loader

Cele mai tari meciuri de la Campionatul Mondial de Fotbal Feminin, la TVR

RECOMANDARI

După sferturile de finală şi semifinalele competiţiei, TVR 1 transmite în direct duminică, 7 iulie, de la ora 18.00, finala FIFA Women's World Cup 2019

 

Vara fierbinte şi plină de evenimente sportive la TVR. Celor două mari evenimente sportive ale verii, la care sportivii români ne-au făcut să ne bată inima şi mai tare – Campionatul European de Fotbal U21 şi Jocurile Europene de la Minsk -, TVR  adaugă o nouă propunere tentantă pentru telespectatorii săi: Campionatul Mondial de Fotbal Feminin.

La actuala ediţie, organizată în Franţa, au participat 24 de echipe, din 6 confederaţii, cele mai multe naţionale, 9, fiind din Europa. TVR a transmis meciul de deschidere a competiţiei, Franţa - Coreea de Sud, scor final 4-0 şi a continuat transmisiunile cu derby-ul sferturilor de finală de vineri, 28 iunie, dintre campiona mondială, SUA  şi naţionala ţării gazdă, Franţa.

FIFA Women's World Cup este o competiţie înfiinţată în 1991, care anul acesta a ajuns la a 8-a ediţie. Cele mai multe titluri au fost câştigate de SUA - 3, în timp ce Germania s-a impus de două ori, iar Norvegia şi Japonia - o singură dată, fiecare. Campioana mondială en titre este SUA, care a câştigat titlul acum 4 ani, după un 5 la 2, în finală, cu Japonia.

România nu s-a calificat niciodată la un turneu final de Cupă Mondială destinat fotbalului feminin.

(w882)

Programul transmisiunilor de la Campionatul Mondial de Fotbal Feminin Franţa 2019:

Vineri, 28 iunie, ora 22.00 – Franţa-SUA, în direct la TVR 1

Marţi, 2 iulie, ora 22.00 – Semifinala 1: Anglia - SUA, în direct la TVR 1 şi TVR HD

Miercuri, 3 iulie, ora 22.00 – Semifinala 2: Olanda - Suedia, în direct la TVR 1 şi TVR HD

Duminică, 7 iulie, ora 18.00 –Finala, în direct la TVR 1 şi TVR HD

 
Inactivitate versus activitate fizică

Inactivitate versus activitate fizică

publicat: Sâmbătă, 19 Aprilie 2025

Nu de mult, în societatea și presa românească s-a iscat o polemică despre achiziția unei mașini luxoase de către un campion român. S-au generat ...

Vinerea Patimilor  Domnului Iisus Hristos, zi de post negru si rugăciune

Vinerea Mare ne amintește de Patimile Mântuitorului pentru păcatele omenirii, de răstignirea pe Cruce care nu era practicată de evrei, ci de ...

Remix junior: Nicolae Covaci și PHOENIX: trecut, prezent, viitor

Ediție specială  Remix Junior : Ultimul interviu Remix cu Nicolae Covaci / Phoenix merge mai departe: ...