Ori de câte ori te vei vedea în situația de a alege sistemul de încălzire care să îți asigure atât de necesarul confort termic în sezonul rece, cel mai probabil că alegerea finală o vei face între centralele pe lemne și cele pe peleți.
Combustibilul solid este foarte popular în România, iar asta nu doar din cauza lipsei posibilității de racordare la rețeaua de gaze, situație pe care o întâlnim în multe dintre localitățile din România, ci și datorită numeroaselor avantaje pe care acest tip de combustibil le garantează. Așa se explică faptul că este preferat combustibilul solid chiar și atunci când este disponibilă o rețea de gaze naturale.
Cu toate acestea, ambele tipuri de sisteme de încălzire prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, iar acestea pot fi descoperite în rândurile imediat următoare!
· Centralele pe lemne – avantaje și dezavantaje
Atât timp cât vei alege să folosești centrale pe lemne cu ardere tip lumanare, vei avea parte de numeroase avantaje greu de ignorat.
În primul rând, trebuie să evidențiem costul redus al combustibilului. Lemnul brut este mai ieftin decât peleții, iar dacă ai propria sursă de lemn de foc, atunci costurile sunt chiar și mai mici.
Mai mult decât atât, lemnul de foc este ușor de găsit, mai ales dacă locuiești într-o zonă rurală.
Nu este ușor de ignorat nici faptul că majoritatea centralelor pe lemne, inclusiv cele de la Liepsnele, centrale foarte apreciate pentru calitatea lor înaltă, sunt mai ieftine decât centralele pe peleți.
De asemenea, ne dorim să evidențiem și faptul că utilizarea lemnului de foc pentru încălzire oferă independență, iar asta deoarece nu vei depinde de furnizori specifici, așa că autonomia de care vei avea parte este un avantaj notabil.
Există însă și anumite dezavantaje pe care nu avem voie să le ignorăm. Mai precis, este vorba despre munca manuală intensă pe care trebuie să o depui pentru pregătirea lemnului, fiind necesare lucrări precum tăierea, stocarea și alimentarea în centrală.
Randamentul lemnului este mai mic decât cel al peleților, iar impactul asupra mediului poate fi mai mare. Vei avea nevoie și de spațiu pentru depozitarea lemnului de foc, ceea ce poate fi un dezavantaj atât timp cât nu ai suficient spațiu la dispoziție.
· Avantajele și dezavantajele centralelor pe peleți
Acum că ai descoperit care sunt avantajele și dezavantajele oferite de centralele pe lemne, probabil că te întrebi care sunt motivele pentru care merită să folosești o centrala pe peleti, așa că vei descoperi argumentele în rândurile imediat următoare.
După cum bine precizam anterior, peleții oferă un nivel înalt de eficiență, iar asta este posibil mai ales datorită conținutului redus de umiditate. Arderea va fi eficientă și curată dacă vei folosi un astfel de sistem de încălzire.
Centralele pe peleți încântă și la capitolul confort, iar asta datorită posibilității de a utiliza un sistem automat de alimentare și control. Nefiind necesară intervenția manuală la fel de des precum în cazul centralelor pe lemne, multe persoane care țin la confort aleg să folosească o centrală pe peleți. Dacă vei alege să faci la fel, îți recomandăm centralele Kenda!
Impactul ecologic redus este, la rândul său, un alt avantaj notabil, pe care nu avem voie să îl ignorăm! Fiind realizați din resturi lemnoase reciclate, arderea peleților generează un nivel redus de emisii.
Nu puține sunt persoanele care apreciază și posibilitatea de depozitare compactă a peleților, iar asta deoarece acest tip de combustibil nu necesită un spațiu de depozitare la fel de mare precum lemnul.
Desigur, centralele pe peleți nu sunt perfecte ci prezintă, la rândul lor, anumite dezavantaje pe care trebuie să le ai în vedere înainte de a lua o decizie finală.
De exemplu, prețul peleților este mai mare decât al lemnului de foc. Mai mult decât atât, investiția inițială va fi mai mare și totodată vei depinde de anumiți furnizori pentru a cumpăra combustibilul necesar pentru încălzire.
În final, trebuie să știi că alegerea perfectă nu există! Fiecare persoană are atât propriile nevoi cât și propriile preferințe, așa că aceste aspecte sunt prioritare atunci când vei face o alegere. Atât timp cât vei ține cont de această regulă simplă, dar foarte practică, cel mai probabil că nu te va dezamăgi alegerea pe care o vei face!
Sursa foto: centrale-lemne-liepsnele.ro