loader
Foto

Cel mai premiat chitarist român pe scenele internaționale, la „Brilliant”

RECOMANDARI

Loredana Negrilă vă dă întâlnire la „Brilliant” cu Dragoș Ilie, cel mai reputat și premiat chitarist român pe scenele internaționale, dar și unul dintre cei mai expresivi tineri muzicieni ai generației sale, cu o notorietate dobândită în Europa, Asia și Statele Unite.

 

După 10 ani de locuit, studiat și concertat în America, Dragoș Ilie s-a întors acasă, ca profesor, la Universitatea de Arte din Iași, acolo unde pregătește tinerii muzicieni, atrași de chitară clasică!

Absolvent al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, Dragoş Ilie a obţinut, în anul 2015, prestigioasa bursă Woodruff pentru completarea studiilor de licență la Schwob School of Music - Columbus State University, în SUA, la clasa compozitorului și pedagogului Andrew Zohn.

(w882) Loredana N

Anii petrecuţi în Statele Unite i-au adus chitaristului român peste 40 de premii la cele mai prestigioase competiții din lume, între care Koblenz Guitar Festival, Guitar Foundation of America (GFA), Tokyo Guitar Competition, Culiacan International Competition, Changsha International Guitar Festival, Miami Guitar Festival.

(w882) Loredana N

A susținut concerte, masterclass-uri și workshopuri în Europa, Statele Unite și Asia. Pe perioada studiilor doctorale la University of Texas at Austin SUA, finalizate anul acesta, Dragoş Ilie a fost asistent universitar la clasa renumitului pedagog și interpret Adam Holzman.

(w882) Loredana N

În 2022, Dragoș a devenit partenerul de scenă al celebrului violonist Alexandru Tomescu, în cadrul turneului Stradivarius. Cei doi artişti au evoluat de atunci împreună pe numeroase scene naționale și internaționale şi au organizat masterclass-uri pentru tineri artişti în devenire.

(w882) Loredana N

Despre o viață și toate începuturile alături de instrumentul care i-a conferit un sens, chitara, discută în această ediție Loredana Negrilă cu invitatul său, chitaristul Dragoș Ilie.

(w882) Loredana N

Sunteți invitați la „Brilliant” sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 14:30, pe TVR INFO să îl descoperiți pe chitaristul Dragoș Ilie, unul dintre cei mai carismatici artişti ai momentului.

Credit foto: Loredana Negrilă

 
„Sâmbătă cu Albertina” - cu şi despre stilul nostru de viaţă

De la sănătate și educație până la cultură, artă, sport și lifestyle, emisiunea reunește specialiști, invitați de renume și personalități care ...

Premiile César și Oscar 2025. Previziuni, preferințe, picanterii

De ce galele de decernare a Premiilor César și Oscar din acest an înseamnă mai mult decât sărbătoarea filmului? De ce producția franceză „Emilia ...

Omagiu dirijorului Marin Constantin, la 100 de ani de la naşterea sa: Concert extraordinar al Corului Madrigal, în direct la TVR Cultural

În deschiderea concertului, de la ora 18.25, telespectatorii vor putea urmări interviuri realizate de Valentina Băințan, producătoarea ...