Cine este în top 100 Mari Români

| actualizat:
Mugur_Nedelescu_TVR.jpg
Roxana_Chirita_TVR.jpg
Sebastian_CheluTVR.jpg
Tudor_Chirila_TVR.jpg
Mugur_Nedelescu_TVR.jpg
Roxana_Chirita_TVR.jpg
Sebastian_CheluTVR.jpg
Tudor_Chirila_TVR.jpg

Sâmbătă seară, de la TVR 1, am aflat

Cine este în top 100 Mari Români

Ion Antonescu, Constantin Brâncuşi, Carol I, Nadia Comăneci, Alexandru Ioan Cuza, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu şi Richard Wurmbrand sunt personalităţile din top 10 cei mai mari români. Lista completă a primilor 100 de mari români se găseşte la www.mariromani.ro. Informaţii despre primii 10 mari români – în documentul ataşat.

În perioada 27 mai - 1 iulie au fost exprimate 98.264 de nominalizări, rezultând o listă cu 6.065 de nume. Dintre acestea, 86% sunt propuse de către bărbaţi şi numai 14% sunt făcute de către femei. Din totalul persoanelor nominalizate, 234 sunt personalităţi de cultură, 183 sunt artişti, 150 sunt personalităţi istorice, 134 sunt vedete tv, sportivi sunt 95, oameni politici – 69, personaje fantastice, literare – 20, eroi – 16, oameni de afaceri – 15.

Fără a avea relevanţa şi nici intenţia de a fi un studiu ştiinţific, campania a atras un total de 98.264 de nominalizări valide. Dintre acestea 69% au fost trimise pe www.mariromani.ro, 27% prin SMS, 3% apelând linia verde pusă la dispoziţie, iar 1% prin taloane. De asemenea, cea mai mare parte a nominalizărilor, 37.743, au revenit personalităţilor istorice, 16.177 personalităţilor din cultură, 8.154 sportivilor, 7.300 artiştilor, 5.318 oamenilor de ştiinţă, 3.801 oamenilor de afaceri, 2.125 vedetelor de televiziune, 2.068 oamenilor politici, 453 eroilor, 392 personajelor fantastice, literare şi 14.733 altor categorii.

Dintre cei care şi-au trimis nominalizările pe site-ul campaniei, 73,97% au studii superioare, 21,89% au studii medii, restul studii primare. Cele mai multe nominalizări făcute pe site au fost exprimate de categoriile de vârstă 19-25 (31,24%) şi 26-35 (33,85%). Dintre aceştia, 68,34% sunt bărbaţi şi 31,66% sunt femei.

Pentru primii mari români din listă, anunţaţi într-o ordine aleatorie, urmează să fie realizate pe parcursul verii, 10 filme documentare, câte unul pentru fiecare dintre cei 10 finalişti. În septembrie şi octombrie, pe parcursul a 5 săptămâni, cei 10 competitori vor putea fi susţinuţi de telespectatori în cadrul unor dezbateri transmise în direct de TVR 1. În data de 21 octombrie, Televiziunea Română va transmite în direct spectacolul final al proiectului „Mari Români", show în care va fi desemnat cel mai valoros român al tuturor timpurilor.

Din 9 iulie se dă startul celei de-a doua etape în campania Mari Români. Se vor deschide din nou liniile de votare, telespectatorii putând să voteze pentru unul dintre cei 10 mari români astfel: trimiţând SMS la 1861, valabil în reţelele Orange, Vodafone şi Zapp, pe www.mariromani.ro, apelând numărul de telefon 031.570.1100, cu tarif normal, din reţeaua Romtelecom (care are şi posibilitatea de apelare internaţională), prin taloanele publicate într-un cotidian central.

De luni, 10 iulie, TVR 1 continuă seria de dezbateri sub genericul Despre Mari Români. Nume importante din showbiz, personalităţi ale lumii culturale, artistice şi lideri de opinie „cu greutate" vor veni în fiecare luni seara, de la ora 21.05, pentru a continua discuţiile despre top 100, top 10 mari români.

Prima dezbatere va fi despre „femeile din top 100". Irina Păcurariu le va provoca pe consilierul prezidenţial Mariana Bitang, canotoarea Elisabeta Lipă, Cristina Simion, director general Edipresse, redactorul-şef al revistei Tango Alice Năstase, Aneta Bogdan, managing partner Brandient, Luana Mureşan, redactor-şef al revistei Unica, pe actriţa Oana Ştefănescu şi pe scriitoarea Denisa Comănescu la o discuţie pornind de la femeile prezente în top 100 mari români.

DEPARTAMENTUL COMUNICARE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE