses nobles et sentimentales” - Maurice Ravel, „Quelques Danses op. 26” - Ernest Chausson, „Introduction, variations brillantes et rondeau de chasse op. 202” - Carl Czerny și „13 Preludii, Opus 32” - Serghei Rachmaninov.

Recitalul face parte din programul Concursului Internațional „George Enescu”, ajuns la cea de-a XIX-a ediție.

Lilya Zilberstein este o artistă despre care pianista Martha Argerich, partenera sa pentru concertele duo, spunea, într-un interviu acordat publicației La Repubblica, în 2011, că este „o pianistă fără cusur, cu un mod complet natural de a cânta, pur și simplu de clasă mondială”.

Primul succes internațional al Lilyei Zilberstein, în 1987

Celebra pianistă s-a bucurat pentru prima dată de succesul internațional în 1987, când a câștigat celebrul Concurs Busoni de la Bolzano, Italia. Victoria ei a reprezentat un moment-cheie pe harta muzicii clasice, căci a durat nu mai puțin de cinci ani până când premiul I a fost acordat din nou. Legat de acest succes istoric, însăși Martha Argerich declara, în același interviu, „din fericire, Lilya Zilberstein nu a concurat cu mine la Concursul Busoni din 1957 – asta ar fi fost cu adevărat o situație dificilă pentru mine.”

În 1991, Lilya Zilberstein a debutat cu Orchestra Filarmonicii din Berlin sub conducerea lui Claudio Abbado, fapt ce a stat la baza unei cooperări pe termen lung. Zilberstein a susținut concerte cu multe orchestre internaționale celebre, inclusiv cu Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra Simfonică Ceaikovski din Moscova, London Simphony Orchestra, Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, Orchestra Filarmonicii della Scala din Milano, Sächsische Staatskapelle Dresden și multe altele.

CITIȚI ȘI: MELOMANII POT CUMPĂRA BILETE LA CONCURSUL INTERNAȚIONAL „GEORGE ENESCU” 2024. MAESTRUL CRISTIAN MĂCELARU PROPUNE ȘASE RECITALURI ȘI CINCI CONCERTE SIMFONICE

A contribuit la prima înregistrare completă pe CD a operei lui Chopin

Colaborarea de lungă durată cu marele dirijor Claudio Abbado a fost completată de concerte susținute sub bagheta unor personalități renumite ale artei dirijorale precum Semyon Bychkov, Gustavo Dudamel, Christoph Eschenbach, Vladimir Fedoseyev, Paavo Berglund, Alun Francis, Leopold Hager, Dmitrij Kitajenko, James Levine, Vassily Sinaisky, Michael Tilson Thomas, Jean- Pascal Tortelier, Marcello Viotti sau Antoni Wit.

Lilya Zilberstein a înregistrat opt CD-uri pentru casa de discuri Deutsche Grammophon, inclusiv programe recital, Concertul pentru pian de Grieg (dirijor Paavo Järvi, Orchestra Simfonică din Göteborg) și Concertele pentru pian nr. 2 și nr. 3 de Rahmaninov (dirijor Claudio Abbado, Orchestra Filarmonică din Berlin). Ea a contribuit, de asemenea, la prima înregistrare completă pe CD a operei lui Frédéric Chopin, care a fost lansată de Deutsche Grammophon în 1999. Recent, mai multe CD-uri au fost lansate, inclusiv o înregistrare a sonatei Brahms pentru două piane cu Martha Argerich, realizată la casa de discuri EMI, dar si un album Clementi, Musorgski și Rahmaninov, publicat de Hänssler Classic.

În august 1998 a primit premiul „Accademia Musicale Chigiana” din Siena, Italia. Această distincție a fost acordată, printre alții, lui Gidon Kremer, Anne-Sophie Mutter și Krystian Zimerman.

(w882) Lilya Zilb

Lilya Zilberstein. Sursă foto: Andrej Grilc

Pianista este invitată cu regularitate în marile săli de concert și la cele mai importante festivaluri din Europa, SUA, Canada, Asia, America de Sud și Orientul Mijlociu. În urmă cu câțiva ani, a efectuat ample turnee mondiale ca parteneră de muzică de cameră a lui Maxim Vengerov, iar în 2019 a aniversat 20 de ani de activitate pianistică în duet alături de partenera sa de scenă, Martha Argerich.

Lilya Zilberstein este membră în juriile unor importante concursuri internaționale de pian, dedicându-și o parte substanțială din timp educației tinerilor muzicieni: Zilberstein susține cursuri de măiestrie la Academia Chigiana din Siena (din 2011), dar și la universități din întreaga lume, în timpul călătoriilor sale.

Din 2009 până în 2013, a fost profesoară-invitată la Universitatea de Muzică și Teatru din Hamburg, iar din 2014 este profesoară la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena.

În cadrul celei de-a XIX-a ediții a Concursului Internațional „George Enescu”, Lilya Zilberstein este președinta juriului Secțiunii de Pian.

Concursul Internațional „George Enescu” se desfășoară o dată la doi ani la București sub înaltul patronaj al președintelui României. Organizat de Artexim, Concursul „Enescu” este un proiect cultural finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Culturii.

Logo

 
Creștere fulminantă a cazurilor de tuse convulsivă în România, în 2024. De ce sunt atât de mulți copii afectați și cum poate fi prevenită boala

Cu patru decese la sugari și peste 2.000 de îmbolnăviri până la finalul lunii octombrie, față de 16 cazuri în tot anul 2023, infectările cu tuse ...

Dana Rogoz, întoarcere în timp până la epoca Minisong şi prima apariţie la TVR

Luni, 23 decembrie, de la ora 21:00, în „Reţeaua de Idoli” este invitată o actriţă, regizoare și prezentatoare TV pe care o cunoaşte multă lume. ...

ANGELA GHEORGHIU: „Nu îmi place să fiu ignorantă. Ceea ce înseamnă că ascult tot ceea ce s-a întâmplat până la mine!”

În a doua zi de Crăciun, TVR Cultural vă propune o întâlnire-eveniment cu una dintre cele mai renumite cântărețe de operă din lume – soprana ...