loader
Foto

Galerie foto

Integrala Phoenix, seria - document ”Remix”, in memoriam Nicu Covaci, la TVR 3

TVR 3 vă invită să revedeți câteva episoade din Integrala Remix dedicată Phoenix și realizată de Doru Ionescu. Cele trei reportaje care pot fi urmărite pe 3, 4 și 5 august, de la ora 21:00: „Anii ’60: Vremuri”, „Anii ‘70: Cei ce ne-au dat nume”, „Ştiu că mă iubeşti şi tu...Vlad Ţepeş!”.

 

Prima parte a Integralei Remix dedicate grupului timișorean etalon al rockului românesc se intitulează PHOENIX (I) - „Anii ’60: Vremuri”, și trece în revistă numeroase înregistrări rămase din perioada Beat, descoperite în Arhiva Multimedia TVR, dar și imagini și/sau sunete din alte surse. Printre ele: două piese din primul studiou al TVR (din str Moliere, regizor Titi Acs, 1968), un întreg grupaj filmat de Titus Munteanu și Dan Necșulea la Timișoara în 1969, încă două melodii în aer liber filmate într-un parc („Canarul” şi „Lady Madonna”, 1969).

Dincolo de hiturile perioadei, apar și piese mai puțin cunoscute precum „Miezul nopții”, filmată în 1968 după un scenariu al lui Cornel Chiriac, practic cel care i-a lansat pe rockeri la RadioTeleviziunea Română și două fragmente – între care unul live, audio – din suita „Omul 36:80” premiată la primul festival național de muzică pop din decembrie 1969. Dacă interzicerea filmului „Canarul și viscolul” este arhicunoscută, un alt episod de cenzură este amintit de regretatul Bela Kamocsa: intenția unor impresari italieni de a lansa grupul Phoenix în Europa, blocată de autorități.

PHOENIX (II) - „Cei ce ne-au dat nume în anii ‘70” trece în revistă perioada Etno. Cel mai fast timp din istoria trupei - anii ’70 ai totalei maturităţi creatoare - dar şi acela al continuării interzicerilor de tot felul. Imagini de arhivă ilustrând piese de pe EP şi de pe cele trei albume ale perioadei, inclusiv needitate sau cenzurate („Vișina”), ca și cunoscutul - astăzi - videoclip „Andrii Popa” (editat în premieră de echipa emisiunii în 2000, după ce filmările pentru acesta au fost interzise).

Inedite rămân peste decenii ultimele filmări difuzate cu Phoenix, în ciuda restricţiilor cvasioficiale (Redacția emisiunilor în limba maghiară, redactor Erika Jozsa), precum și acelea independente de TVR (așadar necenzurate) realizate de Nuțu Cărmăzan, îngropate după fuga grupului, dar descoperite după Revoluție de Ionel Marchiș. Cele mai multe au avut în obiectiv două concerte – de la Sibiu și Ploiești – și cantonamentul de la începutul anului 1975 de pe Semenic, atunci când a fost conceput unul dintre cele mai importante discuri ale rockului românesc - „Cantafabule”.

Intervievați de-a lungul deceniilor, în cele două ore de edificare a unei adevărate legende: membrii Nicolae Covaci, Mony Bordeianu, Bela Kamocsa, Josef Kappl, Mircea Baniciu, Costin Petrescu, Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, Dorel Vintilă Zaharia, şi Valeriu Sepi, textierii Victor Șuvăgău, Şerban Foarţă şi Victor Cârcu, actorul colaborator Florian Pittiș, colegul de scenă Doru Tufiș, ziariştii Petru Umanschi, Octavian şi Florin Silviu Ursulescu, Daniela Caraman Fotea, Paul Grigoriu, Camil Petrescu jr, George Stanca, Aurel Gherghel, Erika Jozsa și Nelu Stratone, regizorul Manole Marcus, eseistul Andrei Oişteanu, operatorul - DJ Adrian Valentir.

Integrala PHOENIX, partea a VII-a, „Ştiu că mă iubeşti şi tu...Vlad Ţepeş!” (2008 – 2015), iterează cea mai instabilă perioadă, de după sărbătoarea de 45 de ani din 2007, marcată de plecarea mai multor componenți din garda veche.

Saga trupei cu numele păsării legendare veșnic renăscătoare a continuat cu un disc solistic produs lui Mony Bordeianu, dar și mai multe concerte cu sau fără solistul vocal șaizecist.

Liderul Nicolae Covaci a sunat adunarea și a strâns rândurile instrumentiștilor și soliștilor, mai vechi ori mai noi, începând cu Dzidek Marcinkiewicz (claviaturi, chitare), Volker Vaessen (chitară bas), Cristi Gram (chitară solo), Bogdan Bradu și Bogdan Munteniță (soliști colaboratori) și continuând cu Costin Adam, bateristul Flavius Hosu și chitaristul Andrei Cerbu.

„Rapsodia I/ Cei ce ne-au dat nume”, „SymPhoenix” (cu orchestre simfonice și coruri din mai multe orașe), sărbătoarea celor 50 de ani de la debut (Ateneul Român, 2012) au fost nu doar proiecte ci reușite, în cele din urmă punând cărămizi la edificarea unui nou disc de studio, cu piese proaspete și... actuale - „Vino, Țepeș!”.

Pe lângă cei menționați mai sus, apar intervievați în diverse momente doi vechi componenți reveniți în varii ocazii concertistice alături de trupă – Valeriu Sepi și Dorel Vintilă Zaharia.

Realizator Doru Ionescu

Foto: arhive personale Doru Ionescu

 

Logo

 
”Se spune că oamenilor li s-au dat cuvintele ca să-și ascundă gândurile, mie mi s-au dat cuvintele ca să nu mi le ascund”

Este filosof, scriitor şi eminescolog. A publicat cea mai mare carte de poeme care s-a scris vreodată în lume. Mihaela Olaru vă invită să ...

Televiziunea Română, premii la Gala Radar de Media

Televiziunea Română, premii la Gala Radar de Media

publicat: Vineri, 22 Noiembrie 2024

În fiecare an, Gala Premiilor Radar de Media celebrează profesioniştii din media prin intermediul voturilor cititorilor publicaţiei. Printre ...

„Tu votezi România!” – maraton jurnalistic şi emisiuni speciale la TVR, pe 24 noiembrie

Sub genericul „Tu votezi România!”, Televiziunea Română difuzează, pe 24 noiembrie, jurnale şi ediţii speciale dedicate primului tur al ...