„Există cicluri istorice și cred că revenim la o idee pe care am mai anunțat-o: secolul XX, din păcate, nu s-a terminat.Trăim în continuare în paradigma secolului XX, din punct de vedere istoric, și lucrul acesta se întrevede, în momentul de față, în toată lumea occidentală. Senzația mea este că parcă am fi din nou în anii ‘30”, spune prof. univ. dr. Daniel Șandru, politolog și președinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER), într-un interviu pentru tvr.ro, vorbind despre ascensiunea populismului și rezultatul primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.
Politologul Daniel Șandru mai arată, în interviul pentru tvr.ro, că un lider populist se revendică întotdeauna de la popor (orice face este în numele poporului) și întotdeauna cere „un surplus de democrație”, susținând că nu are nevoie de partide politice pentru a guverna. Totuși, atrage atenția Șandru, nu poți vorbi despre democrație în lipsa formațiunilor politice, iar a susține că „majoritatea are întotdeauna dreptate” duce, mai degrabă, spre o tiranie a majorității.
„Democrația înseamnă o formă de consens între aspirațiile unei majorități și respectarea drepturilor și punctelor de vedere pe care pe care le emană și minoritățile, ori lucrul acesta niciodată nu va fi acceptat de liderii populiști, mai ales cei care provin din zona extremismului de dreapta. Pentru că modul în care înțelege domnul Georgescu, spre exemplu, ideea de «cetățean» este modul în care o înțelegeau și legionarii: cetățean este doar cel care are etnia română și religia ortodoxă”, arată președintele IICCMER.
În interviul pentru tvr.ro, Daniel Șandru trece în revistă și cele patru complexe mitologice enunțate de Raoul Girardet, pe care le putem identifica și în aparițiile și discursurile publice ale lui Călin Georgescu: complexul mitologic al strămoșului (dacopatia și primatul limbii române), complexul cetății asediate (România este atacată din toate părțile, de forțele „neomarxiste”, „LGBT”, „sexomarxiste”, „globaliste”), complexul unității ( „noi”, „adevărații” români, trebuie să apărăm țara de „ei”) și complexul salvatorului (în care se întruchipează Călin Georgescu).
Deficitul de tradiție democratică - de la momentul în care România există ca stat în forma actuală, a fost mai mult sub formule autoritare sau comunism decât sub o formă de democrație, cultura paternalistă a liderului autoritar care vine să rezolve problemele, existența unor nostalgici după comunism - cei care nu s-au adaptat tranziției și economiei de piață - și carențele educaționale, peste care s-au suprapus mai multe crize, între care cele mai recente, criza pandemică și criza războiului din Ucraina, au dus la susținerea tot mai mare de care se bucură populiștii.
„Un astfel de succes nu s-ar fi putut întâmpla, dacă lucrurile astea nu ar fi fost create strop cu strop, în diferite zone unde se manifestă acest tip de discurs, cu un aer misticoid, care e mai curând ortodoxist decât ortodox, din punct de vedere al creștinismului ortodox, etnicist, anti-minorități și chiar antisemit, pentru că domnul Georgescu a avut și astfel de declarații”, reține Daniel Șandru.
Politologul Daniel Șandru, profesor universitar doctor la Facultatea de Științe Politice și Administrative din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași și președintele IICCMER. Sursă imagine: Facebook IICCMER
Discursul lui C. Georgescu mizează pe iraționalitate și a creat adepți fanatici
TVR: ICCMER a atras atenția, la începutul săptămânii (25 noiembrie), asupra discursului izolaționist pe care îl are Călin Georgescu și a vorbit în acel comunicat despre predarea istoriei fără triumfalisme și a pledat pentru conlucrarea dintre partidele democratice din România și societatea civilă, pentru ca România să nu revină la totalitarism. De ce a simțit institutul nevoia unui astfel de poziții și care sunt pericolele pe care o parte a populației pare să nu le înțeleagă?
Prof. univ. dr. Daniel Șandru: Rațiunea pentru care am luat poziție publică prin comunicatul pe care l-am transmis către presă, la scurt timp după aflarea rezultatelor din primul tur, a fost dată în mod evident, pe de o parte, despre faptul că la nivelul institutului, care anul viitor va împlini 20 de ani de existență, se cunosc deja foarte bine și sunt documentate foarte bine în arhive mecanismele sistemelor autoritare și totalitare care au funcționat în România, în special al celui comunist, desigur, dar când analizezi, spre exemplu, evoluția Partidului Comunist în ilegalitate, deci în perioada interbelică, automat înțelegi și mecanismele care au determinat apariția autoritarismului o dată cu dictatura regală a lui Carol al II-lea, cu statul național legionar și ajungând până la dictatura militară a mareșalului Antonescu.
_____
„Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) își exprimă îngrijorarea față de ascensiunea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România a unui candidat populist, care fragilizează poziția democratică a țării”, se arată în comunicatul institutului, difuzat în 25 noiembrie.
În comunicatul citat, Daniel Șandru arăta: „Călin Georgescu are un discurs izolaționist, care înseamnă închiderea granițelor și reintrarea noastră în sfera de influență a Rusiei, a lumii nedemocratice, în general. Acest tip de discurs populist introduce niște fracturi la nivelul mentalului social, o graniță între «cei buni» și «cei răi».
Semințele acestui tip de discurs au fost sădite imediat după 1990, când am avut valuri de populism care se alimentau din nostalgia național-comunistă, care, la rândul ei, prelua un discurs vehiculat în perioada interbelică de către fasciștii români, de către legionari și de către o parte, cel puțin, din mediul intelectual, religios și social. Acest discurs a ajuns, iată, în straturile profunde ale societății. Este greșit să ne lăsăm seduși de mesianismul unui salvator care e prezent mereu în cultura politică din România, fie că vorbim de Corneliu Zelea Codreanu, fie că vorbim de Ion Antonescu sau de Nicolae Ceaușescu; trebuie să ne gândim cu mare atenție la viitorul tinerei generații, la viitorul copiilor noștri, atunci când ne lăsăm seduși de un discurs care nu e în niciun caz unul patriotic, ci de tip tribal, specific naționalismului extremist”.
______
Avem o cunoaștere de profunzime, pe de-o parte, care ne-a permis să formulăm acele idei, tocmai pentru că (IICCMER, n.r.) rămâne fidel misiunii pe care am asumat-o: nu doar de a înțelege mecanismele sistemului totalitar comunist, ci și de a avertiza în permanență cu privire la faptul că istoria riscă să se repete. Există cicluri istorice și cred că revenim la o idee pe care am mai anunțat-o : secolul XX, din păcate, nu s-a terminat, pentru că trăim în continuare în paradigma secolului XX din punct de vedere istoric și lucrul acesta se întrevede, în momentul de față, în toată lumea occidentală. Senzația mea, v-am mai spus-o, este că parcă am fi din nou în anii ‘30. Din nou, cuvintele rostite de politicieni, rostite în general în spațiul public, în anumite sfere societale, care merg de la straturile profunde până la cele care au impact social, bunăoară, cum ar fi, nu știu, anumiți intelectuali, anumiți purtători de simboluri, așa cum sunt în spațiul Academiei Române, din păcate, în spațiul Biserici Ortodoxe Române, din păcate.
Toate acestea creionează așadar, un spațiu public în care cuvintele construiesc răul politic, un rău politic care e foarte similar - dacă e să privim înapoi în istoria recentă a României de acum 100 de ani - cu ceea ce s-a întâmplat atunci: a început cu discursuri, cu instrumentalizarea politică a unor așa-numite valori pe care le considerăm specifice pentru o națiune, prin suprapunerea ideii de cetățenie cu cea de etnicitate, prin neînțelegerea faptului că patriotismul lucid este cel care trebuie contrapus naționalismului extremist și, printr-o proastă funcționare a mecanismelor democrației, în sensul în care, așa cum s-a întâmplat, iată, cu Republica de la Weimer, nu, în anii ‘30, nu suntem capabili să remarcăm că a fi toleranți cu intoleranța la adresa democrației e totuna cu naționalismul extremist. Asta a fost în ceea ce privește rațiunea care a determinat poziționarea institutului.
Pe de altă parte, ca să revin la partea a doua a întrebării dumneavoastră, sigur că trebuie să încercăm să ne explicăm, dincolo de efectul pe care-l vedem și care, dintr-o anumită perspectivă, era previzibil, nu neapărat cu nume și prenume, dar era previzibil, încă din anii 2012-2013, când au apărut în România primele studii legate de evoluția populismului în spațiul occidental, că va exista la un moment dat o grupare politică sau un lider de factură populistă, care va reuși să aglutineze toate frustările din societate. Sigur că nimeni n-a prevăzut venirea aceasta pe turnantă, pe ultima sută de metri, a lui Călin Georgescu, care, nu, a depășit toți candidații și a ajuns pe locul întâi în primul tur al prezidențialelor. Totuși, erau semnale, cred, care arătau că acest discurs populist este în creștere. Nu e o noutate.
Sigur că noi, din ‘90 până încoace, am văzut variate forme ale naționalismului extremist cu dozaj populist, de la Gheorghe Funar, Corneliu Vadim Tudor, ajungând, după anii 2010-2012, 2014 la George Becali, la Dan Diaconescu, la, într-o anumită fază, Marian Munteanu ș.a.m.d. Era cam același tip de discurs promovat, doar că probabil lucrurile nu ajunseseră așa de tensionate, pentru că nu existase o criză prin care societatea să treacă, sau un cumul de crize, odată cu apariția crizei pandemice și a tensiunilor sociale care au apărut atunci. Sigur, o situație neprevăzută, o situație în care nu doar în România și în foarte multe alte state, unele cu democrație consolidată, comunicarea dintre autorități și populație a fost deficitară, peste asta s-a suprapus criza războiului din Ucraina. În perioada de criză, populismul e în creștere, adică peste acea oală sub presiune care mai permitea defularea unor frustrări sociale a fost pus un capac prin care nu mai putea ieși nimic. Și normal că se ajunge, la un moment dat, la o implozie sub aspect social, care, iată, acum a fost catalizată prin votul surprinzător pentru Călin Georgescu și pentru partidele de factură populistă. Asta e situația în care ne aflăm.
Dar, repet, dincolo de a încerca să explicităm ceea ce e un efect, trebuie să încercăm să înțelegem cauze. Cauzele, sigur că sunt multiple. Pe de o parte, repet, e deficitul de tradiție democratică pe care România îl are. Dacă stăm să calculăm, din cei 106 ani de când România există ca stat în forma actuală, după Marea Unire la 1918, bine, trecând peste ce s-a întâmplat în ’40, ca stat modern, vom vedea că matematic ne-am aflat mai mult timp ca societate sub formule autoritare sau socialism-totalitarism decât ne-am aflat ca societate situată în proces de democratizare sau care a devenit, așa cum puteam considera până la aceste alegeri, o democrație funcțională în perioada postcomunistă.
Avem aceste deficite. Așadar, și această lipsă a unei tradiții democratice, pe de altă parte, o cultură politică paternalistă, modelul tatălui autoritar care vine și rezolvă toate problemele, pentru că e foarte complicat ca, după atâtea atâtea decenii de autoritarism, respectiv totalitarism, să ai o cultură civică democraticp și participativă, care sigur că a crescut în cei 35 de ani de democratizare postcomunistă, dar nu a reușit să înlăture, la nivelul stratului profund al societății, cultura paternalistă, care rămâne încă prezentă.
Apoi, nu e de dat la o parte nici frustrarea față de clasa politică. Într-adevăr, marile scandaluri de corupție, ignorarea nevoilor cetățenilor, aroganța anumitor lideri de pe întreg eșicherul politic - toate astea, în timp, s-au sedimentat și au creat o nouă alveolă de frustrare.
În ultimul rând - foarte important - trebuie să înțelegem că în cei 35 de ani parcurși pe drumul spre democratizare, până la momentul în care am ajuns să avem o țară care se află în cel mai bun moment al existenței sale ca stat modern, există oameni care nu s-au adaptat, există așa-numiții „perdanți ai tranziției”, care n-au reușit să se adapteze, n-au reușit să resimtă bunăstarea pe care marea majoritate a populației cred că o resimte, totuși. A fost un șoc pentru ei. Șocul ăsta s-a transmis generațional către copiii sau părinții sau nepoții lor și iată că, până la urmă, repet, a fost catalizat în zona asta a votului pentru candidatul populist și pentru partidele de factură populistă.
Sigur că un alt factor poate avea legătură cu anumite carențe educaționale care există. Dacă ne uităm pe harta votului, majoritatea voturilor pentru Călin Georgescu s-a întâmplat în orașele mici și mijlocii, e un reproș pe care mi-l fac și mie, în calitate de reprezentant al unui institut de investigare a comunismului, totuși, de doar doi ani și jumătate, că nu am reușit să ajungem cu mesajul nostru, care să se situeze împotriva provocărilor aduse de nostalgia după comunism în aceste zone sociale, în urbanul mic și mijlociu, nu mai spun de mediul rural. Totuși, suntem nișați, suntem și puțini și nu am putut contura programe educaționale care să ne permită să ajungem în aceste zone. Sigur că am ținut conferințe în orașele universitare, sigur că am avut publicate foarte multe cărți încheiate din punct de vedere academic la toți nasturii, care să explice de ce a fost posibil comunismul, care au fost crimele sale și, de asemenea, abuzurile acestuia. Sigur că am făcut investigații care au dus în cele din urmă la două condamnări și sperăm ca și pe situația căminelor-spital din anii ‘80 să mai avem niște procese în instanță, care să îi vizeze pe cei care au comis crime și abuzuri în comunism. Dar lucrurile astea nu au ajuns la nivelul publicului larg, la nivelul populației obișnuite.
Și, atunci, sigur că tipul acesta de discurs este seducător, pentru că el, practic, cumulează tot ceea ce se regăsește sub forma celor patru mari complexe mitologice, de care vorbea politologul francez Raoul Girardet.
Avem complexul mitologic al strămoșului, vârsta de aur, și vedeți aceste raportări dacopate pe care le face domnul Georgescu, dar și ceilalți auto-intitulați suveraniști. Avem un al doilea mare complex, al cetății asediate – România este atacată de peste tot, trebuie să fim apărătorii patriei în fața globalismului, în fața neomarxismului, în fața sexomarxismului, în fața LGBT-ismului ș.a.m.d. Un al treilea mare complex mitologic e, evident, cel al unității. Trebuie să ne unim noi, „românii adevărați”, pentru a-i respinge pe ei, cei „răi”. Deci, apare trasarea acestei frontiere ontologice, cum o numea Ernesto Laclau, între „noi” – „cei buni”, noi - „cei care avem acces la adevăr”, noi – „cei care suntem uniți”, noi – „cei care ne raportăm în permanență la strămoși, la tradiție și la vârsta de aur pe care această țară a avut-o”, și ei, cei răi, care sunt fie trădători, fie globaliști, fie sexomarxiști, fie capitaliști ș.a.m.d.
Și, în fine, ceea ce se vede cu precădere în cazul domnului Georgescu, este al patrulea mare complex mitologic, cel al salvatorului: acest mesianism pe care îl joacă propagandistic domnul Georgescu în prezent s-a mai văzut și în trecut – la Corneliu Zelea Codreanu, s-a văzut și la Antonescu, s-a văzut chiar și la Ion Iliescu, președintele „pentru liniștea noastră” în anii ‘90, nu? S-a văzut foarte bine promovat de lideri populiști pe care i-am avut în cei 35 de ani, de la Becali până la Vadim și până la Dan Diaconescu. Aici, practic, avem o sumă (un summum) a acestor complexe mitologice, care sunt de natură să creeze ceea ce filosoful Eric Hoffer numea „adepții fanatici”. Văzând ce s-a întâmplat în ultimele cinci zile, e foarte dificil să deconstruiești tipul de discurs al lui Călin Georgescu trimițându-l în ridicol. Sigur că vine din zona ridicolului, să spui că apa „nu e H2O, ci e informație” și toate celelalte elucubrații pe care le-a spus mai demult sau mai curând.
La nivelul nucleului dur al celor care l-au votat nu se va schimba nimic, pentru că el vine cu un tip de discurs care mizează mai curând pe iraționalitate. Și aici vreau să explic. Se pare că cei mai mulți dintre votanții lui Călin Georgescu, pe analizele pe care le-am văzut eu, sunt tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani, mai puțin educați, din orașele mici și mijlocii. Criza pandemică a adus, din cauza conspiraționiștilor existenți peste tot, pe întregul glob, la renunțarea la o diferență care era foarte clară: aceea dintre adevărul științific și adevărul revelat, acela dintre știință și credință. Ori, dacă analizăm discursul lui Călin Georgescu, vedem foarte clar că se dă o aură de stiințificitate, de certitudine științifică, unor lucruri care sunt complet iraționale: cu extraterești, cu tuneluri din Bucegi, cu tot ce vreți dumneavoastră, ce a mai conturat el discursiv.
Discursul acesta – și deja mi se pare grav, că revin la segmentele de public cărora li s-a adresat și pe care le-a transformat în adepți fanatici - se adresează unor oameni care nu fac diferența între ceea ce este știință și ceea ce nu este știință, pentru că nu sunt educați, pentru că există o gravă carență în sistem educațional din România, pentru că atunci când profesorii de religie din școli sunt și preoți, avem iarăși o mare problemă. În România, eu cred că ar trebui să se predea istoria religiilor, nu o anumită religie. Sigur, asta este o discuție care ține și de modul în care s-a făcut secularizarea statului român și nu vreau să insist.
Ce vreau să spun este următorul lucru: dincolo de toate zonele astea foarte obscure din partea cărora a primit sprijin Călin Georgescu - că ne referim la rezerviști, că ne referim la servicii din armată, că ne referim la foști ofițeri de Securitate din anii '80, lucrurile astea se vor demantela, vor fi relevate public, ce pot eu să observ însă este că a avut un sprijin foarte puternic - și asta e și explicabil în perspectiva acelei lipse de diferențiere dintre credință și știință, despre care aminteam, din partea aripii filetiste a preoților ortodocși și, de asemenea, ajungând până la oameni din Biserica Ortodoxă Română, care au o poziție instituțională importantă, de la Teodosie de la Constanța, la Irineu de la Alba Iulia.
Ori asta e o aripă care comite această erezie pe care specialiștii teologi o numesc „filetism”, adică a suprapune ortodoxia, care are o valență universală, peste națiune și peste etnicitate. Și doi, din partea unor zone ale Academiei Române, cel mai înalt for de cultură și știință al țării.
Citiți mai multe aici: Banalizarea discursului fascist în România. Interviu cu cercetătoarea Adina Marincea, care studiază extremismul românesc din prezent
Haideți să vedem, că lângă domnul Georgescu, în mai multe rânduri, s-a aflat, de exemplu, academicianul Ilie Bădescu, care a legitimat tipul acesta de discurs, nu mai spunem ce scrie domnul Bădescu, care seconsideră sociolog. I-a venit sprijin din toate părțile, să spunem așa, pentru că sunt oameni care au promovat ei înșiși acest tip de discurs.
Acestea ar fi, din punctul meu de vedere, la o analiză inițială, reperele a ceea ce înseamnă Călin Georgescu ca personaj, ca soldat politic, adepții săi și pericolele pe care populismul de factura aceasta le aduce la adresa democrației, lucru pe care îl vedem astăzi, 29 noiembrie 2024.
Nu există democrație fără partide politice. Toți liderii populiști se revendică de la popor și toți cer „un surplus de democrație”
TVR: Apropo de votanții săi, aceștia își justifică votul și prin faptul că nu mai vor să aleagă partide politice, iar Călin Georgescu a spus în mai multe rânduri că el nu candidează politic, ci că el este parte a unei mișcări, iar că partidul său este poporul român. Cum cum interpretați dumneavoastră acest tip de afirmații? Adică, într-o democrație, nu mai e nevoie de partide?
Prof. univ. dr. Daniel Șandru: Ideea e foarte simplă. Partidele sunt instituții fundamentale pentru existența unei democrații. Nicăieri în lumea modernă nu poate exista o democrație autentică, o democrație funcțională, ba chiar o democrație consolidată, în absența unor partide politice. Pentru că sunt instituții ale democrației, la fel cum e Parlamentul, la fel cum e Guvernul, la fel cum e Președinția sau, în cazul democrațiilor monarhice, Casa Regală. Nu poate exista democrație fără partide politice. Că aceste partide politice funcționează mai bine sau mai rău, din punctul de vedere al selecției cadrelor, al promovării liderilor, e o altă discuție, dar certamente, din punctul meu de vedere și ca politolog, de data asta, democrația în absența partidelor este imposibilă pentru lumea modernă. Acum, revenind la ideea că „singurul meu partid este poporul român”, pe care și eu am auzit-o rostită de domnul Georgescu, toți liderii populiști se revendică de la popor, un popor in abstracto.
Poporul poate fi analizat cantitativ, dacă ne raportăm la numărul de cetățeni cu drept de vot sau, mergând mai sus, la numărul tuturor celor care formează, în calitate de cetățeni, o națiune, dar în discursurile liderilor populiști, el este folosit în abstract, tocmai pentru că populiștii tind să generalizeze.
Având două milioane de voturi în spate, ca urmare a primului tur de scrutin, domnul Georgescu își permite aroganța de a spune că reprezintă întreg poporul, ceea ce, evident, este fals, la o analiză cantitativă. Un alt lucru pe care trebuie să-l aducem în atenție: în numele acestui popor, de la care se revendică și prin care încearcă să se legitimeze, populiștii cer în permanență un surplus de democrație. Adică ei spun: „vom fi mai democratici, n-avem nevoie de partide, ne trebuie democrație participativă”.
Acum, e o chestiune de rafinament în teoria democratică să înțelegi ce înseamnă democrația participativă și dacă ea ar putea funcționa într-o societate modernă.
Singura formă pe care democrația modernă o recunoaște sau o păstrează ca fiind democrație participativă este instituția referendară, dar - atenție – referendumurile sunt, așa cum spune și politologul american Robert Dahl, instrumente pe care și le permit țările mici și foarte bogate. Elveția, de exemplu, utilizează destul de des referendumuri. Instituția referendară poate fi utilizată frecvent pe chestiuni de maximă importanță. Și lucrurile astea s-au văzut în mandatul președintelui Băsescu, pot slăbi democrația.
Mai spun un lucru: democrația nu poate fi înțeleasă exclusiv cantitativ. Când spui că, spre exemplu, majoritatea are întotdeauna dreptate, că ăsta e un principiu fundamental al democrației, orice politolog sau orice teoretician al democrației vine și vă spune că lucrul ăsta e fals.
Într-adevăr, votul și majoritățile reprezintă condiții necesare pentru funcționarea unei democrații, dar niciodată suficiente. Această abordare cantitativistă a democrației trebuie dublată de una de natură calitativă. Democrația, la rândul lor, diferențiază între ele. Ori, când vine cu discursul cu poporul pe care l-ar reprezenta, și în numele căruia poate să facă orice, ajungând până la dispariția partidelor, deja se trece linia foarte fină dintre ceea ce în teoria democratică se numește „principiul majorității” și „tirania majorității”. Pentru că John Stuart Mill, un gânditor liberal, spune – și citez cu aproximație: chiar și atunci când un singur om ar fi de o anumită părere și întreaga omenire, deci majoritatea, da, ar fi de părerea contrar opusă, acel singur om ar fi la fel de îndreptățit ca întreaga omenire, să-și susțină propria opinie.
Democrația înseamnă, practic, o formă de consens între aspirațiile unei majorități și respectarea drepturilor și punctelor de vedere pe care pe care le emană și minoritățile, ori lucrul acesta niciodată nu va fi acceptat de liderii populiști, mai ales cei care provin din zona extremismului de dreapta.
Pentru că modul în care înțelege, spre exemplu, ideea de „cetățean” domnul Georgescu este modul în care înțelegeau și legionarii: cetățean este doar cel care are etnie română.
TVR: Și religie ortodoxă.
Prof. univ. dr. Daniel Șandru: Și religie ortodoxă. Da, cum făcea Nae Ionescu diferența dintre „bun român” – catolicii sau greco-catolicii, spunea el, pot fi, sigur, buni români, dar niciodată români adevărați. Deci diferența dintre „buni români” și „români”: românul este ortodox și automat are etnia foarte curată; deci, această puritate etnică. Ori lucrurile astea, gândiți-vă că au fost impregnate în mentalul nostru colectiv și prin sistemul de educație, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după Unirea Principatelor, trecând de Marea Unire și ajungând până la național-comunismul lui Ceaușescu. Un politician populist precum Călin Georgescu poate avea success peste noapte, așa cum, s-a întâmplat, dar nu e un succes colosal, dacă ne uităm pe cifre, dar suficient cât să pună între paranteze democrația, dacă democrația nu are anticorpi instituționali.
Un astfel de succes nu s-ar fi putut întâmpla, dacă lucrurile astea nu ar fi fost create strop cu strop, în diferite zone unde se manifestă acest tip de discurs, cu un aer misticoid, care e mai curând ortodoxist decât ortodox, din punct de vedere al creștinismului ortodox, etnicist, anti-minorități și chiar antisemit, pentru că domnul Georgescu a avut și astfel de declarații.
Toate astea au fost clădite în timp. Există un fir roșu, pe care îl putem observa începând din 1881, când apar primele teorii eugenice și rasiste în România și care sunt o modă în toată Europa, dar și în America de Nord. Sigur că românii au avut niște inovații și din acest punct de vedere. Până în 1941, când, așa cum spune istoricul Marius Turda de la Oxford, România devine stat biopolitic și rasist, în 1941. Acest fir e întrerupt, într-o anumită formă, în sensul în care teoreticienii rasiști occidentali sunt înlocuiți cu teoreticienii eugeniști sovietici, însă renaște sub Nicolae Ceaușescu, în forma național-comunismului.
Acest tip de discurs – cu protocronismul, cu dacii, cu serbarea a 2.500 ani de la fondarea statului național dac, o abnormitate; ideile de „națiune” și „stat național” apar undeva după 1780. Dar, repet, în creuzetul ăsta care dă naștere acestui mix ideatic, nu mai ai repere, pentru că tu, ca om rațional, dacă îl privești pe Georgescu pățești cum a pățit Mihai Tatulici, rămâi tablou, iar dacă ești adept fanatic nu ai reperele încât să-ți dai seama dacă acest om spune adevărul sau nu, nici nu te interesează lucrul ăsta. Pur și simplu, îi sorbi cuvintele și reacționezi în consecință.
_____
După anunțarea rezultatelor primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, numeroase organizații de drepturile omului au atras atenția că „în dezbaterile electorale din acest an, am înregistrat o creștere a atacurilor îndreptate împotriva egalității de gen și a drepturilor femeilor, a accesului la servicii de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv avort. Hotărâri definitive emise de instanțele europene privitoare la încălcarea drepturilor persoanelor LGBTI sunt desconsiderate de lideri politici a căror obligație este să le respecte și să le aplice imediat, întărind astfel încrederea cetățenilor în actul de justiție și în statul de drept.
România se confruntă cu multe obstacole în apărarea și susținerea drepturilor și libertăților fundamentale. Provocări precum războiul Rusiei împotriva Ucrainei, creșterea populismului și extremismului în mediul politic contribuie la creșterea incertitudinilor și vulnerabilităților cu care se confruntă femeile, adolescenții și tinerii, persoanele LGBTI, persoanele care trăiesc cu HIV.
Toți cetățenii României trebuie să se poată bucura de egalitate în fața legii și să ducă o viață privată și de familie fără discriminare, constrângere și violență! Democrația românească trebuie apărată de virajul către iliberalism!”. Detalii, aici.
_____
Au fost situații în trecutul nostru istoric modern când cuvintele s-au transformat în gloanțe
TVR: Cum ne creăm acești anticorpi? Nu trebuia să avem până acum măcar un minim de anticorpi?
Prof. univ. dr. Daniel Șandru: Eu am văzut niște reacții sănătoase și așezate. Nu vorbesc neapărat de reacția institutului, pentru că noi cu asta ne ocupăm, cu analiza regimurilor autoritare și totalitare, în special a celui comunist, dar am văzut reacții, venind și din partea PEN Club, din partea Academiei Române, înțeleg că și Bisera Ortodoxă a avut o anumită poziționare.
TVR: Destul de vagă.
Prof. univ. dr. Daniel Șandru: E ambiguă, acesta este stilul Bisericii Ortodoxe. Au venit reacții încurajatoare și, sigur, văd și aceste reacții, care se regăsesc în stradă. Teama mea este să nu adâncească această contra-reacție la adresa aceea ce deja toți suveraniștii numesc „sistem”. Și nu cred că va trece mult timp până când acești copii nevinovați, care au simțit pericolul și au ieșit în stradă pentru a manifesta de partea democrației, vor fi acuzații că sunt manipulați de sistem.
______
Biserica Ortodoxă Română a transmis, la solicitarea repetată a presei, doar un apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare, fără însă să ofere un punct de vedere clar referitor la discursul lui Călin Georgescu, care își asociază imaginea cu cea a unui trimis al lui Dumnezeu.
„Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul întregii societăți să cultive pacea și liniștea, respectul reciproc și responsabilitatea. În această perioadă, care coincide cu Postul Nașterii Domnului Iisus Hristos, suntem chemați să dăm dovadă de un comportament sănătos, orientat către deschidere și înţelegere, solidaritate și comuniune.
Ca manifestare a libertății de conștiință, votul fiecărei persoane reflectă fidel valorile și convingerile împărtășite de aceasta și nu trebuie să constituie, sub nicio formă, o cauză a tulburărilor sociale, ci o firească exercitare a unui drept democratic”, a transmis BOR, în 28 noiembrie.
______
TVR: Au apărut deja aceste acuzații. Inclusiv când a fost domnul Georgescu la Realitatea.
Prof. univ. dr. Daniel Șandru: Acea amenințare voalată am văzut-o și eu și arată și o anumită doză de iresponsabilitate pe care acest domn o are, pentru că, dacă transmiți public un astfel de mesaj, e de ajuns ca adepții fanatici să reacționeze.
Și, să nu uităm, nu vreau - mă feresc mult de vorbele mari – dar, Doamne ferește, au fost situații în trecutul nostru istoric modern când cuvintele s-au transformat în gloanțe. Acesta este un mare pericol și aici văd deplina responsabilitate a domnului Georgescu, atunci când face astfel de amenințări voalate la adresa tinerilor care manifestează pentru democrație, pentru continuarea căii pro-europene a României.
Am toată încrederea, însă, că instituțiile statului vor putea gestiona eventualele tensiuni sociale și cred că cea mai bună formulă pentru ca România și sistemul său politic să treacă acest mare test este ca procesul de vot să fie debarasat de orice influență instituțională.
Dialogul cu președintele IICCMER Daniel Șandru a avut loc în 29 noiembrie.
______
De la anunțarea rezultatelor la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, mii de tineri din marile orașe ale țării au protestat împotriva lui Călin Georgescu, pe care l-au numit „fascist” .
Într-o intervenție la Realitatea TV, săptămâna trecută, Georgescu s-a arătat deranjat de tinerii care protestează, spunând că aceștia ar trebui să iasă doar la vot, nu și în stradă: „Vă îndemn la pace și la liniște socială. Fac un apel la liniște, la respect reciproc. Voi fi foarte ferm: Apelez la toată societatea românească – nu căutați, în principal, media, să faceți audiență cu acei copii care sunt acum în piețe. Nu dorim să se întâmple niciun incident, cu nimeni”, a spus Georgescu.
Candidatul independent a mai spus și că „cineva să le spună tinerilor din piață să meargă acasă la părinții lor, că nu vrem să pățească ceva, să li se întâmple vreun rău”.
______
