Săptămâna Brâncuși, la TVR Cultural: Vineri, „Coloana Infinitului, testamentul lui Brâncuși” | VIDEO

Între 13 și 19 februarie, telespectatorii TVR Cultural au aflat amănunte neștiute din biografia marelui sculptor Constantin Brâncuși, l-au descoperit pe Brâncuși fotograful, pe Brâncuși precursorul marketingului modern.

Telespectatorii au ascultat poezii dedicate operei sale, au văzut documentare despre munca sa și au aflat cum a ajuns cea mai mare parte a operei sale în patrimoniul Franței.

Campania „Brâncuși, sculptorul luminii” a fost difuzată la TVR Cultural în perioada 13-19 februarie.

Mai jos, puteți urmări pe zile lista emisiunilor și discuțiilor dedicate operei marelui sculptor:

Luni, 13 februarie

„Brâncuşi, sculptorul ţăran” (filler): „Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un rob”

Ora 11:55

Invitat: Barbu Brezianu – critic şi istoric de artă, expert al operei lui Constantin Brâncuşi

În Hobiţa Peştişanilor, într-o Oltenie mitică, avea să se nască, în 1876, cel care avea să devină creatorul sculpturii moderne. Într-un sat în care mai mult de jumătate dintre locuitori poartă numele „Brâncuşi”, numai unul a devenit sinonim cu România: Constantin Brâncuşi. Oamenii locului îşi aduc aminte de el, rememorând întâmplări din copilărie.

CITIȚI ȘI: CAMPANIA „BRÂNCUȘI, SCULPTORUL LUMINII”, DIN 13 FEBRUARIE, LA TVR CULTURAL

„Brâncuşi, sculptorul luminii” (episodul 1)

Ora 12:00, reluări: ora 6:00 şi marţi, 14 februarie, ora 1:00

„Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea, pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor”, obişnuia să spună Brâncuşi.

De luni, 13 februarie de la ora 12:00, la TVR Cultural veţi putea urmări „Brâncuşi, sculptorul luminii”, o emisiune polemică care vă invită să cunoaşteţi o altă față a marelui artist. Este o emisiune spumoasă, de o subtilă ironie, un dialog lejer şi acid despre unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale spiritualităţii şi culturii româneşti: Constantin Brâncuşi.

„În 27 octombrie 2023, se vor împlini 85 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” de la Tg. Jiu, care cuprinde „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului” şi „Coloana Infinitului”. Un sit de sculptură monumentală unic, care nu a fost lipsit, nici atunci, şi, din păcate, nici acum, de neînţelegere şi de exces de imagine. Iar ceea ce s-a întâmplat în acestă perioadă cu intervenţia abuzivă asupra Porţii Sărutului nu este decât consecințe ale dezinteresului şi lipsei de profesionalism privind patrimoniul cultural naţional.

Spre exemplificare, am folosit din arhiva TVR câteva secunde de aur păstrate pe 19 metri de peliculă care au imortalizat atunci, la 27 octombrie 1938, într-o zi ploioasă de toamnă, inaugurarea Porţii Sărutului.

Materiale de arhivă preţioase ne arată atelierul lui Brâncuşi de la Paris, plaiurile natale de la Hobiţa, fotografii ale artistului şi ale atelierului său păstrate în colecţia Centrului de Artă Modernă de la Paris – expuse şi la Bucureşti în 2007, cu prilejul Anului Francofoniei, precum şi colecţia „Brâncuşi” de la Muzeul Naţional de Artă al României.

O revedem pe scriitoarea şi jurnalista Daniela Zeca Buzura, alături de invitaţii din platou, Pavel Şuşară – critic şi istoric de artă şi Cornel Mihalache – jurnalist şi regizor, dar şi pe cunoscutul istoric de artă Barbu Brezianu, cercetător al operei lui Brâncuşi, la 91 de ani, în ultimul său interviu.

Centenarul Brâncuşi din 1976 păstrează amintirea prezenţei în România a unor cercetători străini de prestigiu ai operei sculptorului: Pierre Rouve, Max Bill, Georges Charbonnier, dar şi a criticului şi istoricului de artă Dan Hăulică”, a explicat producătoarea emisiunii, Ileana Ploscaru Panait.

(w882) Constantin

CAPODOPERE: „Rugăciune” (1906)

Ora 12:54
Sculpturi de Constantin Brâncuşi, din Galeria de Artă Modernă Românească a Muzeului Naţional de Artă al României.

Cosmin Ungureanu, istoric de artă, prezintă „Rugăciune’’ - 1906, bronz. După ce urmase Şcoala de meserii din Craiova (1894-1898), apoi Școala Nationala de Arte Frumoase din Bucuresti (1898-1902), Constantin Brâncuşi porneşte în 1904 spre Paris, unde obţinuse o bursă de studii.

În 1905, a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts şi, în 1907, pentru puţin timp, ca practician în atelierul lui Rodin. Este perioada în care, pe lângă alte lucrări, execută o comandă pentru un monument funerar la Buzău. „Rugăciunea” şi „Portretul lui Petre Stănescu” constituie ansamblul acestui monument.

În Galeria de Artă Naţională, „Rugăciunea” este expusă separat. Cu această lucrare, începe prima etapa a evoluţiei sale spre simplificarea formelor, despre care avea să spună mai târziu: „Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea, pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor”.

POESIS: „Pasărea lui Brâncuși”, de Andre Castagne

„Poesis” le aduce telespectatorilor versuri ale poeţilor români şi străini despre Constantin Brâncuşi.
Ora 14:50

„Pasărea lui Brâncuşi” – „L’oiseaux de Brancusi”, de Andre Castagne (Belgia). Recită actorii Maria Rotaru şi Şerban Cantacuzino.

„Rugăciunea lui Brâncuşi” (filler): „Tot ceea ce încerc să fac este să împing graniţele artei tot mai adânc, în necunoscut’’

Ora 21.55

Invitat: Barbu Brezianu, critic şi istoric de artă

După stabilirea la Paris şi ucenicia în atelierul lui Auguste Rodin, la scurtă vreme, Brâncuşi îşi dă seama că orizontul său este închis lângă marele maestru.

„Au fost anii cei mai grei”, mărturisea artistul.

Pleacă din atelierul lui Rodin în căutarea propriei identităţi creatoare. Îşi face un atelier în Impasse Ronsin din Paris. Primeşte din ţară o comandă pentru un ansamblu funerar ce trebuia amplasat în cimitirul din Dumbrava, lângă Buzău. Realizează pentru acesta o serie de machete convenţionale pe care le distruge, rupând şi contractul care-l condiţiona.

Eliberat de rigorile impuse de comanditar, Brâncuşi imaginează un ansamblu de mari dimensiuni, compus dintr-un bust în bronz, înălţat pe o coloană de piatră și „Rugăciunea’’, o femeie îngenunchiată, uşor distanţată de soclul principal. Realizată tot din bronz, stilizată într-o manieră austeră, această statuie este expresia vegherii eterne. „Rugăciunea” avea să fie răscrucea de la care Brâncuşi a întors ireversibil istoria modernă a sculpturii.

„Eram salvat!”, a exclamat acesta.

Marţi, 14 februarie

„Sărutul lui Brâncuşi” (filler): „Arta rămâne o taină şi o credinţă. Iar când se face după vreo teorie, este falsă”

Ora 11:55

Invitat: prof. univ. dr. Darie Dup, sculptor, Universitatea Naţională de Artă, Bucureşti

Flăcările Primului Război Mondial l-au găsit pe Brâncuşi la Paris. Atelierul său era plin de sculele care îi aminteau de gospodăria părintească, dar şi de un aparat de fotografiat cu burduf, cocoţat mereu pe stativul său, ca un prieten credincios care-l însoţea în fiece clipă.

Brâncuşi este printre primii artişti care-şi fotografiază singur lucrările şi îşi face deseori autoportrete. Şi, din acest punct de vedere, este modern. Prin lentila fotografică, el ne arată cum îşi percepea fiecare lucrare în parte, în diferite stadii de execuţie sau în stare finită, dar şi atelierul ca întreg, o operă unitară, în perpetuă mişcare.

Printre lucrări, „Sărutul”, o sculptură în piatră, aflată la antipodul lirismului lui Rodin. Nu reprezintă o pereche, ci toate perechile care s-au iubit pe pământ şi dincolo de el. Un bloc monolitic, două figuri aflate într-o îmbrăţişare profundă, fără hotar, fără timp, ca dintr-o poveste care se repetă mereu, de la facerea lumii. Piatra pare un material greu de lucrat. Dar ea se supune unui anume ritm, unei muzicalităţi aparte, într-o armonie perfectă, în care, fiecare muşcătură a dălţii sau spiţului era controlată de sculptor.

„Brâncuşi fotograf” şi „Omagiu lui Brâncuşi” (episodul 2)

Ora 12:00; reluare: ora 6:00

Invitaţi: Barbu Brezianu - critic şi istoric de artă, expert al operei lui Constantin Brâncuşi; Raluca Bem-Neamu – istoric de artă, Zoe Pop – sculptor, conservator MNAR, muzeograf MNAR, prof. univ. dr. Darie Dup – sculptor, Universitatea Naţională de Artă Bucureşti şi un student, E.S. Hervé Bolot – fost ambasador al Franţei în România.

Manifestările prilejuite de celebrarea Anului Francofoniei în România, în 2006, au cuprins şi etalarea unei inedite expoziţii de fotografie semnată de Constantin Brâncuşi. La Sala Rondă a MNAR, au fost expuse autoportrete ale artistului şi imagini ce ilustrează atât lucrări finite sau în diferite etape de execuţie, cât şi scenografii savant puse în spaţiu pentru a surprinde atotcuprinzător atelierul, văzut ca o imensă operă de artă în sine. Fotografiile fac parte din colecţia Centrului de Artă Contemporană „George Pompidou” din Paris, unele dintre ele fiind expuse în premieră.

În continuare, o producţie TVR1 din 1980 - „Omagiu lui Brâncuși” - aduce în prim-plan Ansamblul Operei de Stat din Timişoara, cu trei coregrafii contemporane, inspirate de cele trei capodopere brâncuşiene de la Tg. Jiu - „Poarta Sărutului”, „Masa Tăcerii” şi „Coloana fără sfârşit”.

Solişti: Mariana Comes şi Ioan Gîrba

Muzica: Tiberiu Olah şi Aurel Stroe

Baletul tematic „Omagiu lui Brâncuşi’’ a fost distins cu Menţiunea Specială a Juriului la Festivalul Internaţional de Televiziune de la Praga, ediţia a XI-a, 1974.

Realizatori: Florica Gheorghescu şi Carmen Dobrescu.

CAPODOPERE: „Supliciul” (1907)

Ora 12:54
Sculpturi de Constantin Brâncuşi, din Galeria de Artă Modernă Românească a Muzeului Naţional de Artă al României.

Elena Ciocoiu, istoric de artă, prezintă „Supliciul”, 1907, bronz. Realizată între 1906 – 1907, în mai multe variante şi în diverse materiale, de la şticlul de gips, la forma în bronz, „Supliciul” suferă câteva nuanţări care ţin, mai ales, de tehnica turnării şi patinării bronzului.

Faţă de varianta de lucru, cea turnată în bronz capătă un plus de fineţe, de trăire şi de patetism. De altfel, tematica portretelor de copii îl preocupă constant pe Brâncuşi, care era ataşat de latura sufletească a micilor săi prieteni. Portretele de copii modelate de el nu se subscriu unui rai al copilăriei, cât îndeobşte unei premature maturizări, unei suferinţe care schimonosește sufletul şi trupul.

Copilul care-şi dă capul pe spate, într-un gest suprem de oboseală şi deznădejde, cu ochii închişi şi trupul torsionat până la mutilare, are o asemenea putere de sugestie, încât l-a făcut pe Marc A. Jeanjaquet să remarce că Brâncuşi ar fi fost obsedat de redarea cazurilor patologice.

Acesta a afirmat: „Supliciul” ar putea tot atât de bine să fie capul unui degenerat, într-atât expresia aparţine tipurilor de copii taraţi cu cea mai neagră ereditate’’. Nimic mai fals. Înţelegerea profundă şi intensitatea redării dovedeau că Brâncuşi trăia în umbra unor amintiri sau a unor experienţe pe care le-a observat direct sau le-a trăit personal. Asemeni artistului, aceşti copii au trebuit să se descurce singuri de mici, într-o lume mult prea mare, mult prea dură, lipsită de lumină şi de speranţă. De aceea, chiar titlul acestei sculpturi, „Supliciul”, este revelator.

POESIS: „Cap de copil”, de Virgil Teodorescu

Ora 14:50

„Cap de copil”, de Virgil Teodorescu (1909 - 1987). Poezia a fost publicată în volumul „Ancore lucii” (1977) şi a fost inclusă, ulterior, în antologia „Poezia artelor frumoase”, operă îngrijită de criticul de artă Marin Mihalache, apărută la Editura Minerva, în 1989. Recită actorul Constantin Lupescu.

„Calea Eroilor de la Tg. Jiu” (filler) - ora 21.55

Comentariu: Barbu Brezianu – critic şi istoric de artă. Lectura: Victor Rebengiuc.

Ansamblul de la Târgu Jiu reprezintă opera de căpetenie a lui Brâncuşi, testamentul său artistic şi spiritual, împlinirea destinului său. „Masa Tăcerii”, cu cele 12 scaune ale sale, ca nişte clepsidre ale scurgerii timpului, „Poarta Sărutului” şi „Coloana fără sfârşit” sunt cele trei repere pământeşti care unesc, printr-un ax imaginar, prin Calea cea dreaptă - pământul - la o extremitate (oraşul, oamenii) şi cerul - la cealaltă (biserica).

Drumul dintre o poartă şi cealaltă - cea a sărutului ultim, ca semn al ireversibilei despărţiri şi cea a trecerii în plan divin, altarul bisericii, aflat în celălalt capăt al Căii Eroilor - reprezintă ultimul semn al călătoriei lui Brâncuşi prin această lume. Simboluri complexe, care unesc toate religiile pământului, sunt înglobate în mesajul ascuns al acestui ansamblu unic.

Nicăieri altundeva nu sunt alăturate opere de o atât de profundă semnificaţie. Conştient de moştenirea pe care o lasă aici, dar şi de ignoranţa celor care-i privesc darul, Brâncuşi nu se poate abţine din a spune: „Voi nu ştiţi ce vă las eu vouă aici!”, „V-am lăsat săraci şi proşti, v-am găsit si mai săraci, şi mai proşti!’’. O remarcă de-o actualitate care înfioară.

(w882) Constantin

Miercuri, 15 februarie

„Măiastra lui Brâncuşi” (filler): „A vedea departe este ceva, a merge acolo este cu totul altceva”

Ora 11:55

Invitat: prof. univ. dr. Darie Dup – sculptor, Universitatea Naţională de Artă, Bucureşti

Prin mijlocirea lentilei fotografice, îl putem privi pe Brâncuşi în atelier sau o vatră spoită cu var, precum cea din casa părintească din Oltenia natală.

Sculptoriţa Miliţa Petraşcu, care l-a vizitat la Paris, mărturisea:„Atelierul este ca o fierărie, ca o dulgherie medievală. Se ciopleau materiale şi sensuri noi’’. Sculpturi ciudate, ce străluceau într-o lumină de basm, întruchipau păsări şi peşti din metal.

Dar Brâncuşi era nemulţumit: „Nu am desăvârşit încă pasărea de aur!’’.

Darie Dup, un sculptor român contemporan, dezvăluie din secretele meşteşugului său: Brâncuşi era un adept al cioplitului clasic, cu dălţi, probabil ca o urmare a uceniciei la Şcoala de Arte şi Meserii, unde se formase ca cioplitor. Anumite forme cioplite în piatră devin fragile. Este cazul „Păsării măiastre”, care a fost foarte dificil de sculptat dintr-un bloc masiv de marmură. Dar Brâncuşi cunoştea toate secretele meseriei. Era un mare artizan.

„Cuminţenia pământului” (episodul 3)

Ora 12:00, reluare: ora 6:00

Comentariul: Barbu Brezianu – istoric de artă, exeget al operei lui Constantin Brâncuşi. Lectura: Victor Rebengiuc

Filmul „Cumințenia pământului” este un eseu care ne prezintă fenomenul Brâncuşi în imagini sugestive şi în lectura magistrală a actorului Victor Rebengiuc.

Documentarul relevă, prin imagini artistice de o valoare cinematografică remarcabilă, parcursul vieţii şi operei sculptorului de la naştere, uliţa satului, şcoala de meserii, peregrinările la pas prin Europa, ucenicia în atelierul lui Rodin şi apoi ruptura de acesta, primul atelier, despărţirea de sculptura clasică şi inventarea unui nou limbaj, cu totul diferit. Brâncuşi îşi găsise calea.

Sunt evocate primele lucrări moderne din creaţia artistului: „Rugăciunea”, „Sărutul”, „Cuminţenia pământului”, „Danaida”, „Somnul”, „Tors”, „Prometeu”, „Madame Pogany” şi, mai ales, testamentul artistic şi spiritual al lui Brâncuşi - Memorialul „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu. Acesta constituie opera sa de căpetenie, singura comparabilă – după aprecierile criticilor şi istoricilor de artă din toată lumea – cu monumentele egiptene, cele greceşti şi ale Renaşterii.

Documentarul artistic „Cuminţenia pământului” (Brâncuşi în România) a fost răsplătit cu Premiul ACIN pentru film de artă.

Realizatori: Manase Radnev şi Constantin Chelba, 1988.

Documentarul a fost selectat la Festivalul Internaţional de Televiziune de la Monte-Carlo în 1990.

CAPODOPERE: „Somnul” (1908)

Ora 12:54

Cosmin Ungureanu, istoric de artă, prezintă „Somnul”, 1908, marmură albă. În consemnările din dicţionarele de artă modernă, Constantin Brâncuşi este consemnat ca un sculptor român celebru, unul dintre primii mari creatori ai artei moderne.

Muzeul Naţional de Artă al României i-a rezervat o sală specială în cadrul Galeriei Naţionale, unde sunt expuse câteva, foarte puţine, dintre lucrările sale, mai ales cele din perioada de început. Este de amintit faptul că, în 1907, face o practică de scurtă durată la Paris, în atelierul lui Rodin.

„Somnul” este o lucrare de mici dimensiuni, din marmură albă, executată în 1908. Sculptura înfăţişează portretul unui adolescent dormind, poziţionat pe orizontală, într-o manieră ce aminteşte cumva de sclavii neterminaţi ai lui Michelangelo: pe jumătate nedegroşaţi din încleştarea materiei, cealaltă jumătate fiind şlefuită până la transparenţă. Modelajul fin, ce captează efectele luminoase, amintește încă de Rodin, de care se va despărţi însă destul de repede, pentru a experimenta noile tendinţe raţionaliste.

POESIS: „Sărutul lui Brâncuși”, de Méliusz József

Ora 14:50

„Sărutul lui Brâncuşi” de Méliusz József (1909 - 1995). În româneşte de Gelu Păteanu. Poem inclus în antologia „Poezia artelor frumoase”, operă îngrijită de criticul de artă Marin Mihalache, apărută la Editura Minerva, în 1989.. Recită actorul Constantin Lupescu.

„Brâncuşi, românul-francez sau francezul-român” (filler): „Arta trebuie să odihnească şi să vindece contrarietăţile interioare ale omului”

Ora 21:55
Invitaţi: prof. univ. dr. Darie Dup – sculptor, Universitatea Naţională de Artă, Bucureşti; E. S. Hervé Bolot – fost ambasador al Franţei în România

Ce era atelierul lui Brâncuşi? O provincie a României, mereu deschisă pentru prieteni, tineri artişti, crema intelectualităţii franceze. Cu toate acestea, atelierul sculptorului nu a fost o „şcoală” în sensul celei pe care o cultivau Rodin sau Bourdelle. Era, mai degrabă, un loc de intersecţie, o întâlnire fecundă a ideilor novatoare, a discuţiilor despre artă, un loc al întâlnirii cu maestrul, într-o atmosferă profund spiritualizată.

Atelierul lui Brâncuşi era o insulă de românitate într-o altă cultură. Îi era dor de România şi atelierul era locul pe care-l înzestra cu spiritul a tot ceea ce era el, ca român.

Spre sfârşitul vieţii, în 1951, a voit să lase toate lucrările din atelier, prin testament, statului român, care, însă, i-a refuzat darul. Este momentul în care Brâncuşi renunţă la cetăţenia română. Aşa se face că, astăzi, el apare în toate dicţionarele lumii ca artist francez de origine română.

În 1952, capătă cetăţenia franceză. Singur, bătrân şi bolnav, Brâncuşi se rezumă în a accepta că „mă aflu printre lucrurile esenţiale”, dincolo de tot ce îl mai poate lega de zbuciumul acestei lumi.

Obtuzitatea autorităţilor de la noi face ca dispariţia sa, în 1957, să treacă neobservată. În 1964 este descoperit în ţară drept geniu naţional. Este desemnat postum ca membru al Academiei Române.

În 2006, în urma campaniei ‘’Mari Români’’, iniţiată de Televiziunea Română, Constantin Brâncuşi se numără printre primele 10 mari personalităţi din România din toate timpurile.

E. S. Hervé Bolot explica: „Brâncuşi nu mai este român sau francez. El aparţine Pantheonului valorilor universale”.

(w882) Constantin

Joi, 16 februarie

„Brâncuşi, fotograf” (filler): „Am şlefuit materialul pentru a afla linia continuă. Şi, când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit”

Ora 11:55

Invitaţi: Barbu Brezianu – critic şi istoric de artă, expert al operei lui Constantin Brâncuşi și Raluca Bem-Neamu – istoric de artă, muzeograf MNAR

Autoportretele lui Brâncuşi îl surprind pe artist, de cele mai multe ori, la lucru. El nu a fotografiat niciodată altceva decât pe sine, propria-i creaţie şi atelierul de care se despărţea cu greu. O atitudine mai mult decât modernă şi actuală, dacă ar fi să luăm în consideraţie cât de inovator şi răspândit la scară planetară este acum selfi-ul. Dar, pentru el, fotografia nu era un exerciţiu derizoriu sau colateral, ci un manifest asupra sculpturii însăşi.

În egală măsură, cu o percepţie ascuţită de oltean ambiţios, a transformat fotografia într-un mijloc de promovare a propriei creaţii, trimiţând fotografiile la marile muzee ale lumii. Cum se numeşte asta? Marketing. Este Brâncuşi un precursor al marketingului cultural? Cu siguranţă că da. Era şi o strategie bine gândită privind popularitatea operei sale, după dispariţia propriei persoane.

Barbu Brezianu, distinsul brâncuşolog care și-a dedicat o mare parte din viață studiului operei lui Brâncuşi, spunea: „Opera lui Brâncuşi este exemplul unei purităţi simple, vizibile la Tg. Jiu, Paris, New York, în tot universul’”.

„Brâncuşi în spaţiul parizian” (episodul 4)

Ora 12:00; reluare: ora 6:00
Comentariul: Ruxandra Garofeanu – istoric de artă
Invitat: Dan Hăulică – critic şi istoric de artă, ambasador al României la UNESCO, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă

După reamplasarea atelierului lui Brâncuşi din Rue Impasse Ronsin, la Centrul Georges Pompidou din Paris, statul francez a organizat, în 1995, în cel mai cunoscut centru de artă contemporană europeană, prima mare expoziţie personală postumă a lui Constantin Brâncuşi.

Ruxandra Garofeanu şi Dan Hăulică au refăcut parcursul parizian al sculptorului, de la începuturile şederii sale în capitala Franţei, până la sfârşitul vieţii acestuia. S-au păstrat atât imagini din expoziţia de la Centrul Pompidou, cât şi din noua locaţie a atelierului celebrului artist.

Documentarul filmat la Centrul Georges Pompidou în atelierul sculptorului este urmat de „Brâncuşi şi poezia sculpturii’’, o selecţie de versuri ale poeţilor români dedicate lui Constantin Brâncuşi (recitate de actorul Constantin Lupescu) şi de citate, consemnări şi comentarii din jurnalele artistului - ora 12:30, reluări: orele 17:30 şi 6:25.

POESIS: „Brâncuși în atelierul artei moderne”, de Petre Ghelmez

Ora 14:50

„Brâncuşi în atelierul artei moderne”, de Petre Ghelmez (1932 - 2001). Poezia face parte din antologia „Poezia artelor frumoase”, îngrijită de criticul de artă Marin Mihalache. Antologia a apărut la Editura Minerva, în 1989. Recită actorul Constantin Lupescu.

„Brâncuşi, parizianul” (filler): „A vedea departe este ceva, a merge acolo este cu totul altceva”

Ora 21:55

Invitat: Dan Hăulică, critic şi istoric de artă, ambasador UNESCO, preşedintele de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă

Într-un text din 1929, Benjamin Fondaine scria despre Brâncuşi: „Încă un pas şi va ieşi din secol şi va ieşi din cerc’’. Niciun artist din secolul XX nu a făcut din atelier o „operă”. Brâncuşi urmărea un scenariu care domina ordinea atelierului, muta mereu obiectele pentru a-şi impresiona vizitatorii.

Era un „work in progress”, cum ar spune artiştii de astăzi, folosind conceptele artei contemporane. Dar Brâncuşi era dincolo de experienţa modernă, de atelierul deschis, uzual astăzi peste tot în lume, ca modalitate de expunere şi de înţelegere a artei. Brâncuşi trece de la o simplă nostalgie, la o asumare activă a unei noi atitudini. El afirma că artistul „trebuie să treacă dincolo de convenţii, ca să se întâlnească cu arta şi oamenii’’.

Vineri, 17 februarie

„Coloana Infinitului, testamentul lui Brâncuşi” (filler): „Nu vom fi niciodată destul de recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul”

Ora 11:55

Invitat: prof. univ. dr. Darie Dup – sculptor, Universitatea Naţională de Artă, Bucureşti

După schiţarea a nenumărate desene, în diferite moment ale zilei, Brâncuşi s-a dus la Petroşani, unde a realizat primul modul din seria celor paisprezece care formeză verticala perfectă a ‘’Coloanei Infinitului’’, stâlpul său testamentar. Le-a transportat apoi la Tg. Jiu, unde le-a asamblat, asistat de o echipă de muncitori pricepuţi şi de ing. Gorjan.

Atât de bună era metoda prin care calcula totul, încât putea muta chiar de unul singur o coloană, fapt consemnat în mărturisirile unor mai tineri colegi de breaslă. Mulţumit de rezultat, Brâncuşi spunea: „Coloana mea se află într-o minunată grădină … nu are nevoie de soclu, stă prin propria putere. Este un cânt care se repetă la infinit”.

Istoricii şi criticii de artă din toată lumea consideră că ansamblul de la Tg. Jiu este singurul care se poate asemui cu monumentele egiptene, greceşti şi cele ale Renaşterii. Mai tânăr şi mai bătrân decât lumea, Constantin Brâncuşi așează la graniţa dintre clasic şi modern Coloana fără sfârşit, frumuseţea geniului românesc.

„Pur şi simplu … Brâncuşi” (episodul 5)

Ora 12:00; reluare: ora 6:00

Ultima ediţie a emisiunii „Brâncuşi, sculptorul luminii” închide, ca o copertă de carte, un demers menit să treacă dincolo de o sărbătoare festivistă, decretată ca „Ziua Naţională Brâncuşi” şi să facă puţină lumină asupra unor sensuri profunde ale artei şi vieţii unui român genial.

Un român cu care ne mândrim, dar pe care nu-l înţelegem, nu-l respectăm, căruia îi reproşăm îndepărtarea de ţară şi renunţarea la cetăţenia română, fără să ne gândim nicio clipă cu ce durere a decis la finalul vieţii să-şi taie rădăcinile, pentru ca opera sa să supravieţuiască. Darul făcut statului francez de Brâncuşi putea fi al României dacă decidenţii din anii 1950 – 1960 aveau deschiderea de a-l primi. Statul francez deţine acum valoroasa colecţie Brâncuşi din atelierul parizian, iar statul român - câteva piese, nu mai puţin valoroase, de la începuturile creaţiei sculptorului.

În această ediție, telespectatorii vor putea urmări un dialog al moderatoarei Daniela Zeca Buzura cu invitații săi - criticul şi istoricul de artă Pavel Şuşară, care, în 2022, a fost premiat de Academia Română pentru un album monografic dedicat sculptorului, şi Cornel Mihalache, regizor şi scenarist al documentarului „Codul lui Brâncuşi’’, din cadrul campaniei TVR „Mari Români”.

„Retrospectiva Brâncuşi”

Ora 12:46

Cuprinde o prezentare a operelor lui Constantin Brâncuşi din Galeria de Artă Modernă Românească de la Muzeul Naţional de Artă a României și secvenţe din Arhiva de aur a TVR referitoare la viaţa şi opera artistului.

POESIS: „Cumințenia pământului”, de Ana Blandiana

Ora 14.50

Poezia „Cumințenia pământului” a fost publicată în volumul ’’Călcâiul vulnerabil’’ apărut în 1966 şi a figurat în selecţia antologică „Poezia artelor frumoase”, redactată de criticul de artă Marin Mihalache (Ed. Minerva, 1989). Recită actorul Constantin Lupescu.

POESIS: „Pasărea sfântă întruchipată în aur de sculptorul Constantin Brâncuşi”, de Lucian Blaga

Ora 20:55

„Pasărea sfântă întruchipată în aur de sculptorul Constantin Brâncuşi”. Autor: Lucian Blaga (1895 - 1961). Poemul a fost publicat în volumul „Lauda somnului”, 1929. A fost inclus volumul antologic „Poezia artelor frumoase”, îngrijit de criticul de artă Marin Mihalache (Ed. Minerva, 1989). Recită actorul Constantin Lupescu.

„Brâncuşi dintotdeauna” (filler): „Să fii abil e ceva, dar să fii cinstit, asta merită osteneală”

Ora 21:55

Invitaţi: Dan Hăulică, critic şi istoric de artă, ambasador UNESCO, preşedintele de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă; Pierre Rouve – estetician; Georges Charbonnier – matematician; Max Bill – sculptor şi arhitect; Ruxandra Garofeanu – critic de artă, jurnalist.

La celebrarea Centenarului Brâncuşi, oameni de cultură, istorici şi critici de artă, esteticieni, sculptori şi savanţi din întreaga lume s-au strâns la Tg. Jiu pentru a-l omagia pe Constantin Brâncuşi, sculptorul care „a dat epocii noastre conştiinţa formei pure” (Henry Moore).

POESIS: „Brâncuși, pasărea măiastră”

Ora 06:50

’’Brâncuşi, pasărea măiastră’’ de George Popa (1923 - 2021). Recită actorul Constantin Lupescu

Sâmbătă, 17 februarie

CAPODOPERE: „Cap de copil” (1906)

Ora 12:54

Elena Ciocoiu, istoric de artă, prezintă „Cap de copil” - 1906, bronz. Chiar de la începutul şederii sale la Paris, Brâncuşi sculptează câteva capete de copii. Anecdotic, băiatul pe care l-a folosit drept model îl frecventa aproape zilnic în atelierul din Impasse Ronsin. Chipul lui, de o inteligenţă nativă, deşi marcat de lumina stinsă a ochilor, exprimă atenţie, o răzvrătire mută şi o demnitate nesimulată.

Este o lucrare care a devenit mai bine cunoscută în urma expunerii din 1976, cu prilejul sărbătorii Centenarului Brâncuşi. Celălalt portret reprezintă, evident, un băiat mai mic. Gingăşia şi chipul bucălat îi trădează visările specifice puţinilor săi ani. În schimb, ochii goi, fixaţi într-un punct dincolo de timp, sugerează, apăsat, lipsa de perspectivă.

Cu această lucrare, Brâncuşi a participat la Salonul de Toamnă parizian, debutând astfel în lumea artistică franceză. Sculptura a fost expusă şi la Bucureşti la cea de-a şasea expoziţie a „Tinerimii Artistice”. A fost achiziţionată pentru Pinacoteca Statului, în urma recomandării entuziaste a pictorului Ştefan Popescu.

De altfel, istoricii de artă români nu încetau să-i clasifice opera drept „cel mai mare talent ce l-am avut până acum, iar siguranţa şi îndrăzneala cu care a fost modelat „Copilul” nu am mai întâlnit-o decât în bucăţi clasice’’.

Lucrarea a fost grav avariată în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost restaurată, dar, şi-a pierdut aspectul iniţial, doar capul a ramas intact şi este expus astăzi aşezat pe un soclu de piatră. Ambele portrete sunt realizate în 1906 şi sunt turnate în bronz. Asupra lor, Brâncuşi a intervenit personal, urmele turnării fiind şlefuite şi patinate.

Duminică, 18 februarie 2023

CAPODOPERE: „Danaidă” (1907-1908)

Ora 12:54

Cosmin Ungureanu, istoric de artă, prezintă „Danaidă” (1907 – 1908), piatră spongioasă de Vraţa cu granule de mică. În 1937, cunoscutul sculptor englez Henry Moore nota: „Brâncuşi a fost acela care a dat epocii noastre conştiinţa formei pure”.

„Danaida”, sculptată în 1907 – 1908, din piatră spongioasă de Vraţa, cu mică, marchează interesul lui Brâncuşi pentru valorile artelor arhaice. Un prieten al său, pictorul Henri Rousseau, i-a spus lui Brâncuşi profeticele cuvinte: „Tu ai transformat anticul în modern”.

Esenţializarea formei ce evoluează spre rigurozitatea geometriei, cu un profund miez filozofic, se grefează pe un filon antropocentrist, exprimat cu o mare sensibilitate şi înţelegere, creând din mitul Danaidei un laitmotiv al umanităţii.

Comentarii şi prezentări de Ileana Ploscaru Panait – realizatoarea şi producătoarea campaniei „Brâncuşi, sculptorul luminii’’, precum și a emisiunilor „Poesis” şi „Pastila de artă”.