loader

Ceremonie regală la Castelul Peleş după 66 de ani

RECOMANDARI

TVR 1 prezintă, în exclusivitate la Ora Regelui, cele mai importante momente, sâmbătă, 2 martie, ora 13.00

 

În 28 februarie, într-o ceremonie care nu a mai avut loc la Castelul Peleş din 1947, Victor Rebengiuc a primit decoraţia „Nihil Sine Deo” din partea Majestăţii Sale Regele Mihai I, reprezentat de Principesa Margareta. În premieră la Ora Regelui de sâmbătă, 2 martie, Bogdan Şerban Iancu, realizatorul acestei ediţii, vă prezintă ceremonia de la Peleş. Cu acelaşi prilej au fost decorate şi alte personalităţi ale României cu Ordinul de Cavaler al Coroanei României şi cu Decoraţia Regală ,,Nihil Sine Deo”. Momentul a fost urmat de un concert al Corului Regal al Universităţii Naţionale de Muzică.

La Ora Regelui de la TVR 1, un alt subiect este dedicat acţiunilor Fundaţiei Principesa Margareta a României. De peste 6 ani, voluntarii Fundaţiei Principesa Margareta a României sprijină săptămânal zeci de vârstnici singuri, greu deplasabili şi cu dificultăţi materiale. Tinerii, vârstnicii şi întreaga comunitate au de câştigat din această întâlnire unică – viaţa vârstnicilor capătă un nou sens atunci când aceştia nu se mai simt abandonaţi şi izolaţi, iar voluntarii câştigă experienţă, respect şi apreciere, se simt împliniţi alături de noii lor prieteni.

Şi tot la Ora Regelui, Ministrul Economiei şi Industriilor, Varujan Vosganian, face portretul Majestăţii Sale Regele Mihai I într-un interviu realizat de Maria Cristina Ţilică pentru emisiunea Ora Regelui: „Îmi povestea Regele Mihai în aprilie 1990 la Versoix: M-am trezit dintr-o dată că nu mai sunt rege. Am avut o familie, aveam copii, eu nu ştiam să fac altceva pentru că eu am fost crescut şi educat să fiu rege!

 
TVR INFO difuzează „CIRCOM regional workshop. Din nou la Iaşi după 30 de ani”

Teleradio Moldova va redeveni membru al CIRCOM Regional, decizie discutată în şedinţa Comitetului Executiv al CIRCOM, organizată de TVR şi ...

CNA a emis 15 ordine de eliminare a conținutului ilegal de pe marile platforme

Impactul acestor ordine de eliminare se ridică la 25.012.073 de vizualizări ale materialelor audiovizuale eliminate de pe platformele online ...

De peste 35 de ani veghează, de la Paris, asupra moştenirii brâncuşiene. Istoricul de artă Doina Lemny, invitata Loredanei Negrilă, la TVR INFO

O femeie remarcabilă plecată din Iași a cărei modestie se îmbină cu măreția. E istoric de artă, fost curator-şef la Atelierul Brâncuşi din cadrul ...