Artista vizuală Ileana Ploscaru Panait vă invită să urmăriți la TVR 2 o ediție „Biografii necesare” despre pictorul Silviu Oravitzan, profesor la Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității de Vest din Timișoara. Emisiunea poate fi urmărită pe 17 august, de la ora 17:30, pe 22 august, de la ora 2:30, pe 23 august, ora 6:20.
Secţiune prin atelier – ’’Lumea lui Oravitzan’’
Silviu Oravitzan, invitatul acestei ediții ”Biografii necesare” este pictor, profesor la Facultatea de Arte Plastice şi Design a Universităţii de Vest din Timişoara, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, afiliat Grupului ’’Logos’’/Paris, Asociaţiei Internaţionale a Artelor Plastice – AIAP, UNESCO, Grupului ’’Pro Arte’’ Verein für internationalen Kulturaustausch de la Viena, Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale și Inter-religioase (INTER).
Silviu Oravitzan este unul dintre acei creatori al căror portofoliu este atât de extins, încât nici nu mai poate fi citat fără a omite expoziţii, premii, participări, afiliaţii sau articole critice importante. Pentru că el este acum o personalitate cu notorietate şi vizibilitate internaţională. Ba, am îndrăzni să spunem că este mult mai cunoscut la New York, Paris, Viena, Manchester sau Lisabona decât în România.
Este considerat un artist reprezentativ pentru anii ’60 - ’70. De la lecția cosmopolită a modernismului, a abstracționismului artei secolului XX – care se regăsește în lucrările sale de început, dar subtil și mult transformat – a ajuns într-un punct neaşteptat: în sfera artei răsăritene creștin-ortodoxe, dincolo de canoanele picturii religioase, într-o mărturisire de sine din care răzbat certitudinea unei spiritualităţi elevate şi a unei deschideri spre o lume întoarsă la rosturile ei fireşti.
’’Un artist nu este începutul şi sfârşitul cum cred unii. Este un creator, e adevărat, dar, nu este Creatorul. El poate fi excepţional doar în cazul în care este un foarte bun conducător, dacă are substanţă şi energie. O energie pe care s-o primească în sine, s-o conştientizeze, s-o şlefuiască şi s-o dea mai departe, amplificând-o. Ăsta este după mine, un artist’’.
Expoziţia permanentă ’’Spaţiile Oravitzan’’ de la Bastionul Maria Therezia de la Timişoara este o sinteză a creaţiei şi a crediţei creştine profunde a artistului.
Realizator şi producător: Ileana Ploscaru Panait
***
Ediția se va difuza și pe TVR Moldova marţi, 20 august, ora 12:25.