Ea blondă, el brunet, ea moldoveancă din Basarabia, el oltean de la Craiova, ea firavă şi delicată, el înalt şi puternic.
Amândoi, însă, artişti obişnuiţi cu scena şi publicul. Ilinca şi Aurelian sunt cei doi prezentatori ai spectacolului ce deschide ediţia aniversară Cerbul de Aur 2018.
„De la ultima ediţie a Cerbului din 2009, pe care de altfel am prezentat-o, iată-ne în 2018, la ediţia jubiliară. Către cine va pleca Cerbul? Va rămâne undeva în România, va pleca în Europa sau într-un alt colţ al lumii? Nu ştim. Ştim doar că, în perioada 29 august - 2 septembrie, ne vedem în Piaţa Sfatului, la Cerbul de Aur”, ne anunţă Aurelian. „Pe 29 vă dau întâlnire direct de pe scenă pentru că voi fi la cârma prezentărilor. Aşadar, ne vedem pe scenă, la seara de deschidere a Cerbului!.”
Om de televiziune, dar pasionată şi de muzică, Ilinca debutează pe scena din Piaţa Sfatului la braţul lui Aurelian Temişan, aflat la a doua experienţă ca prezentator al prestigiosului Festival.
„Este o onoare pentru mine să dau start evenimentului anului din Piaţa Sfatului, alături de Aurelian Temișan. Este un eveniment istoric ce marchează 50 de ani de la prima editie, dar şi Centenarul Marii Uniri”, spune Ilinca. „Este şi o mare responsabilitate, având în vedere că doar două basarabence au mai prezentat Cerbul de Aur, acestea fiind marea actriţă Stela Popescu şi inegalabila Anastasia Lazariuc. Va fi o seara memorabilă pentru mine! Vă aşteptăm cu drag în data de 29 august la Braşov, la un spectacol de gală! Ne vedem acolo!”, încheie Ilinca.
Ediţia aniversară debutează pe 29 august, cu o seară de gală dedicată artiştilor care au marcat evenimentul de la Braşov, primul şi cel mai mare Festival Internaţional de interpretare din România. Prima seară este o sărbătoare a laureaţilor Festivalului, de la Luminiţa Dobrescu, primul artist român care a câştigat Marele Trofeu, la Paula Seling, Corina Chiriac sau Răzvan Krivach.
Pe 29 august, publicul din Piaţa Sfatului şi telespectatorii TVR se vor reîntâlni cu piesele rămase în memoria Festivalului, organizatorii pregătind un potpuriu cu melodiile care le-au adus artiștilor premii la Festival: „Say something”, „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Cerul”, „Of, inimioară”, „Spune-mi”, „Inimă, nu fi de piatră”, „Je t’aime”, „Noapte caldă” şamd.
În prima seară vor susţine recitaluri: Gigliola Cinquetti - câştigătoare marelui Trofeu Eurovision Song Contest 1964 şi invitată la a doua ediţie a Cerbului de Aur, în anul 1969, Andra - laureată a ediţiei din 2005, interpretul de fado Paulo Braganza şi trupa The Humans.
Anul acesta, la jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scena Festivalului vor susţine recitaluri Andra, Delia, Horia Brenciu, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton și vedeta Galei, Nicole Scherzinger.
Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.
Desfăşurat în perioada 29 august - 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.
Biletele pentru Festival sunt disponibile pe site-ul Eventim şi în reţeaua partenerilor săi: Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Diverta şi Humanitas.
Evenimentul este transmis în direct şi în exclusivitate la TVR 1 şi TVR MOLDOVA.
Despre Aurelin Temişan
Şi-a făcut intrarea pe scena artistică în cadrul Festivalului Naţional Mamaia, în 1989. Ulterior a obţinut numeroase premii la festivaluri de muzică naţionale şi internaţionale.
Are peste 100 de piese româneşti în repertoriul propriu. A cochetat cu filmul apărând în „A doua cădere a Constantinopolului", în regia lui Mircea Mureşan, şi într-o serie de scurtmetraje. Charisma, inteligenţa, spontaneitatea, harul actoricesc l-au recomandat unor roluri în seriale de televiziune precum „Clanul Sprânceană” și „Secretul Mariei.”
A jucat în două musical-uri - „Chicago” - care a făcut senzaţie pe scena Naţionalului bucureştean – şi în „Mamma mia”, pe scena Sălii Palatului.
Şi-a „împrumutat” vocea unor personaje celebre, precum Șobolanul Git, din filmul „Ratatouille” (2007) - în original vocea aparţinându-i lui Jake Steinfeld, sau Lordul Macintosh în filmul „Neînfricată” (2012) - vocea în original îi aparţine lui Craig Ferguson.
Despre Ilinca Avram
Este unul dintre „Matinalii” de la TVR Moldova, dar prima întâlnire cu televiziunea a avut-o încă de la 6 ani. Absolventă a Colegiului de Muzică Ştefan Neaga, secţia dirijor coral, Ilinca a cochetat câţiva ani cu Turismul urmând cursurile Academiei de Studii Economice din Chişinău, pentru ca, apoi să aleagă lumea fascinantă a camerei de luat vederi. A lucrat atât în spatele camerelor - pe platourile de filmare ale unor producţii Hallmark (“A winter Prince”), Discovery (“Harley and the Davidsons”), 24TL Production (“Contract to kill”, “End of a Gun”, “Killing Salazar”, “Vlad – The Impaler”), cât şi în faţa lor ca jurnalist, reporter şi prezentator TV la televiziuni din Republica Moldova.
Nici lumea modei nu e străină de numele Ilincăi, în 2013 prezentatoare TVR Moldova şi-a fondat şi a lansat propria colecţie de haine.
Energică şi plină de pasiune, Ilinca a prezentat festivaluri şi evenimete, a organizat DORfest - Festivalul Nordului, ediţia a II-a, dar alucrat şi ca a lucrat ca PR. Printre pasiunele sale se numără lectura, călătoriile, tricotatul şi yoga.
Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:
Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România şi, în mod tradiţional, la Brașov.
De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.
Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.