loader

Bloggerii se întrec creativ în Spring SuperBlog 2020

La 1 martie 2020 a început cea de-a 20-a ediție a celei mai longevive competiții de blogging din România. Deja s-au alăturat peste 100 de bloggeri; înscrierile continuă pe durata competiției susţinute de TVR2, semn că blogosfera are o primăvară creativă.

 

Lansată în 2008, competiția provoacă bloggerii să-și demonstreze creativitatea pe teme dintre cele mai diverse, propuse chiar de sponsorii competiției, și să se afirme ca potențiali influenceri, obișnuindu-se, totodată, cu cerințe stricte și termene-limită. La rândul lor, brandurile au oportunitatea de a se promova într-un context inedit, de a descoperi noi talente și dezvolta parteneriate cu blogosfera. În urma jurizării articolelor, autorii celor mai reușite articole sunt recompensați cu premii în bani, produse sau servicii, iar la sfârșitul competiției, finaliștii primesc premii suplimentare. În cele 19 ediții SuperBlog anterioare, s-au înregistrat circa 3000 de participanți, s-au scris peste 37.000 de articole și s-au oferit mii de premii în bani, produse și servicii.

Spring SuperBlog 2020 se desfășoară între 1 martie - 22 aprilie a.c. și le propune participanților probe de blogging pe diverse teme: de la electrocasnice și produse pentru casă, mașini și accesorii auto, alimente bio, cosmetice, bijuterii, filme, muzică, echipamente de gaming, turism și experiențe, accesorii nautice și cursuri de navigație, servicii de promovare, articole promoționale, proiectare rezidențială, materiale de construcții.

SuperBlog nu este însă doar o competiție, ci și o comunitate în continuă creștere, animată de dorința de a învăța, de a se afirma, de a trăi adrenalina termenelor și emoțiile participării, întocmai ca într-un montagne-russe. La final, concurenții, sponsorii și partenerii se întâlnesc la Gala de premiere pentru a se cunoaște și a se distra și offline.

Competiția se adresează tuturor persoanelor în vârstă de minimum 18 ani care au un blog în limba română, cu o vechime de minimum trei luni și cel puțin 20 de articole publicate. Pe site-ul www.super-blog.eu sunt disponibile mai multe informații, regulamentul de participare și formularul de înscriere. Înscrierile continuă pe toată durata competiției, respectiv până la 22 aprilie 2020.

TVR2 este partener media al competiţiei.

(w882) SuperBlog

Despre SuperBlog

Lansată în 2008, SuperBlog este cea mai longevivă și antrenantă competiție din blogosfera românească. Proiectul are drept obiectiv să descopere și să susțină noile talente ale blogosferei, precum și să faciliteze colaborările dintre aceasta şi mediul de afaceri. Competiţia numără deja 19 ediţii încheiate (anual în perioada 2008-2012 și bianual începând din 2013, cu o ediție primăvara și una toamna), în care s-au înregistrat, în total, circa 3000 de participanți și s-au scris peste 37.000 de articole. Detalii, pe www.super-blog.eu.

Logo

 
Maria Smarandache: „Renaştem, de fiecare dată, de Crăciun”

Jurnalişi, vedete, oameni de televiziune povestesc, în cadrul campaniei TVR „Zi-le de Sărbătoare”, despre Crăciunul copilăriei lor, despre ...

Chipurile României, cu minunatul Maramureș, la TVR INFO

În penultimul episod „Chipurile României”, Charlie Ottley explorează nordul ţării: vizităm Baia Mare, comunitatea din Breb, într-un târg local, ...

Despre „Noaptea Viflaiemurilor” de la Vișeu de Sus, Maramureș / VIDEO

Valorizarea unei tradiții de Crăciun, fără intervenții coregrafice, este prezentă în „Noaptea Viflaiemurilor” de la Vișeu de Sus, în Maramureș. ...