Leopoldina Bălănuță (10 decembrie 1934, Păulești, județul Vrancea - 15 octombrie 1998, București) a absolvit în 1957 Institutul de de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București, la clasa Mariettei Sadova și a lui Marcel Anghelescu.
A debutat la București, în regia lui Ion Cojar, jucând-o pe Velea din „Prima întâlnire”, de Tatiana Sîtina. Ultimul ei rol a fost cel din „O batistă în Dunăre", de D.R. Popescu, la Teatrul Național, montat de același regizor.
A avut roluri memorabile în „Vassa Jeleznova" și „Mama", de Maxim Gorki, „Anna Karenina", de Lev Tolstoi, „Medeea", de Euripide, „Martin Eden", de Jack London, „Noaptea Iguanei", de Tennessee Williams, „Oameni sărmani", de Feodor Dostoievski, „Livada cu vișini", de Anton Pavlovici Cehov, „Doi pe un balansoar" de William Gibson și, în special, în piesele lui Dumitru Radu Popescu, „Ca frunza dudului în rai" și „O batistă în Dunăre" (alături de Mariana Mihuț și Ileana Stana Ionescu).
Leopoldina Bălănuță a colaborat cu Televiziunea Română în multe producţii. „Gaițele" (1993), „Strigoii" (1992), „Trandafirul și coroana", „Conu' Leonida față cu reacțiunea"(1985), „Moartea unui comis voiajor" (1977), „Idolul și Ion Anapoda" (1991) sunt doar câteva dintre spectacolele TV în care a jucat.
IN MEMORIAM
Leopoldina Bălănuță
STRIGOII, de Henrik Ibsen
În distribuție: Leopoldina Bălănuţă, Adrian Pintea, Gheorghe Cozorici, Diana Gheorghian, Mircea Andreescu
Redactor: Ada Popovici
Director de producţie: Viorel Suciu
Director imagine: Cristian Nicolau
Costume: Eugenia Botănescu
Decoruri: Dumitru Georgescu, Florentina Popescu
Regia de montaj: Marga Niţă
Adaptarea TV şi regia artistică: Eugen Todoran
Program de difuzare:
TVR 3: duminică, 3 decembrie, ora 20.00
Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR,
difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+.
Producător coordonator: DEMETER András István
***
Programele Televiziunii Române pot suferi modificări în funcţie de evenimentele de ultimă oră.