CELULA POETULUI DISPĂRUT, de Iosif Naghiu
În distribuție: Mircea Diaconu, Valentin Teodosiu, Mircea Rusu, Ilinca Goia, Ion Haiduc, Constantin Cotimanis, Daniel Tomescu, Călin Ruxandu, Liviu Andrei Pojoni
„Celula poetului dispărut” este deopotrivă o tragedie, în măsura în care oglindeşte cruda realitate, şi o farsă, în măsura în care realitatea frizează ridicolul. Consecvent discursului poetic de tip ionescian, Iosif Naghiu se prevalează de resursele umorului negru, inserându-l în textura cvasi modernă a motivului lumii pe dos care seamănă până la identificare cu cea pe faţă.
Victima de ieri - poetul în detenţie - a devenit eroul disidenţei, anihilat de sintagmele noului limbaj de lemn şi practicile tranziției, care dinamitează întreaga societate. Călăul, metamorfozat în gardă la închisoare, sustine bişniţarii cu dare de mână şi businessmenii în refacere. În discursul său regizorul Silviu Jicman a inserat secvenţe documentare, din realitatea anilor 90, și cadre exterioare atent decupate. Mircea Diaconu excelează prin personajul intelectualului marginalizat. În întregul univers concentraţionar sunt aduşi să evolueze numerosi pioni ai societăţii cinic reconsolidate.
Echipa artistică:
imaginea și camera: Nicolae Niță/ costumele: Eva Szantai/ decorurile: Virgil Popa/ montajul: Daniel Niță, Constantin Marciuc
Echipa tehnică:
directorul filmului: Viorel Suciu/ tâmplărie: Lucian Georgescu/ tapițerie: Gheorghe Ponoavă/ recuzită: Petru Călin/ mașinist: Bogdan Zoană/ travelling: Gheorghe Roșculeț/ pictură: Dan Zaica, Vasile Pană, Alexandru Popescu/ costumieră: Liliana Cristian/ machiaj: Beatrice Văduva/ asistent imagine: Liviu Andrei Pojoni/ sunet: Cristian Pavel, Dan Marinescu/ procesare sunet: Dan Banu, Florin Tăbăcaru/ editori imagine: Eduard Gheorghiu, Simona Galbură, Oana Crengăniș, Dragoș Smărăndescu/ asistent de regie: Roxana Istrate/ redactor: Michaela Macovei/ ilustrația muzicală: Lidia Danciu/ regia: Silviu Jicman
Spectacolul va fi difuzat și pe TVR Internațional și pe TVR Moldova, tot duminică, 19 decembrie, la ora 23:00
***
Duminică, 19 decembrie, ora 21:31, pe TVR3 – Portret IN MEMORIAM Constantin Rauțchi.
Realizator: Daniela Ciolan
Constantin Rauțchi s-a născut în 22 mai 1934, în București.
A studiat la Liceul industrial „Polizu” și la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. În 1956, împreună cu Amza Pellea și Dinu Cernescu, a fost arestat de autoritățile comuniste, fiind totuși, cu toții, eliberați după scurt timp.
Debutează la Teatrul Național din Craiova, făcând parte din generația de aur a teatrului românesc, promoția 1956. E remarcat pentru roluri precum: Bartolo în Bărbierul din Sevilla de Pierre Beaumarchais, valetul Lane din Bunbury sau Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde, Pleșoianu din Ultima generație de Vasile Nițulescu, marinarul răgușit din Tragedia optimistă a lui Vsevolod Vișnevski, Fortunato din Gâlcevile din Chioggia de Carlo Goldoni și actorul din Hamlet de William Shakespeare.
Își continuă cariera la Teatrul Național din București, unde este coleg și prieten cu Gheorghe Cozorici. Printre rolurile sale memorabile se numără Azdak din Cercul de cretă caucazian de Bertold Brecht, Șbilț în Patima roșie de Mihail Sorbul, negrul din Oameni și șoareci de John Steinbeck (regia: Alexandru Finți), bufonul din Regele Lear de William Shakespeare (regia: Radu Penciulescu) sau Hagi Tudose din piesa omonimă a lui Barbu Delavrancea.
A avut un rol principal în producția de teatru TV a romanului Oameni sărmani de Fiodor Dostoievski, având-o ca parteneră de scenă pe Leopoldina Bălănuță. Rolurile din film au fost secundare, dar Rauțchi le-a transformat, potrivit criticului Victor Parhon, în „mici bijuterii, căpătând, prin forța expresivității sale, nu o pregnanță deosebită, ci una de neuitat”. Dintre acestea, putem enumara titluri ca Neamul Șoimăreștilor, Răscoala, Brigada Diverse intră în acțiune sau Prin cenușa imperiului.
A murit în 17 noiembrie 1984, la vârsta de 50 de ani.
***
Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR
*Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră