Ion M. Ioniţă a discutat cu invitaţii săi de joi, 27 martie, despre situaţia Moldovei în contextul geo-politic actual, în talk-show-ul pe care îl moderează la TVR 1 şi online, TVR+
Ediția este disponibilă online pe TVR+
Pe 27 martie 1918, Basarabia se unea cu Ţara mamă. La 96 de ani de la momentul unirii, Republica Moldova se află în faţa unei alte alegeri istorice, legată de integrarea în Uniunea Europeană. Aniversarea de pe 27 martie, situaţia Moldovei în contextul ultimelor evenimente din Ucraina şi alegerile europarlamentare din România sunt temele de discuţie puse joi după-amiază În linia întâi, la TVR 1. Vin să dezbată aceste subiecte împreună cu moderatorul Ion M. Ioniţă europarlamentarul Monica Macovei şi analistul politic Iosif Boda. Iar prin legătură telefonică directă de la Chişinău, cei din platou şi telespectatorii TVR află de la Cristian Tabără care este atmosfera în capitala Moldovei, în zi aniversară. În linia întâi se difuzează în direct, la TVR 1 şi online, pe www.tvrplus.ro, de la ora 18.50.
În fiecare zi, în fiecare oră, pe scena politică şi socială a României au loc evenimente. Lucrurile se schimbă cu rapiditate şi afectează, într-un fel sau altul, viaţa cetăţenilor. Declaraţiile politicienilor se succed într-un ritm alert şi nu sunt întotdeauna uşor de înţeles. Din 10 martie, de luni până vineri, de la 18.50, la talk-show-ul În linia întâi se sintetizează cele mai importante evenimente ale zilei, se comentează declaraţiile referitoare la acestea şi se analizează deciziile care ne afectează pe toţi, alături de oameni politici importanţi.
Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.