COMUNICAT AL COMISIEI DE ETICĂ ŞI ARBITRAJ PRIVIND PUBLICAREA ÎNREGISTRĂRILOR UNOR CONVORBIRI CU MEMBRI AI CONDUCERII TVR PUBLICATE DE JURNALISTUL DRAGOŞ PĂTRARU

TVR.RO | actualizat: Vineri, 04 Mai 2018

Membrii Comisiei de etică şi arbitraj au luat cunoştinţă de înregistrările publicate pe blogul personal de dl Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii Starea naţiei, în calitate de avertizor public. Conţinutul acestora justifică introducerea subiectului pe ordinea de zi a proximei şedinţe (nu mai devreme de 8 mai, întrucât până la această dată nu poate fi întrunit cvorumul statutar), împreună cu sesizarea privind „presiunile asupra echipei editoriale a emisiunii Starea naţiei”, adresată comisiei de dl Pătraru în data de 26 aprilie.

Pentru a preveni eventualele neînţelegeri sau speculaţii legate de competenţele comisiei într-un caz în care sunt implicate şi persoane din conducerea la vârf a TVR, precizăm că, potrivit articolului 2 din Anexa la Statutul ziaristului din SRTv, membrii Comitetului director sunt asimilaţi categoriei ziariştilor de televiziune, obligaţi să respecte codul deontologic.

Atragem totodată atenţia că, în măsura în care se dovedesc adevărate, anumite aspecte relevate de înregistrările publicate pot intra în categoria faptelor descrise în Regulamentul de organizare şi funcţionare al SRTv ca fiind „abateri deosebit de grave (…) care pot conduce la concedierea/desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatului”: (V.8.5’. b)  “comportamentul defăimător, de umilire, ofensator savârşit prin acţiuni de discriminare, hărţuire şi prin care se încalcă demnitatea personală a altor salariaţi”.

Vă asigurăm că şi de această dată membrii comisiei vor analiza cu atenţie cele două speţe şi se vor pronunţa numai după ce vor solicita poziţiile tuturor părţilor.

Preşedinte Horia Gruşcă