loader
Foto

Carmen Târnoveanu a primit colindători la „Dăruiește Românie!"

Cântece care ne aduc aminte cât de mult putem iubi și colindători ai vremurilor noastre, sâmbătă, 23 decembrie, de la 13.30, pe TVR3.

 

Walter nu este un simplu om, nu este un simplu folkist. El te înconjoară cu vocea sa ca şi cum ştie că ţi-e frig şi astfel, într-un mod cu totul special te simţi în siguranţă. Omul acesta are în glas şi fiinţă o căldură şi o curăţenie care frăgezesc suflete. Este un folkist autentic, cinstit, cu sufletul curat. Aşa îl descrie presa cultural-artistică pe Walter Ghicolescu, unul dintre cei mai aplaudaţi artişti pentru cântecele pe care le interpretează, le compune şi le orchestrează, cântece care ne aduc aminte cât de mult putem iubi. Dintre momentele de referinţă din istoria artistului, mai departe de ce veţi descoperi urmărind emisiunea Dăruiește Românie!, amintim de Cenaclul Flacăra, cu Adrian Păunescu, Radio Neptun &Trupa SONAR, spectacole de muzică şi poezie, cu Gheorghe Căpăţână, Cenaclul Moldavia, cu Emilian Marcu, Jul Baldovin sau Cenaclul Totuşi Iubirea.

(w882) Daruieste

Fără public, muzica – arta însăşi – nu există. M-am născut între oameni, de la ei primesc inspiraţia şi bucuria de a cânta şi mă raportez la ei ca un vârf de busolă către Nord. Fiecare găseşte absolutul în felul său. Nordul meu e garantat de oameni şi de ecoul fiecăruia în lume, afirmă Walter Ghicolescu.

(w882) Daruieste

Cosmin Vaman, de origine ieşean, vine la emisiune, însoţit de alături de Alexandra Andrei. Pe Cosmin sigur îl știti și ca lider al Trupei SPAM, înființată în 2014, abordează un stil muzical pozitiv, folk, pop – rock și versuri cu substrat ce tratează cu umor teme actuale. În prezent, trupa se repoziționează în formule indeite de scenă. Și, chiar și așa, mai notăm că primul album, intitulat “Drumul”, a apărut în anul 2015, fiind nominalizat la Premiile Muzicale Radio România Actualități, desemnat şi „Albumul Anului 2015”. Al doilea album, numit „Facem dragoste”, a fost lansat în toamna anului 2017. Cosmin Vaman și Alexandra Andrei au venit cu povești despre Crăciun și colindele copilăriei.

(w882) Daruieste

În rândul artiștilor din țară, respectiv din Galați și Buzău, pe care suntem bucuroși să îi promovăm în emisiunea Dăruiește Românie!, se regăsesc Among The Filters.

(w882) Daruieste

Among the Filters este o trupă de pop-rock/rock alternativ înființată în Galați la începutul anului 2017. Trupa a suferit mai multe schimbări în componență de-a lungul timpului, formula actuală constă în: Bogdan Știrbu – chitară și voce, Andrei Jipa – clape, George Crețu – bass, Cosmin Matei – tobe, Eduard Ștefan – trompetă. Repertoriul trupei Among the Filters se bazează pe compoziții proprii. În anul 2020 trupa lansează albumul său de debut intitulat “Galați, etaju’ 10”, album ce va avea are parte de un destul de mare succes pe plan local. Și, desi la început de drum, trupa a avut deja primul turneu internațional în Franța.

(w882) Daruieste

Codruț Croitoru este un muzician care a pășit cu dreptul în arena muzicii pop si rock autohtone. E un talentat artist care acoperă o ramură vastă la capitolul muzică, fiind compozitor, solist vocal, chitarist și producător.
În anul 2020 apare formația Taylor pentru care artistul și compozitorul Codruț Croitoru compune toata muzica, iar pe lângă rolul de compozitor și de producător, îl mai are și pe cel de solist vocal și chitarist.

Taylor înseamnă: Marius Vintilă - tobe, Victor Iovan - chitară bas, Florin Laghia -chitară, Alexia Ștefan - backing vocals, Bianca Ștefan - backing vocals.

***

(w500) Carmen T

Dăruiește Românie!

Sâmbătă 13.30, TVR3

Realizator: Carmen Târnoveanu

Director de imagine: Valentin Purza

Regizor tv: Manuela Apostol

Foto credit: Mihaela Petre

Emisiunea poate fi urmărită pe TVR+

Facebook

Logo

 
Folclorul românesc, vedetă pe scena Festivalului Internațional „Cântecele Munților” de la Sibiu

Iuliana Tudor ne aduce, la TVR 1, cele mai frumoase spectacole din cadrul ediției cu numărul 49 a Festivalului Internațional „Cântecele ...

Antonio Colamonici: Am crescut împreună cu lotul României de canotaj

„Mai important decât medaliile este faptul că eu şi echipa României am crescut împreună. În viitor nu este vorba numai despre medalii, scopul ...

Premieră la Concursul „Enescu”: Șase muzicieni participă la masterclass-ul de interpretare dirijorală condus de maestrul Cristian Măcelaru. Intrarea la repetiții, gratuită

Între 23 și 26 septembrie, șase tineri dirijori vor participa la masterclass-ul de interpretare dirijorală condus de maestrul Cristian Măcelaru, ...